Skip to main content

AUDIENŢE media PE ZI. Octombrie a adus oamenii la TV. Creşteri pentru Pro TV, Antena 1 şi Kanal D. România TV a rămas sus

 
AUDIENŢE media PE ZI. Octombrie a adus oamenii la TV. Creşteri pentru Pro TV, Antena 1 şi Kanal D. România TV a rămas sus

AUDIENŢE după MEDIA PE ZI. Toamna adună telespectatorii în faţa televizoarelor. Audienţele posturilor de televiziune au înregistrat creşteri uşoare şi-n octombrie, la fel ca şi în luna septembrie.

Publicitate

Marile generaliste - Pro TV, Antena 1 şi Kanal D - au fost pe plus cu câteva zeci de mii de telespectatori, raportat la media pe zi, comparativ cu prima luna de toamnă.

România TV a rămas sus, cu aproape aceleaşi cifre de luna trecută, şi în octombrie. Staţia de ştiri nici nu a crescut, dar nici nu a scăzut. Este al patrulea post în toată ţara şi pe segmentul comercial, dar al treilea la oraşe, raportat la media pe zi.

Reamintim că România TV a înregistrat o creştere fulminantă de audienţă în luna august, după izbucnirea cazului Caracal. Atunci, a ajuns la aproape 400.000 de privitori în medie, zilnic. În septembrie a avut scăderi uşoare, dar nu a coborât sub o medie de 300.000 de telespectatori, zilnic.

Astfel, Pro TV rămâne liderul detaşat la topului, Antena 1 este postul de pe locul doi, iar Kanal D şi România TV se bat pentru poziţia a treia, după media pe zi.

VEZI audienţele după media pe zi, în luna SEPTEMBRIE

Paginademedia.ro vă prezintă audienţele posturilor de televiziune după MEDIA PE ZI în luna OCTOMBRIE:

NAŢIONAL. Posturile Pro TV, Antena 1 şi Kanal D au resimţit creşteri uşoare în luna octombrie, după media pe zi.

Pro TV este liderul incontestabil al clasamentului, cu o medie de 653.000 de privitori, faţă de 587.000 din septembrie.

Antena 1 s-a clasat pe locul secund, după media pe zi, în cea de-a doua luna de toamnă. Postul Intact a scos în octombrie o medie de 453.000 de urmăritori, de la 368.000 în septembrie.

Kanal D completează topul primelor trei clasate. Postul Dogan a crescut, raportat la media pe zi, de la 338.000 de telespectatori, la 376.000 în octombrie.

Postul de ştiri România TV s-a clasat pe locul patru în top, după media pe zi. Staţia a stagnat, nu crescut, dar nici nu a scăzut. A avut o medie de 309.000 de telespectatori, aproape la fel ca în septembrie.

URBAN. În mediul urban, primele două clasate, după media pe zi, au rămas neschimbate - Pro TV şi Antena 1. Bătălia pentru locul trei s-a dat între România TV şi Kanal D. Câştigătoare a fost staţia de ştiri.

Pro TV a fost pe plus. A urcat de la o medie de 284.000 de urmăritori, la aproximativ 310.000 în octombrie, după media pe zi.

Şi în cazul Antenei 1 a fost la fel. A avut o medie de 223.000 de privitori în octombrie, faţă de 188.000 în septembrie.

România TV a repetat scenariul din septembrie, când la fel, în mediul urban era clasată pe locul al treilea, peste Kanal D. Postul de ştiri a înregistrat o medie pe zi de 165.000 de telespectatori.

Kanal D, de pe locul patru, a avut o uşoară creştere, de la 144.000 în prima lună de toamnă, la 165.000 în octombrie.

COMERCIAL. Mici creşteri, după media pe zi, au fost şi pe segmentul tânăr, însă doar pentru Pro TV şi Antena 1. Cele două posturi au avut în plus câteva mii de privitori tineri.

Pro TV a urcat, după media pe zi, de la 121.000 de privitori în septembrie, la 131.000 în octombrie.

La fel şi Antena 1. Postul Intact a scos o medie de 93.000 de telespectatori în octombrie, faţă de 78.000 în prima lună de toamnă.

Kanal D, de pe locul trei, a avut aceleaşi cifre ca şi în septembrie, adică o medie de 54.000 de telespectatori.

România TV s-a clasat pe locul patru, uşor în scădere, dar aproape de cifrele înregistrate în urmă cu o luna. Staţia de ştiri a avut în octombrie o medie de 23.000 de privitori, faţă de 26.000 în septembrie.

Digi Sport a completat top cinci-ul, ca şi luna trecută, cu o medie de 19.000 de urmăritori în octombrie.

Audienţa posturilor TV în lunile septembrie şi octombrie 2019, la nivel NAŢIONAL, după media pe zi:

NATIONAL Sep 2019 Mii persoane Rtg% Share NATIONAL ZI Oct 2019 Mii persoane Rtg% Share%
1 Pro TV 587 3.3 17.8 1 Pro TV 653 3.7 18.4
2 Antena 1 368 2.1 11.1 2 Antena 1 453 2.5 12.8
3 Kanal D 338 1.9 10.2 3 Kanal D 376 2.1 10.6
4 Romania TV 308 1.7 9.3 4 Romania TV 309 1.7 8.7
5 Antena 3 176 1.0 5.3 5 Antena 3 187 1.1 5.3
6 Prima TV 76 0.4 2.3 6 National TV 76 0.4 2.1
7 National TV 73 0.4 2.2 7 Prima TV 74 0.4 2.1
8 DigiSport 1 68 0.4 2 8 DigiSport 1 67 0.4 1.9
9 TVR 1 64 0.4 1.9 9 B1TV 64 0.4 1.8
10 B1TV 57 0.3 1.7 10 TVR 1 62 0.4 1.8
11 Cartoon Network 53 0.3 1.6 11 Antena Stars 58 0.3 1.6
12 Antena Stars 53 0.3 1.6 12 Digi 24 58 0.3 1.6
13 TVR 2 49 0.3 1.5 13 Cartoon Network 56 0.3 1.6
14 Digi 24 49 0.3 1.5 14 Pro 2 54 0.3 1.5
15 Realitatea TV 47 0.3 1.4 15 Pro Cinema 51 0.3 1.4
16 Pro Cinema 47 0.3 1.4 16 TVR 2 51 0.3 1.4
17 Pro 2 45 0.3 1.4 17 Realitatea TV 48 0.3 1.4
18 ETNO 40 0.2 1.2 18 Boomerang 40 0.2 1.1
19 Boomerang 37 0.2 1.1 19 ETNO 39 0.2 1.1
20 Happy Channel 37 0.2 1.1 20 Minimax 36 0.2 1
21 Minimax 35 0.2 1.1 21 Happy Channel 33 0.2 0.9
22 Diva 35 0.2 1 22 Diva 32 0.2 0.9
23 Nickelodeon 33 0.2 1 23 Nickelodeon 31 0.2 0.9
24 AXN 29 0.2 0.9 24 AXN 30 0.2 0.8
25 Disney Junior 25 0.1 0.7 25 Disney Junior 26 0.2 0.7
26 Disney 24 0.1 0.7 26 Disney 26 0.2 0.7
27 Favorit TV 21 0.1 0.7 27 Favorit TV 23 0.1 0.6
28 Film Cafe 21 0.1 0.6 28 Film Cafe 23 0.1 0.6
29 Nick JR 19 0.1 0.6 29 Nick JR 21 0.1 0.6
30 TNT 19 0.1 0.6 30 DigiSport 2 20 0.1 0.6
31 Pro Gold 18 0.1 0.5 31 TNT 18 0.1 0.5
32 History 17 0.1 0.5 32 History 17 0.1 0.5
33 Look Plus 16 0.1 0.5 33 Pro Gold 17 0.1 0.5
34 Paramount 15 0.1 0.5 34 Paramount 16 0.1 0.4
35 DigiSport 2 15 0.1 0.4 35 TLC 15 0.1 0.4
36 Pro X 14 0.1 0.4 36 Look Plus 15 0.1 0.4
37 TLC 13 0.1 0.4 37 Pro X 13 0.1 0.4
38 Kiss TV 12 0.1 0.4 38 Nicktoons 13 0.1 0.4
39 Eurosport 1 12 0.1 0.4 39 Kiss TV 12 0.1 0.3
40 Nicktoons 11 0.1 0.3 40 Eurosport 1 11 0.1 0.3
41 Eurosport 2 11 0.1 0.3 41 Comedy Central 10 0.1 0.3
42 Comedy Central 10 0.1 0.3 42 Discovery 9 0.1 0.3
43 Telekom Sport 1 9 0.1 0.3 43 Telekom Sport 1 8 0.1 0.2
44 Bollywood TV 8 0.1 0.3 44 Taraf TV 8 0.0 0.2
45 Discovery 8 0.0 0.2 45 National Geographic Wild 8 0.0 0.2
46 N24 PLUS 7 0.0 0.2 46 DigiSport 3 8 0.0 0.2
47 DigiSport 3 7 0.0 0.2 47 TV Paprika 7 0.0 0.2
48 TV Paprika 7 0.0 0.2 48 National Geographic 7 0.0 0.2
49 ZU TV 7 0.0 0.2 49 Bollywood TV 7 0.0 0.2
50 Travel Channel 6 0.0 0.2 50 ZU TV 7 0.0 0.2
51 AMC 6 0.0 0.2 51 TVR 3 7 0.0 0.2
52 National Geographic 6 0.0 0.2 52 Travel Channel 6 0.0 0.2
53 Taraf TV 6 0.0 0.2 53 N24 PLUS 6 0.0 0.2
54 National Geographic Wild 6 0.0 0.2 54 AMC 6 0.0 0.2
55 TVR 3 5 0.0 0.2 55 AXN White 6 0.0 0.2
56 AXN White 4 0.0 0.1 56 U TV 4 0.0 0.1
57 DigiSport 4 4 0.0 0.1 57 Eurosport 2 4 0.0 0.1
58 AXN Black 4 0.0 0.1 58 Music Channel 4 0.0 0.1
59 Look Sport 3 0.0 0.1 59 DigiSport 4 4 0.0 0.1
60 U TV 3 0.0 0.1 60 Look Sport 4 0.0 0.1
61 Music Channel 3 0.0 0.1 61 Magic TV 3 0.0 0.1
62 Hit Music 2 0.0 0.1 62 AXN Black 3 0.0 0.1
63 Animal Planet 2 0.0 0.1 63 Hit Music 2 0.0 0.1
64 Telekom Sport 3 2 0.0 0.1 64 Telekom Sport 3 2 0.0 0.1
65 Magic TV 2 0.0 0 65 Animal Planet 2 0.0 0.1
66 E! Entertainment 1 0.0 0 66 E! Entertainment 2 0.0 0
67 VH1 1 0.0 0 67 VH1 0 0.0 0
68 Rock TV 1 0.0 0 68 Rock TV 0 0.0 0
69 MTV 0 0.0 0 69 MTV 0 0.0 0

Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA

Audienţa posturilor TV în lunile septembrie şi octombrie 2019, în mediul URBAN, după media pe zi:

URBAN Sep 2019 Mii persoane Rtg% Share URBAN ZI Oct 2019 Mii persoane Rtg% Share%
1 Pro TV 284 2.97 16.5 1 Pro TV 310 3.2 17.2
2 Antena 1 188 1.97 11 2 Antena 1 223 2.3 12.4
3 Romania TV 167 1.74 9.7 3 Romania TV 165 1.7 9.2
4 Kanal D 144 1.51 8.4 4 Kanal D 153 1.6 8.5
5 Antena 3 110 1.15 6.4 5 Antena 3 116 1.2 6.5
6 DigiSport 1 47 0.49 2.7 6 DigiSport 1 46 0.5 2.5
7 Digi 24 35 0.37 2.1 7 Digi 24 41 0.4 2.3
8 National TV 34 0.36 2 8 B1TV 37 0.4 2
9 B1TV 34 0.36 2 9 National TV 34 0.4 1.9
10 Prima TV 33 0.35 1.9 10 Prima TV 33 0.4 1.9
11 TVR 1 30 0.32 1.8 11 TVR 1 30 0.3 1.7
12 Realitatea TV 27 0.28 1.6 12 Realitatea TV 29 0.3 1.6
13 Diva 26 0.27 1.5 13 Cartoon Network 28 0.3 1.5
14 Cartoon Network 26 0.27 1.5 14 TVR 2 27 0.3 1.5
15 TVR 2 25 0.26 1.5 15 Diva 26 0.3 1.4
16 Antena Stars 24 0.25 1.4 16 Pro 2 26 0.3 1.4
17 Pro 2 22 0.23 1.3 17 Antena Stars 24 0.3 1.4
18 Pro Cinema 19 0.2 1.1 18 Pro Cinema 21 0.2 1.2
19 Happy Channel 18 0.19 1.1 19 AXN 19 0.2 1.1
20 AXN 18 0.19 1.1 20 Boomerang 17 0.2 0.9
21 Boomerang 18 0.19 1 21 Happy Channel 16 0.2 0.9
22 Nickelodeon 15 0.16 0.9 22 DigiSport 2 16 0.2 0.9
23 History 14 0.15 0.8 23 History 13 0.1 0.7
24 ETNO 13 0.14 0.8 24 Minimax 13 0.1 0.7
25 Minimax 12 0.13 0.7 25 Nickelodeon 13 0.1 0.7
26 Film Cafe 12 0.12 0.7 26 Film Cafe 12 0.1 0.6
27 Disney 12 0.12 0.7 27 Disney Junior 11 0.1 0.6
28 DigiSport 2 11 0.12 0.7 28 ETNO 11 0.1 0.6
29 Disney Junior 11 0.12 0.6 29 TLC 10 0.1 0.6
30 TNT 10 0.11 0.6 30 Disney 10 0.1 0.6
31 Paramount 9 0.1 0.5 31 TNT 10 0.1 0.5
32 TLC 9 0.1 0.5 32 Comedy Central 9 0.1 0.5
33 Eurosport 1 9 0.09 0.5 33 Paramount 9 0.1 0.5
34 Favorit TV 8 0.09 0.5 34 Favorit TV 9 0.1 0.5
35 Pro Gold 8 0.09 0.5 35 Nicktoons 8 0.1 0.5
36 Comedy Central 8 0.09 0.5 36 Discovery 7 0.1 0.4
37 Pro X 8 0.08 0.5 37 Pro X 7 0.1 0.4
38 Nicktoons 7 0.08 0.4 38 Nick JR 7 0.1 0.4
39 Eurosport 2 7 0.07 0.4 39 Pro Gold 7 0.1 0.4
40 Nick JR 7 0.07 0.4 40 Eurosport 1 6 0.1 0.4
41 Discovery 7 0.07 0.4 41 National Geographic Wild 6 0.1 0.3
42 DigiSport 3 6 0.06 0.3 42 DigiSport 3 5 0.1 0.3
43 Travel Channel 6 0.06 0.3 43 Travel Channel 5 0.1 0.3
44 Look Plus 5 0.06 0.3 44 National Geographic 5 0.1 0.3
45 TV Paprika 5 0.05 0.3 45 Kiss TV 5 0.1 0.3
46 Kiss TV 5 0.05 0.3 46 TV Paprika 5 0.1 0.3
47 National Geographic 4 0.05 0.3 47 Bollywood TV 5 0.1 0.3
48 National Geographic Wild 4 0.05 0.3 48 Look Plus 5 0.1 0.3
49 Bollywood TV 4 0.04 0.2 49 AXN White 3 0.0 0.2
50 Telekom Sport 1 4 0.04 0.2 50 U TV 3 0.0 0.2
51 AMC 4 0.04 0.2 51 AMC 3 0.0 0.2
52 DigiSport 4 3 0.03 0.2 52 Telekom Sport 1 3 0.0 0.2
53 AXN White 3 0.03 0.2 53 TVR 3 3 0.0 0.2
54 TVR 3 3 0.03 0.1 54 DigiSport 4 3 0.0 0.1
55 ZU TV 2 0.03 0.1 55 Eurosport 2 2 0.0 0.1
56 N24 PLUS 2 0.03 0.1 56 ZU TV 2 0.0 0.1
57 U TV 2 0.02 0.1 57 Magic TV 2 0.0 0.1
58 Hit Music 2 0.02 0.1 58 Music Channel 2 0.0 0.1
59 AXN Black 2 0.02 0.1 59 Hit Music 2 0.0 0.1
60 Music Channel 2 0.02 0.1 60 N24 PLUS 2 0.0 0.1
61 Look Sport 1 0.02 0.1 61 Look Sport 2 0.0 0.1
62 Taraf TV 1 0.01 0.1 62 AXN Black 1 0.0 0.1
63 Animal Planet 1 0.01 0.1 63 E! Entertainment 1 0.0 0.1
64 Magic TV 1 0.01 0.1 64 Taraf TV 1 0.0 0.1
65 E! Entertainment 1 0.01 0 65 Animal Planet 1 0.0 0.1
66 Telekom Sport 3 1 0.01 0 66 Telekom Sport 3 1 0.0 0
67 Rock TV 1 0.01 0 67 VH1 0 0.0 0
68 VH1 0 0 0 68 Rock TV 0 0.0 0
69 MTV 0 0 0 69 MTV 0 0.0 0

Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA

Audienţa posturilor TV în lunile septembrie şi octombrie 2019, pe segmentul COMERCIAL, după media pe zi:

COMERCIAL Sep 2019 Mii persoane Rtg% Share COMERCIAL ZI Oct 2019 Mii persoane Rtg% Share%
1 Pro TV 121 2.8 21.9 1 Pro TV 131 3.1 22.2
2 Antena 1 78 1.8 14.1 2 Antena 1 93 2.2 15.7
3 Kanal D 54 1.3 9.7 3 Kanal D 54 1.3 9.1
4 Romania TV 26 0.6 4.6 4 Romania TV 23 0.5 3.9
5 DigiSport 1 17 0.4 3.1 5 DigiSport 1 19 0.4 3.2
6 Antena 3 14 0.3 2.5 6 Antena 3 14 0.3 2.4
7 Prima TV 10 0.2 1.8 7 Digi 24 12 0.3 2
8 Digi 24 9 0.2 1.7 8 Prima TV 11 0.3 1.8
9 National TV 9 0.2 1.6 9 National TV 10 0.2 1.7
10 History 8 0.2 1.4 10 Pro Cinema 9 0.2 1.5
11 Pro Cinema 7 0.2 1.3 11 Pro 2 7 0.2 1.2
12 Comedy Central 6 0.2 1.2 12 Comedy Central 7 0.2 1.2
13 Boomerang 6 0.1 1.1 13 Diva 7 0.2 1.2
14 Diva 6 0.1 1.1 14 Boomerang 7 0.2 1.2
15 TVR 1 6 0.1 1.1 15 TVR 1 7 0.2 1.1
16 Pro 2 6 0.1 1.1 16 History 6 0.2 1.1
17 Antena Stars 6 0.1 1.1 17 Antena Stars 6 0.2 1.1
18 TVR 2 6 0.1 1 18 AXN 6 0.1 1
19 AXN 6 0.1 1 19 Cartoon Network 6 0.1 1
20 Disney Junior 6 0.1 1 20 Film Cafe 6 0.1 1
21 Film Cafe 6 0.1 1 21 TVR 2 6 0.1 1
22 Paramount 6 0.1 1 22 B1TV 6 0.1 0.9
23 Cartoon Network 5 0.1 1 23 Realitatea TV 5 0.1 0.9
24 TNT 5 0.1 1 24 Disney Junior 5 0.1 0.8
25 B1TV 5 0.1 0.9 25 Discovery 5 0.1 0.8
26 Minimax 5 0.1 0.9 26 Minimax 5 0.1 0.8
27 Nickelodeon 5 0.1 0.8 27 Paramount 5 0.1 0.8
28 Pro Gold 4 0.1 0.8 28 TLC 4 0.1 0.7
29 Realitatea TV 4 0.1 0.7 29 TNT 4 0.1 0.7
30 Travel Channel 4 0.1 0.7 30 DigiSport 2 4 0.1 0.7
31 Happy Channel 4 0.1 0.7 31 Nickelodeon 4 0.1 0.7
32 Discovery 4 0.1 0.7 32 Travel Channel 4 0.1 0.6
33 TLC 3 0.1 0.6 33 Pro Gold 4 0.1 0.6
34 Kiss TV 3 0.1 0.6 34 Kiss TV 4 0.1 0.6
35 ETNO 3 0.1 0.5 35 Happy Channel 3 0.1 0.5
36 Disney 3 0.1 0.5 36 Bollywood TV 3 0.1 0.5
37 Eurosport 1 3 0.1 0.5 37 Disney 3 0.1 0.5
38 DigiSport 2 3 0.1 0.5 38 ETNO 3 0.1 0.4
39 Nick JR 2 0.1 0.4 39 Favorit TV 3 0.1 0.4
40 Nicktoons 2 0.1 0.4 40 U TV 2 0.1 0.4
41 Bollywood TV 2 0.1 0.4 41 Nicktoons 2 0.1 0.4
42 Favorit TV 2 0.1 0.4 42 National Geographic 2 0.1 0.4
43 Pro X 2 0.1 0.4 43 Nick JR 2 0.1 0.4
44 Look Plus 2 0.1 0.3 44 DigiSport 3 2 0.1 0.3
45 Telekom Sport 1 2 0.0 0.3 45 Pro X 2 0.0 0.3
46 DigiSport 3 2 0.0 0.3 46 National Geographic Wild 2 0.0 0.3
47 U TV 2 0.0 0.3 47 Eurosport 1 2 0.0 0.3
48 TV Paprika 2 0.0 0.3 48 Look Plus 2 0.0 0.3
49 National Geographic 1 0.0 0.3 49 Magic TV 1 0.0 0.2
50 ZU TV 1 0.0 0.3 50 TV Paprika 1 0.0 0.2
51 National Geographic Wild 1 0.0 0.2 51 Telekom Sport 1 1 0.0 0.2
52 AMC 1 0.0 0.2 52 ZU TV 1 0.0 0.2
53 Eurosport 2 1 0.0 0.2 53 Music Channel 1 0.0 0.2
54 Music Channel 1 0.0 0.2 54 AMC 1 0.0 0.2
55 AXN White 1 0.0 0.2 55 AXN White 1 0.0 0.2
56 DigiSport 4 1 0.0 0.2 56 DigiSport 4 1 0.0 0.2
57 Magic TV 1 0.0 0.1 57 E! Entertainment 1 0.0 0.1
58 Hit Music 1 0.0 0.1 58 Eurosport 2 1 0.0 0.1
59 AXN Black 1 0.0 0.1 59 Hit Music 1 0.0 0.1
60 Taraf TV 1 0.0 0.1 60 Taraf TV 1 0.0 0.1
61 E! Entertainment 1 0.0 0.1 61 Look Sport 1 0.0 0.1
62 N24 PLUS 1 0.0 0.1 62 TVR 3 0 0.0 0.1
63 Look Sport 0 0.0 0.1 63 AXN Black 0 0.0 0.1
64 VH1 0 0.0 0.1 64 N24 PLUS 0 0.0 0.1
65 TVR 3 0 0.0 0.1 65 Animal Planet 0 0.0 0
66 Rock TV 0 0.0 0.1 66 Rock TV 0 0.0 0
67 Telekom Sport 3 0 0.0 0.1 67 VH1 0 0.0 0
68 Animal Planet 0 0.0 0.1 68 Telekom Sport 3 0 0.0 0
69 MTV 0 0.0 0 69 MTV 0 0.0 0

Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • cresteri si la pro, 10 000 in plus pe comercial, diferenta foarte mare fata de antene
  • Aici nu comentezi ?
    https://www.paginademedia.ro/2019/11/audiente-tv-prime-time-octombrie-2019

    "Pro TV" sta mai bine pe comercial fata de urban. "Antena 1", egalitate. "pesedisti"...
  • cresteri la antene , 15 000 in plus la comercial, unde sunt pesedisti

Trimite un comentariu

sus