Skip to main content

A murit jurnalista Cristina Țopescu

 
A murit jurnalista Cristina Țopescu
Cristina-Topescu

S-a stins jurnalista Cristina Țopescu (59 de ani), anunță Digi24. Ea a fost găsită, duminică seara, în locuința sa, de poliție, după ce jurnalista nu a mai putut fi contactată de aproximativ trei săptămâni. 

Publicitate

Informația a fost confirmată de poliție și de către șeful Ambulanței din București. 

Potrivit poliției, în cursul acestei seri, în jurul orelor 22:00, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie cu privire la faptul că vecina ei nu a mai fost văzută de aproximativ trei săptămâni.

În urma sesizări, polițiștii orașului Otopeni au intrat în imobilul respectiv unde au găsit o persoană decedată care nu prezintă urme vizibile de violență. Urmează să se efectueze în cauză expertiza medico-legală.

De la finalul anului trecut, Cristina Țopescu devenise consilier al ministrului Sănătății. Și cei de la minister au încercat să o contacteze pe Cristina Țopescu, fără succes. Au crezut însă că este plecată în străinătate și de aceea nu răspunde la telefon.

Cristina Țopescu, fiica regretatului comentator Cristian Țopescu, s-a născut în Oradea în 1960. A început să scrie la revista Cinema, iar în 1991 s-a alăturat redacţiei TVR.

A fost prezentatoarea principalului buletin de știri la Prima TV timp de 12 ani.

În 2013 s-a despărțit de Prima TV, pentru a intra în PSD, însă câteva luni mai târziu a revenit în televiziune. Din 2013 și până în 2017, ea a avut, la Antena 3, emisiunea de interviuri Dincolo de știri cu Cristina Țopescu. 

La finalul anului trecut, Cristina Ţopescu a fost numită consilier al ministrului Sănătăţii, conform News.ro.

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • @Iuli
    Multumesc mult pentru raspuns. Noi oamenii sunten indoctrinati de banci sa locuim singuri, pentru a lua credite de la ei. Asta-i adevarul. Ce-i rau sa stai cu rudele tale, daca ai salariu, ai un venit, si JR din Dallas statea cu parintii.
  • daca nicio ruda sau prieten nu m-ar suna 3 saptamani fix de sarbatori si eu as prefera sa stau singur.
    iar de la minister au presupus ca nu vine la serviciu pentru ca e in vacanta si au renuntat s-o mai caute. ce oameni...
  • Dumnezeu sa o odihneasca in pace!

    Dar in 3 saptamani niciun prieten nu a putut sa dea de ea? Totusi, 2-3 zile iti pui niste semne de intrebare de ce nu raspunde la telefon/mesaje, dar nu 3 saptamani!

    @Sachel, 2 caini au fost gasiti morti in casa din cauza ca nu aveau mancare si alti 3 au supravietuit dupa ce au rupt un sac cu mancare de caini, potrivit: televiziunilor/online
  • Este ingrozitor. Era iubitoare de animale, sigur avea animale de companie, ce s-a intamplat cu ele in aceste 3 saptamani? De ce sunt oamenii asa disperati sa locuiasca singuri?

Trimite un comentariu