Skip to main content

Eurosport 4K intră oficial în România în rețeaua UPC

 
Eurosport 4K intră oficial în România în rețeaua UPC

UPDATE 17 ianuarie. Eurosport 4K e disponibil începând de astăzi, pe lângă București, și în orasele Braila, Constanta, Cluj-Napoca, Iasi, Timisoara și Tulcea.

Publicitate

UPDATE. „Eurosport 4K este disponibil gratuit tuturor abonatilor cu pachete digitale pana la sfarsitul lunii martie”, arată un răspuns Vodafone pentru Paginademedia.ro.

„În primă fază, canalul TV este disponibil doar abonaților din Bucuresti, urmând să fie inclus treptat in grilele digitale ale abonatilor UPC din toata tara. Canalul este disponibil pe pozitia 200 in grila digitala UPC”, au mai adăugat reprezentanții Vodafone.

Eurosport 4K, în România. Competițiile sportive ale Eurosport se vor vedea și în variantă Ultra HD. Televiziunea Eurosport 4K va fi disponibilă în țara noastră, din 17 ianuarie, în grila rețelei UPC, anunță compania Vodafone, proprietarul UPC. 

Pentru început, noul canal Eurosport va fi disponibil abonaților din București, urmând ca acesta să fie inclus treptat în grilele digitale ale abonaților UPC din toată țara.

Compania Vodafone a mai anunțat că, începând de astăzi, toate posturile Discovery - Eurosport, disponibile în rețeaua UPC, vor fi și pe aplicația Vodafone TV (disponibilă pe telefon și tabletă).

Este vorba despre posturile Discovery Channel, TLC, Eurosport 1, Eurosport 2, Animal Planet, Discovery Showcase, Discovery Science, DTX, Investigation Discovery. 

Totodată, Vodafone România anunță că de anul acesta este sponsorul transmisiunilor turneelor de tenis - Grand Slam și circuitul ATP - difuzate de canalele Eurosport, începând cu Australian Open (20 ianuarie – 2 februarie 2020). 

Conducerea companiei Discovery, care deține și brandul Eurosport, a anunțat încă din vara trecută că plănuiește aducerea Eurosport 4K în România.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Nimeni nu știe ce specificații trebuie să aibă un televizor nou dacă îl cumpără acum pentru a avea certitudinea că acela va vedea așa cum trebuie Eurosport 4k. Pentru că multe din cele ale căror specificații conțin 4K, HDR10 și HLG au de fapt probleme.
  • Pe multe televizoare 4K vede nașpa, sub calitatea HD. Înainte să faceți abonament, verificați dacă televizorul vostru recepționează bine acest program. Nu vă uitați doar în cartea tehnică, nu e suficient să scrie că are HDR10 sau HLG. Problema este la recunoașterea automată a standardului programului emis de Eurosport. Altfel plătiți un an abonament pentru 4K și vă veți uita la Eurosport HD care vede mult mai bine.
  • Ați omis un detaliu.

    *Disponibil pentru moment abonaților cu Card Digital UPC şi televizor 4K din București. Canalul va fi inclus treptat în grilele digitale ale abonaților UPC din toată țara.

Trimite un comentariu