
Coronavirusul, presa și audiența. "Coronavirusul a declanșat o panică pe care autoritățile vor să o descurajeze", spunea azi o prezentatoare de pe un post de știri. "De câteva zile, panica se răspândește în România", spunea alt jurnalist. Stația chiar nu contează, pentru că vorbim, mai jos, de mai multe cazuri.
Întrebarea care se pune este cum se întreține această panică în rândul populației? Are și presa un rol aici? Au fost televiziunile sau publicațiile online responsabile în acest caz? Au avut grijă să prezinte informațiile minimizând eventualele efecte la nivelul publicului?
Paginademedia.ro a cules câteva exemple din ultimele zile, de pe posturile de televiziune, dar și din online.
Sunt multe exemple în care veți găsi răspunsurile la întrebările de mai sus. Cât de responsabile au fost - în aceste exemple - de întreținerea unei panici colective, trageți voi concluzia.
Am văzut titluri de click bait prin "adaptarea contextului" (ȘtirilePro TV: "Epidemia a făcut o victimă la Cluj" - evident, nu epidemia de coronavirus), dar și "forțări" prin omisiune ("Ministrul Sănătății infectat cu coronavirus" - Sport.ro, evident, nu ministrul de la noi).
Am văzut repetarea unor sintagme precum "virusul ucigaș" (pe Pro TV și pe Antena 1, chiar în această dimineață), dar și prezentarea ca breaking news a fiecărei suspiciuni, înainte de un rezultat clar (Digi 24, Realitatea TV, România TV).
Am văzut traseul "italianului cu coronavirus" și goana televiziunii după familia italianului (Antena 3).
Am văzut imagini cu oficiali în studio, care, într-adevăr, încercau să liniștească publicul, însă contextul general, burtierele și tonul unor moderatori.
Într-o Galerie Foto, vedeți mai multe exemple (unele "culese" cu ajutorul cititorilor Paginademedia.ro).
Aveți sintetizate mai jos câteva din metodele care numai potolirea panicii nu au ca efect:
- Alertă, panică, frică, apocalipsă și multe alte cuvinte reluate și repetate
- Sintagme de impact: "virus ucigaș" a fost auzit, de exemplu, și pe Pro TV, dar și pe Antena 1
- Generice "de subiect" dramatizate, cu muzică "de efect", cu imagini cu ambulanțe și medici
- Titluri de clikbait, pentru trafic (Epidemia a făcut o victimă la Cluj)
- Jurnaliști care prezintă purtând măștile de protecție
- Reluarea în buclă a unor imagini și știri (magazinele cu rafturi goale)
- Prezentarea infromațiilor pe un ton grav și foarte grav ("Două din cele trei condiții de pandemie sunt împlinite", a tunat Mihai Gâdea, întrebănd "Colcăie sau nu coronavirusul prin București")
- Fiecare suspiciune de caz de coronavirus este tratată în regim de Breaking News, înaintea unui verdict, a unui răspuns concret (știrea cu "bărbatul ridicat din mall", de exemplu). Raed Arafat a făcut apel chiar azi către jurnaliști să fie responsabili când dau astfel de cazuri, prezentate, până acum "foarte agresiv".
GALERIE FOTO. Coronavirusul, pe online și pe TV
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii