Skip to main content

COLABORARE. Studenții de la SNSPA, internshipuri într-o agenție de marketing digital. Au rezolvat și primul brief. Despre ce este vorba?

 
COLABORARE. Studenții de la SNSPA, internshipuri într-o agenție de marketing digital. Au rezolvat și primul brief. Despre ce este vorba?

COLABORARE. O facultate de comunicare a bătut palma cu agenție de marketing digital. Este vorba despre Facultatea de Comunicare și Relații Publice - SNSPA și agenția Champaigns, care vor colabora pe proiecte dedicate studenților.

Studenții vor fi implicați în diverse proiecte, unde vor fi puși să rezolve briefuri pentru branduri reale din piață. Clienții implicați fac parte din portofoliul Champaigns, agenție de digital marketing dedicată magazinelor online de fashion și lifestyle.

Publicitate

Va fi un fel de internshipuri la care vor participa studenții de la secția de Publicitate. 

Studenții au rezolvat și primul brief: Plimbări „virtuale” la mare

Primul proiect din seria dezvoltată în contextul parteneriatului este o campanie pentru campingul Sandalandala, denumită „Hai în campingul virtual Sandalandala!”.

Studenții s-au gândit la un proiect cu o serie de filtre virtuale, pe care oamenii să facă o plimbare virtuală la mare, în mijlocul campingului.

Campania se derulează pe contul de Instagram Sandalandala.ro și este realizată împreună cu studenții Cosmin Cimpoiașu, Adelina Bădic, Teodora Ciomag, Dionisie Crăciun, Simona Cumpănașu și Iustiana Roșca.

Adelina Oprea, fondatoare Champaigns: 

„Înțelegem că una dintre cele mai valoroase investiții pentru comunitate este în educație, dar și în tineri, tocmai de aceea concentrăm o parte dintre eforturile noastre spre studenții interesați de același domeniu în care și noi ne desfășurăm activitatea.

Parteneriatul cu Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA, este o poartă către legătura pe care ne dorim să o stabilim cu tinerii pasionați de comunicare și publicitate și suntem bucuroși să pornim la drum prin această inițiativă”, spune aceasta despre proiect. 

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu