Skip to main content

DE DUMINICĂ. Clasicul Liceenii, azi la prânz, pe TVR 2. Povestea melodiei "Ani de liceu"

 
DE DUMINICĂ. Clasicul Liceenii, azi la prânz, pe TVR 2. Povestea melodiei "Ani de liceu"

Un film  "de duminică" azi, la TVR 2. Postul public difuzează clasicul film Liceenii, cu Ștefan Bănică, Oana Sârbu, Cesonia Postelnicu și Mihai Constantin.

Publicitate

Producția regizată în 1986 de Nicolae Corjos (care a împlinit 86 de ani) va fi difuzată de la ora 13.10, pe TVR 2.

Melodia Ani de liceu era cântată inițial de Ștefan Bănică și Oana Sârbu. Nu au "convins"

Care este povestea celebrei melodii Ani de liceu?

TVR a rememorat-o:

„Ani de liceu” urma să fie momentul central al coloanei sonore, interpretat de protagoniștii Ștefan Bănică jr. și Oana Sârbu (care se lansase deja în muzica ușoară).

Iniţial, regizorul Nicolae Corjos nu a apreciat cântecul, considerându-l monoton. Cei doi tineri actori nu au reușit o interpretare convingătoare, astfel încât s-a apelat la duetul Bogardo–Stela Enache.

Versurile cântecului au fost considerate scandaloase de către cenzori din pricina tonului ironic în care era prezentată activitatea școlară a elevilor de liceu.

Ce fac azi actorii de atunci:

Ştefan Bănică jr, Oana Sârbu, Mihai Constantin și Tudor Petruț (Mihai, al Danei, al lui Ionică și al lui Șerban), au evoluat extraordinar după această producție. Ce fac astăzi, la 34 de ani după lansare?

TVR trece în revistă traseul acestora:

  • Cariera lui Ștefan Bănică jr s-a desfăşurat cu mare succes atât în televiziune sau film, cât şi pe scenele teatrelor sau cele muzicale, cu concertele rock’n’roll.
  • Oana Sârbu – eleva Dana Vasilescu, iubita lui Mihai – și-a găsit locul pe scena dedicată jazzului, într-un band, dar şi în muzica uşoară.
  • Mihai Constantin, Ionică în „Liceenii”, este unul dintre cei mai apreciați actori ai Teatrului Național București. Fiu al marelui actor George Constantin și al mezzosopranei Iulia Buciuceanu, sora actriței Tamara Buciuceanu (care a jucat la rându-i în în „Liceenii”, în rolul lui Isoscel!), Mihai a dat mai departe ștafeta actoriei fiului său. Matei, fiul lui Mihai Constantin, și Radu Ștefan, fiul lui Ștefan Bănică jr, au jucat împreună la TNB în piesa “Totul în grădină”, la fel cum tații lor au jucat împreună în „Liceenii”.
  • Cesonia Postelnicu, eleva Geta, este în prezent actriță a Teatrului Național București, unde joacă în piesele „Cinci femei de tranziție” și „Idolul și Ion Anapoda”.
  • Tudor Petruț era Șerban Pascu, elev olimpic la matematică și preferatul profesoarei Isoscel. Acum, în viața reală, este profesor de matematică. Însă nu în România, ci în America, unde s-a stabilit la câțiva ani după Revoluție. Tot peste Ocean, Tudor, rivalul lui Bănică la inima Oanei în film, și-a împlinit visul de a deveni scenarist și a devenit gazda unei emisiuni.

Filmul Liceenii este difuzat în cadrul seriei Duminica filmului românesc. În aceeaști serie, TVR 2 are în program duminică seara, de la 20.10, filmul Pădurea nebună, cu Florin Zamfirescu, Horațiu Mălăele și Valeria Sitaru.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Singurul care mi se pare mie, personal, ca are valoare de film e primul, "Declaratie de dragoste". De la scenariu pana la imagine si lumini.
    Liceenii, Extemporal si cele doua filme de dupa '89 sunt un fel de versiuni "La bloc" sau "Ochii din umbra", cu toate scenele de interior filmate cu un reflector rotund care lumineaza peretele din spatele actorilor, cu dialoguri slabe si cu multi actori de weekend.

Trimite un comentariu