LUNEA LUI DAVIDE. V-aţi întrebat vreodată de oamenii din reclamele de la noi sunt atât de fericiţi? Merge "reţeta" cu români ultra-fericiţi?
Răspunde publicitarul Liviu David, într-un text de citit şi recitit.
Un material din seria Lunea lui Davide.
Liviu David: Despre fericirea la români
În reclamele româneşti oamenii sunt atât de fericiţi, încât ai zice că suntem una dintre cele mai fericite naţii din lume. Ia sa vedem... World Happiness Report 2019... Nope, nu suntem în top. România, locul 48 la fericire.
Noi, locuitorii acestor meleaguri, avem o tradiţie a nefericirii. Parcă niciodată istoria nu ne-a ajutat. Până acum o sută de ani, am fost trişti din cauze de romani, turci, tătari, austro-ungari. În Marile Războaie, am fost trişti ca toată lumea, din cauză de război - doar că noi am reuşit să ne întristăm în amândouă taberele.
După războaie, când pentru multă lume normală lucrurile s-au liniştit, au apărut ruşii. Când au plecat ruşii, n-am apucat să ne bucurăm, căci am rămas cu comuniştii. După Revoluţie, am fost trişti din cauze de tranziţie, de birocraţie, de corupţie. Şi tot aşa. În afară de neromâneasca prosperitate interbelică şi discutabila fericire de atunci, noi nu am avut pauze de la nefericire.
Nici în copilăriile noastre nu am fost hrăniţi cu exemple de fericire. Cea mai cunoscută poveste a anilor de şcoală este aceea în care o mamă-capră îşi vede copiii decapitaţi şi se răzbună pe criminal strigând "moarte pentru moarte".
Ce mai era prin cartea de citire? Meşterul Manole îşi zideşte soţioara de vie pentru un proiect imobiliar, colegul de joacă al lui Ştefan cel Mare este săgetat de tătari, lui Toma Alimoş i se împrăştie maţele, Vodă Lăpuşneanul îi arde pe boieri, copilul şi gâsca Lila sar în aer pe podul minat, băiatul care se ascunde neinspirat în sperietoarea de ciori este împuşcat de un soldat neamţ, puiul moare abandonat, Victoria Lipan îşi răzbună şi ea cu moarte soţul dispărut, soacra este ucisă cu bestialitate de nurori nu înainte de a-i fi străpunsă limba cu acul.
Nici filmele româneşti nu sunt prea vesele. Uitaţi-vă numai la producţiile de vârf ale cinematografiei noastre: un doctor violează două tinere ca să îi facă uneia dintre ele avort, un bătrân decedează după ce este plimbat cu Salvarea de la un spital la altul, o tânără moare la mănăstire după ce este legată, un ţigan rob este castrat pe motive de sex extramarital, nişte oameni sunt ciuruiţi din cauza unei parole greşite.
Ştirile noastre sunt pline de grozăvii oribile. Accidente stupide, crime inimaginabile, politicieni care au furat un sfert din PIB, legi care ar trebui să intre în Analele Prostiei (produsele anale în Anale trebuie să intre), oameni agramaţi care ne reprezintă în faţa Europei, fotbalişti semi-analfabeţi care câştigă rar dar apar des la TV. Suntem hrăniţi cu tristeţe, cum să fim fericiţi?
Până şi expresiile noastre naţionale sunt de un pozitivism debordant. Facem şi noi haz, dar "de necaz". Când îi spui cuiva să nu se grăbească, nu e ca să se bucure de viaţă, ci pentru că "nu dau turcii". "E bine şi aşa" sau "la ţară merge" par că spun în sfârşit ceva de bine, dar nu e cazul. "Să moară capra vecinului" e deja banală, n-o mai menţionăm.
Cu atâta încărcătură negativă, nu avem cum să fim fericiţi şi optimişti. Viaţa şi mediul ne-au făcut ultra-suspicioşi, morocănoşi şi critici. Avem tristeţea în Adeneu (nu, nu am vrut să spun Ateneu).
E suficient să conduci puţin prin Bucureşti, să faci slalom printre rahaţii de câine de pe trotuare, sau să stai o oră la coadă la un ghişeu. De fapt, e suficient să ieşi un pic din bula corporatistă de plastic şi să iei un cât de mic contact cu acest câmp sălbatic numit România.
Atunci cine sunt personajele cu gura până la urechi din calup, care au reacţii exagerat-entuziaste indiferent ce li se întâmplă? De unde au venit aspiraţionalele familii care râd tot timpul, mamele care nu se enervează nici dacă ăla micu' dă foc la casă, oamenii politicoşi şi amabili, bătrânii zâmbitori care pare că au pensii mai mari ca salariile noastre? Noi tot pe locul 48 la fericire suntem, de unde au apărut?
Păi din credinţa că în publicitate putem spune ce vrem.
"Şi ce vrei să facem, să proiectăm această lume oribilă şi consumatorilor noştri? Ei nu ştiu cum e în realitate? Nu e mai bine să le arătăm ceva aspiraţional?"
E ok să le arătăm ceva frumos. Viaţa e suficient de urâtă. Nu însă mincinos de frumos, cu pretenţia de sinceritate.
Când diferenţa faţă de realitate e prea mare, se vede de departe falsitatea şi se pierde încrederea. La un moment dat tot mai mulţi oameni vor începe să se întrebe: dacă mesajul e plin de E-uri, cum sunt produsele?
Ideea nu e să producem campanii sumbre, pesimiste, care să respecte realist urâţenia din jur, ci să nu mai exagerăm, să nu mai construim o lume de plastic cu oameni perfecţi care nu există, respirând o fericire inexplicabilă.
E adevărat, sunt branduri foarte vechi a căror esenţă este ”feel good”. Ele au definit ”feel good”-ul şi nu ar putea funcţiona fără el. Dar de multe ori tot calupul e ”feel good”! Nu e ridicol?
Nu e normal ca oamenii să-şi dea shut down când văd alte şi alte feţe ilogic de fericite? Ne mai mirăm că spoturile în care oamenii se comportă firesc, ca în viaţă, fără zâmbete ireale, ajung ultra-memorabile printr-un gigantic contrast cu această mare aspiraţională? În peisajul nostru publicitar, normalitatea a devenit excepţională.
Asta într-un fel e bine, că poţi ieşi uşor în evidenţă.
Cine este Liviu David?
Autor al cărţii „Pauza de publicitate – Cum să gândeşti campanii pentru o lume care nu le iubeşte”.
Din carte: cum să rezolvi un brief, cum să fii un copywriter bun, cum să fii un designer bun, cum să gândeşti conceptual şi strategic, cum să-ţi dezvolţi exigenţa personală, cum să speculezi contextele, cum să NU îţi scrii CV-ul pentru creaţie. Dezbateri: este publicitatea o minciună? Ce e original şi ce e copiat? Să vindem sau să fim creativi? Branduri sau produse? Sunt corecte focus group-urile? Cum gândesc oamenii de creaţie? Cum arată relaţia dintre client şi agenţie care dă naştere la campanii valoroase? Ce înseamnă campanii valoroase? Gafe ale oamenilor din agenţii. Gafe ale oamenilor de marketing. Cutume. Exemple de idei şi campanii.
Puteţi comanda cartea pe www.PauzaDePublicitate.ro
Comentarii