Skip to main content

Prima confruntare Trump vs Biden, în audienţe. A fost sub cea din 2016

 
Foto: ABC
Foto: ABC

Donald Trump şi Joe Biden, principalii candidaţi la poziţia de preşedinte al Statelor Unite ale Americii au avut marţi prima dezbatere televizată. Cei doi şi-au adus acuzaţii grave, iar audienţa a fost pe măsură. Însă sub cea din 2016.

Publicitate

Câţi americani s-au uitat?

Potrivit hollywoodreporter.com, cele 16 televiziuni care au transmis evenimentul au adunat în total 73,13 milioane de telespectatori. A fost a doua cea mai mare audienţă din ultimii 24 de ani, după cea din 2016 dintre Trump şi Hillary Clinton, care a adunat 84 de milioane de telespectatori.

În America evenimentul a fost difuzat de reţelele ABC, CBC, Fox şi NBC, dar şi pe canalele CNN, Fox News şi NBC. Confruntarea Trump-Biden a adunat 67,4 milioane de telespectatori americani în faţa televizioarelor. Audienţa a scăzut cu 8 milioane faţă de cea din 2016, mai spune sursa menţionată.

De asemenea, canalele de limbă spaniolă Telemundo şi Univision au mai adunat 2,68 milioane de privitori, Fox Business a avut 758,000 de urmăritori, iar PBS, CNNe, Newsmax, Newsy, Vice şi WGN America au adunat împreună 2,3 milioane de telespectatori. Astfel, s-a ajuns la suma totală de 73,13 milioane de privitori.

Cele mai vizionate posturi americane în momentul dezbaterii:

  • Fox News - 17,8 milioane de telespectatori
  • ABC - 12,6 milioane de telespectatori
  • NBC - 9,6 milioane de telespectatori
  • CNN - 8 milioane de telespectatori

Confruntarea Trump-Biden: Acuzaţii grave

Prima confruntarea dintre Donald Trump şi Joe Biden a avut multe momente de tenisiune. Biden, candidatul Partidului Democrat, l-a jignit pe actualul preşedinte al Americii.

Biden i-a zis lui Trump: ”cel mai rău preşedinte pe care America l-a avut vreodată”, ”un clown”, ”canişul lui Putin”, potrivit news.ro. Şi Trump l-a făcut „marionetă a stângii radicale”.

De partea cealaltă, Trump a prezentat afacerile din Ucraina şi China ale lui Hunter, fiul lui Biden. ”Fiul tău se duce şi ia miliarde de dolari” i-a spus Trump lui Biden, potrivit sursei citate.

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus