Skip to main content

VIDEO. Cum s-a schimbat viața Elenei Lasconi după de a câștigat Primăria? Cât de grea a fost campania: "Am auzit minciuni despre mine, fabricate, pe care nu mi le puteam imagina vreodată"

 
VIDEO. Cum s-a schimbat viața Elenei Lasconi după de a câștigat Primăria? Cât de grea a fost campania: "Am auzit minciuni despre mine, fabricate, pe care nu mi le puteam imagina vreodată"

Interviurile Paginademedia. Elena Lasconi, fosta jurnalistă Pro TV, primar ales în Câmpulung. O știre care a explodat în toată presa, imediat, iar Elena Lasconi a (re)devenit vedetă.

Cum s-a schimbat viața fostei jurnaliste, actual primar în Câmpulung? Cum a fost prima săptămână de după alegeri?

Publicitate

Una extrem de încărcată, spune Elena Lasconi în interviul acordat Paginademedia.ro.

“Eu eram pregătită să merg la serviciu de luni și după am aflat că mai durează până depun jurământul”, răspunde ea.

Succesul a venit și cu “idei”.

Elena Lasconi:

“Am foarte multe mesaje în care oamenii mă roagă să candidez la Prezidențiale sau la Parlamentare, dar au fost și propuneri de la politicieni să intru în cursa pentru Parlamentare și mi-am dat seama că n-au înțeles nimic din ce vreau să fac eu.

Eu vreau să fac gospodăreală, aici la Câmpulung, pentru că eu aici vreau să trăiesc.”

Cât de grea a fost campania?

Elena Lasconi, la Interviurile Paginademedia.ro:

"Am auzit minciuni despre mine, fabricate, pe care nu mi le puteam imagina vreodată. Au făcut sondaje mincinoase care mă scoteau pe locul trei.

Cel mai greu a fost când am primit atacuri urâte din partea vechii clase politice. Ei folosesc trei instrumente odioase: frica, minciuna și intimidarea. Intimidarea a venit prin 100 de conturi false, pe Facebook, sau prin mesaje venite pe Whatsapp de pe o cartelă oarecare.

Au venit multe intimidări la adresa colegilor mei și la adresa unor oameni din Câmpulung, angajați la stat, care erau foarte activi pe pagina mea de Facebook. Erau amenințați că vor fi dați afară dacă nu își șterg mesajele de pe pagina mea.

Mi se pare cea mai cumplită formă de corupție pentru că atinge izvorul democrației: libertatea de a alege."

Dacă i se va propune o primărie “mai mare” sau o candidatură la Parlament? “Nu, mulțumesc!”, răspunde Elena Lasconi. 

VIDEO. Elena Lasconi, de la jurnalist la primat în Câmpulung

Idei din interviu

  • Orașul este despre oameni, eu am încercat să ajung la cât mai mulți. Asta a fost cel mai important pentru mine, în campanie.
  • Sunt oameni care auașteptări mari, sunt oameni care sunt realiști și știu că nu se pot face lucruri pocnind din degete.
  • Sunt și oameni cu așteptări mici. Am fost într-un loc unde nu era asfalt, ci era piatră pe stradă. Oamenii respectiv mi-au cerut o mașină de piatră, dacă ajung primar… E greu să ai astfel de discuții în 2020.
  • Vrem să aducem investitori, dar planul pe termen lung este să dezvoltăm turismul.
  • Nu aș vrea să cataloghez cum s-a comportat presa din Câmpulung în campanie, dar să zicem că fair play. Articolele oricum sunt scrise. Se poate vedea unde este adevăr și unde este minciună.
  • Cea mai frumoasă parte din campanie a fost interacțiunea cu oamenii. N-am mai simțit așa ceva de la Revoluție.
  • Cel mai greu a fost când am primit atacuri urâte din partea vechii clase politice. Ei folosesc trei instrumente odioase: frica, minciuna și intimidarea. Indimidarea a venit prin 100 de conturi false, pe Facebook, sau prin mesaje venite pe Whatsapp de pe o cartelă oarecare.
  • Au venit multe intimidări la adresa colegilor mei și la adresa unor oameni din Câmpulung, angajați la stat, care erau foarte activi pe pagina mea de Facebook. Erau amenințați că vor fi dați afară dacă nu își șterg mesajele de pe pagina mea. Mi se pare cea mai cumplită formă de corupție pentru că atinge izvorul democrației: libertatea de a alege.
  • Am auzit minciuni despre mine, fabricate, pe care nu mi le puteam imagina vreodată. Au plătit oameni, specialiști în comunicare, care i-au învățat să mintă cu nerușinare. Au făcut sondaje mincinoase care mă scoteau pe locul trei.
  • Eu eram pregătită să merg la serviciu de luni și după am aflat că mai durează până depun jurământul. Am început să mă întâlnesc cu oameni, să am discuții să conturez proiecte. Abia aștept să depunem și jurământul și să intru în pâine.
  • Nu voi fi un primar cu opt ore de muncă, ci voi fi un primar dedicat. Vreau să arăt că se poate.
  • Dacă voi greși, îmi voi asuma. Vreau să folosesc politica pentru a ajuta oamenii.
  • E cel mai ușor să minți, dar minciuna nu mai ține.
  • Lucrurile au explodat în presă după rezultatele alegerilor. Am fost inivitată și înainte de campanie la o televiziune și s-a scris despre candidatura mea, dar foarte puțin.
  • Am avut și reclame pe YouTube, iar cel mai mare impact pe care l-au avut a fost chiar în Câmpulung. Statisticile arătau că oamenii nu dădeau „skip” reclamelor. Cred că este vorba despre a fi om, despre a empatiza.
  • O să vorbesc cu toată lumea din presă, în măsura timpului disponibil.
  • Am foarte multe mesaje în care oamenii mă roagă să candidez la Prezidențiale sau la Parlamentare, dar au fost și propuneri de la politicieni să intru în cursa pentru Parlamentare și mi-am dat seama că n-au înțeles nimic din ce vreau să fac eu. Eu vreau să fac gospodăreală, aici la Câmpulung, pentru că eu aici vreau să trăiesc.
  • Parlamentarii și președinții sunt dați tot de primari, prin exemplul lor.
  • Ar fi fost o superficialitate din partea mea să candidez ca independent. Proiectele se trec prin Consiliul Local, nu poți singur.
  • În două mandate se vor vedea schimbări majore în Câmpulung. Viziunea mea este că lucrurile vor înflori în al doilea mandate, sunt realistă. Banii europeni intră mai greu în cont. Îi accesezi și în cel mai fericit caz te apuci de lucru în al treilea an.

 

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro

Comentarii

  • @Alin Este un interviu cu un om care vrea sa faca ceva pentru cetatenii orasului unde a fost ales primar. Spre deosebire de predecesori care au vrut doar sa-si umple buzunarele. Daca treci prin Cimpulung vei vedea despre ce vorbesc.
  • Alin, femeia asta abia a intrat in politica si tu deja ii pui eticheta de politruca. Tu, in afara de a arunca cu noroi din fata unui ecran, mai stii sa faci si altceva?

Trimite un comentariu