Skip to main content

„Colectiv”, cel mai bun film străin din 2020 în opinia criticilor din SUA

 
„Colectiv”, cel mai bun film străin din 2020 în opinia criticilor din SUA

„Colectiv” mai primește încă un premiu. A fost desemnat cel mai bun film străin al anului 2020 de criticii din Statele Unite, scrie Libertatea.

Pelicula lui Alexandru Nanau, care urmărește întâmplările desfășurate în țara noastră în primul an de după incediul din clubul Colectiv, a primit distincția din partea Societății Naționale a Criticilor de Film (National Society of Film Critics - NSFC), formată din 60 de critici de la mai multe publicații de renume precum Wall Street Journal, Los Angeles Times sau the New Yorker.

Publicitate

„Colectiv”, în regia lui Nanau, a primit 38 de puncte din partea criticilor de film, terminând pe primul loc. În clasament a urmat producția „Bacurau and BeanPole” (36 de puncte), iar pe trei a fost „Vitalina Varela” (32 de puncte).

Documentarul „Colectiv” a mai fost nominalizat și la categoria „Cel mai bun film de non-ficțiune”, dar a terminat pe trei, cu 22 de puncte. Pe primul loc a fost „Time” (46 de puncte) și pe doi „City Hall” (28 de puncte).

În cadrul galei cel mai bun film din 2020 a fost desemnat „Nomadland”. Producția a mai câștigat și la următoarele categorii: ”Cel mai bun regizor”, ”Cea mai bună cinematografie” şi ”Cea mai bună actriţă”.

Filmul „Colectiv” este propunerea României la Gala Premiilor Oscar din acest an.

Barack Obama recomandă filmul „Colectiv”

Barack Obama, fostul președinte al Americii, și-a publicat zilele trecute lista cu filmele sale favorite din 2020. Printre ele se află și „Colectiv”, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

Topul lui Obama include filme și seriale:

  • Filme: Ma Rainey's black bottom, Beanpole, Bacurau, Nomadland, Soul, Lovers Rock, Colectiv, Mank, Martin Eden, Let him go, Time, Boys State, Selah and the spades, Crip Camp.
  • Seriale: Better Call Saul, The Queen's Gambit, I may destroy you, The boys, The good lord bird, Devs, The last dance, Mrs. America, The Good Place și City so real. 

 

CITEȘTE ȘI: RAR. Barack Obama recomandă filmul românesc „colectiv”! Titlurile preferate de fostul președinte în 2020


CITEȘTE ȘI:
Filmul „colectiv”, primul loc într-un top al revistei Rolling Stone: „Este o poveste a incapacității unei națiuni de a avea grijă de cetățenii săi”


CITEȘTE ȘI: Documentarul „colectiv”, propunerea României la Oscar

 

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro

Trimite un comentariu