Skip to main content

Alexandra Dinu a semnat cu Global. Ce va face compania pentru actriţa din juriul Românii au talent

 
Alexandra Dinu a semnat cu Global. Ce va face compania pentru actriţa din juriul Românii au talent

Compania Global a semnat un contract exclusiv de reprezentare cu actriţa Alexandra Dinu, acum cunoscută românilor şi prin prezenţa în juriul emisiunii Românii au Talent, de la Pro TV.

Publicitate

Practic, Global se va ocupa de contractele de imagine şi de publicitate ale Alexandrei Dinu cu diverşi clienţi. Foarte important: înţelegerea nu implică în niciun fel Pro TV şi emisiunea Românii au talent, unde este jurată.

"Venirea Alexandrei in portofoliul Global Talent United reprezintă un nou pas in dezvoltarea noastra continua atat la nivel de talente reprezentate cat si la nivel de proiecte aduse pentru acestia.

Ne bucuram mult ca avem ocazia sa lucram cu Alexandra Dinu. Întotdeauna ne-am dorit să le oferim artiştilor noştri cea mai buna reprezentare si cele mai bune oportunitati de a-I aduce in fata publicului lor", a declarat pentru Paginademedia.ro Claudiu Ilioiu, Head of Global Talent United

Global Talent United, divizia de endorsement din cadrul Global Records reprezintă o serie de vedete cărora le gestionează contractele de publicitate.

Numai în ultimul an, în portofoliul agenţiei au intrat, printre alţii, modelul Alice Peneacă, gimnasta Larisa Iordache, prezentatoarea Diana Bart, Ramona Păun (sport, Pro TV), Simona Ţăranu (prezentatoare sport Digi) şi Mădălina Bellariu (actriţă care a avut şi o apariţie în serialul Tânărul Papă, alături de Jude Law).

În portofoliul Global Talent United mai sunt, printre alţii, Selly, Micutzu, BroMania, Alina Ceuşan, Carmen Grebenişan, dar şi artişti precum Inna, Antonia, The Motans, Carla's Dreams şi Alina Eremia.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Micutu, PRIMA TV e un post TV precum PRO TV, Antena 1 și Kanal D.
    P.S. Cronologic ordinea în care au apărut ar fi Antena 1, PRO TV, PRIMA TV și Kanal D.
  • Global o reprezinta si pe Roxen care va reprezenta Romania la Eurovizion. Am incredere ca va avea un cantec bun, cum a avut si anul trecut Alcohol You, cand s-a anulat concursul din cauza pandemiei.
  • Succes.
    Este în compania multor cântăreți, comedianți și actori din țară!
  • Pentru cei care au scris acest articol:
    Diana Bart e prezentatoare la PRIMA TV.

Trimite un comentariu