Skip to main content

Cupa Mondială la sărituri cu schiurile, la TVR. Programul complet

 
Foto: Inquam Photos
Foto: Inquam Photos

Televiziunea Publică va difuza în următoarele zile patru competiţii de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile. Toate etapele se vor transmite pe TVR 2, în comentariul lui Sorin Hobana.

Publicitate

De joi, 18 februarie, până sâmbătă, 20 februarie, cei mai buni săritori şi săritoare se vor întrece în etapele disputate la Râşnov, pe trambulina din Valea Cărbunării.

La Râşnov sunt programate două etape feminine, una masculină şi una pe echipe mixte, o probă foarte rară, care revine după mai mulţi ani fiindcă urmează să se desfăşoare în programul Jocurilor Olimpice.

Este pentru al doilea an la rând când România organizează o etapă de Cupă Mondială la masculin, în timp ce fetele vin la Râşnov pentru al şaptelea an.

Sorin Hobana, despre etapele de la Râşnov din Cupa Mondială:

„Este cel mai cuprinzător program competiţional de când au loc etape de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile în România. Este şi o recunoaştere a capacităţii organizatorilor de a se descurca în orice situaţie, pentru ca întrecerile să se desfăşoare în cele mai bune condiţii.

Telespectatorii TVR 2 HD pot vedea în direct pe cei mai buni sportivi, inclusiv liderii la zi ai clasamentelor individuale, austriaca Marita Kramer, respectiv norvegianul Halvor Egner Granerud, dar şi alte nume mari din lumea ski jumping: japoneza Sara Takanashi, câştigătoare a 4 Cupe Mondiale, care ar putea duce recordul său overall de victorii de etapă la 60 la Râşnov, sau polonezul Kamil Stoch, campion al lumii, dublu câştigător al Cupei Mondiale, triplu campion olimpic la individual!

Noi le vom ţine pumnii desigur compatrioţilor noştri Dana Haralambie, cea mai bună săritoare din România şi Daniel Andrei Cacina, cel care a obţinut recent un remarcabil loc 14 la Mondialele de juniori de la Lahti. Dana şi Dani vor lua startul în competiţiile individuale, în vreme ce în etapa pe echipe mixte (două fete şi doi băieţi în echipă), li se vor alătura Diana Trâmbiţaş şi Sorin Mitrofan.”

Programul transmisiunilor:

Joi, 18.02.2021

  • 11:30 – prima etapă feminină

Vineri, 19.02.2021

  • 11:30 – a doua etapă feminină
  • 15:15 – etapa masculină

Sâmbătă, 20.02.2021

  • 10:45 – Competiţia pe echipe mixt
Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus