Skip to main content

COMUNICAT. Ce presupune o intervenţie minim invazivă în neurochirurgie?

 
COMUNICAT. Ce presupune o intervenţie minim invazivă în neurochirurgie?

COMUNICAT. Ideea necesităţii unei intervenţii chirurgicale pe creier este greu de digerat, ba chiar poate fi total descurajantă pentru orice pacient. Vestea bună este aceea că, graţie medicinei moderne, practica chirurgiei cerebrale poate fi una minim invazivă.

Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.

Despre ce anume presupune o intervenţie minim invazivă în neurochirurgie îţi vom spune în rândurile de mai jos.

Diferenţa dintre chirurgia clasică şi o intervenţie minim invazivă pe creier

Neurochirurgia clasică este deseori asociată unui timp de recuperare extins, dureri sau chiar cicatrici semnificative.

Fiind vorba de o intervenţie care necesită câteva zile de spitalizare imediat după încheierea acesteia, neurochirurgia clasică nu este o procedură ambulatorie, ba poate avea nevoie chiar de săptămâni sau luni întregi de terapie fizică sau îngrijiri medicale serioase.

Pe de cealaltă parte, intervenţia minim invazivă, aşa cum îi spune şi numele, este o procedură care permite chirurgului să îndepărteze o tumoare celebrală printr-o deschidere mică, realizată în spatele urechii.

Zona este perfectă pentru un acces foarte bun la cerebel şi trunchiul creierului, medicii fiind capabili să trateze cu ajutorul ei două tipuri comune de tumori cerebrale, şi anume meningioamele şi schwanomul vestibular.

De asemenea, specialiştii în domeniul chirurgiei minim invazive a creierului mai pot rezolva şi problemele endovasculare sau pot realiza embolizarea anevrismului cerebral.

În cadrul acestei proceduri, medicul poate trata problemele vaselor de sânge folosind un cateter introdus printr-o mică incizie la nivel inghinal până la locul anevrismului cerebral.

Cine poate beneficia de o intervenţie minim invazivă de neurochirurgie?

Este important de reţinut faptul că, din păcate, nu toţi pacienţii care necesită o intervenţie chirurgicală pe creier pot fi buni candidaţi pentru aceste proceduri minim invazive.

Depinde de afecţiunile specifice, de starea de sănătate şi de opţiunile de tratament ale fiecărui pacient în parte.

Un medic de la o clinică de neurochirurgie din Bucureşti te poate ajuta să identifici cea mai bună procedură sau cel mai bun tratament pentru problema cu care te confrunţi.

Care sunt avantajele neurochirurgiei minim invazive?

Procedurile chirurgicale minim invazive vor crea mai puţine traume, dar şi mai puţine dureri postoperatorii şi cicatrici, ceea ce înseamnă o recuperare mai rapidă a pacientului, dar şi o reducere a complicaţiilor post-chirurgicale.

Durere mai mică

Neurochirurgia minim invazivă provoacă mai puţine dureri postoperatorii, pacienţii care au trecut printr-o experienţă de acest tip raportând o utilizare mai scăzută a analgezicelor în comparaţie cu cei care au avut parte de o intervenţie neurochirurgicală clasică.

O perioadă de spitalizare mai redusă

Tot prin comparaţie, pacienţii care au programată o intervenţie chirurgicală minim invazivă se vor aştepta la mai puţine zile de spitalizare, fiind gata să îşi reia activităţile obişnuite într-un timp mult mai scurt decât ar fi fost cazul în situaţia unei operaţii pe creier tradiţională.

Un risc de infecţie mai mic

Datorită faptului că incizia făcută local este una mult mai mică decât în cazul unei operaţii clasice de neurochirurgie, intervenţia minim invazivă prezintă un risc scăzut de infectare incizională.

Mai mult decât atât, cicatricea va fi mult mai mică decât în situaţia unei operaţii deschise.

Muşchi protejaţi

În operaţiile coloanei vertebrale, tehnicile minim invazive permit muşchilor să fie retraşi în lateral, în loc să fie tăiaţi, pentru a ajunge la locul operator.

Această economie a ţesutului muscular permite pacientului să se recupereze mult mai repede şi să experimenteze mult mai puţină durere postoperatorie.

Precizie

Tehnicile utilizate în timpul intervenţiilor minim invazive şi aparatura de nouă generaţie, precum cabluri de fibră optică, camere video miniaturale, instrumente chirurgicale speciale sau monitoare video externe, vor oferi unui chirurg o vizualizare perfectă a creierului şi a coloanei vertebrale în timpul operaţiei.

Acest lucru se traduce prin proceduri mai precise şi mai eficiente.

Sperăm că ţi-am răspuns la toate întrebările pe care le aveai în legătură cu Ce presupune o intervenţie minim invazivă în neurochirurgie.

Ce este secţiunea COMUNICATE:

În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.

Detalii, la [email protected]

Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Cirstea Costinel Cirstea Costinel
    La ce spital de stat se poate face pentru un anevrism de carotida stinga ce se intinde pina la ochi ?

Trimite un comentariu

sus