Skip to main content

COMUNICAT. Agenţia de comunicare digitală Ideologiq atinge 1,4 milioane EUR în 2020, cu 30% peste anul precedent

 
Adrian Achim & Adrian Apostol
Adrian Achim & Adrian Apostol

COMUNICAT. Agenţia de comunicare digitală Ideologiq încheie anul 2020 cu o cifră de afaceri de 1,4 milioane de euro, o creştere de 30% comparativ cu anul precedent. În contextul pandemiei, portofoliul de clienţi existenţi ai agenţiei a rămas intact, la care s-au adăugat alţi trei noi. Pentru anul 2021, Ideologiq şi-a propus depăşirea unei CA de 1,7 milioane de euro.

Publicitate

Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.

„Cu siguranţă 2020 a fost un an inedit, însă am reuşit să gestionăm rapid situaţia provocată de pandemie şi să ne adaptăm noilor reguli. Schimbările pe care a trebuit să le facem în cadrul agenţiei şi implementarea modului de lucru de acasă nu au îngreunat flow-ul intern, chiar dimpotrivă, ne-am organizat astfel încât să răspundem rapid şi eficient tuturor solicitărilor venite din partea clienţilor.

De altfel, în ciuda contextului, am reuşit să ne păstrăm echipa în format complet şi mai mult decât atât să creştem business-ul cu 30% comparativ cu anul 2019, iar asta reprezintă un succes pentru noi”, spune Adrian Ichim, Fondator şi Partener Ideologiq.

Creşterea importantă de anul trecut, chiar şi în contextul unui an pandemic total imprevizibil, s-a datorat echipei. În cei 13 ani de când activează în domeniul digital, agenţia a reuşit să construiască o echipă de nota 10, astfel încât anul 2020 s-a încheiat cu rezultate bune.

Adaptabilitatea a fost factorul cheie care a contribuit la continuitatea activităţii în 2020, întrucât suplimentar serviciilor oferite deja clienţilor, echipa Ideologiq a introdus şi organizarea evenimentelor online.

Mai mult decât atât, au dezvoltat o platformă de evenimente online 3D interactivă,în care au fost recreateelemente care îi determinau pe oameni să participe la evenimentele offline. Totodată, agenţia Ideologiq a dezvoltat şi componenta de programe de loyalty, atât programe de loyalty B2B, dar şi programe de loyalty dedicate angajaţilor sub forma de programe EVP Loyalty Rewards.

„Fiind o agenţie digitală de comunicare,din fericire nu ne-a fost greu să ne adaptăm la regulile impuse de pandemie. Sunt bucuros totodată că avem alături o echipă completă de profesionişti pe care ne putem baza în orice situaţie, alături de care am reuşit să încheiem anul 2020 cu rezultatepozitive.

Suntem recunoscători de faptul că business-ul a crescut, indiferent de situaţia actuală şi suntem nerăbdători să punem în practică toate proiectele pe care le avem în plan pentru anul acesta", a adăugat Adrian Apostol, Fondator şi Partener Ideologiq.

Pentru anul 2021, agenţia şi-a propus să dezvolte divizia de gaming şi evenimente online, opţiuni pe care le vor integra în oferta de servicii pentru clienţi. Estimările privind cifra de afaceri pentru anul în curs vizează o valoare de 1,7 milioane de euro. Totodată, un alt aspect pe care se vor axa anul acesta este consolidarea poziţiei în piaţa din România şi continuarea extinderii în piaţa regională, în special în: Bulgaria, Grecia, Serbia, Croaţia, Slovenia şi Ungaria.


Echipa Ideologiq este formată din 23 de persoane, iar portofoliul curent de servicii al agenţiei cuprinde: strategie şi consultanţă pentru digitalizare, creaţie, dezvoltare de platforme (site-uri, aplicaţii, magazine online), evenimente online, comunicare social media, media & performance (SEO, CRO, Media planning & buying).

Ce este secţiunea COMUNICATE:

În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.

Detalii, la [email protected]

Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus