Skip to main content

Vodafone, schimbare importantă. A trecut de la mesajul „Ready” la „Împreună putem!”. De ce?

 
Foto: Enterprise.press
Foto: Enterprise.press

Vodafone a anunţat că are, începând de astăzi, o nouă viziune de brand. Mesajul companiei se schimbă din „Ready” în „Împreună putem!”.

Publicitate

De ce a mers compania pe această schimbare? Pentru a „reduce impactul asupra mediului” şi pentru schimbarea societăţii „cu ajutorul tehnologiei”.

Poziţionarea de brand a Vodafone a fost realizată în urma unui studiu. Rezultatele obţinute: „tehnologia s-a transformat dintr-un instrument care stimulează oamenii la nivel personal într-o componentă esenţială care poate genera impact în dezvoltarea durabilă a societăţii”, spun reprezentanţii companiei.

Schimbarea poziţionării de brand vine în contexul în care Vodafone a lansat un proiect de pădure inteligentă, care este conectată la internet.

Proiectul se derulează într-o pădure din judeţul Covasna, acolo unde s-a implementat un sistem de monitorizare şi semnalizare în timp real a sunetelor specifice exploatărilor forestiere. Acest sistem va ajuta la combaterea defrişărilor ilegale.

Sistemul implementat de Vodafone este dezvoltat de start-up-ul non profit numit RainForestConnection. Acest sistem foloseşte senzori acustici care captează sunete din mediul înconjurător. Datele captate sunt trimise, prin internet, către o platformă aflată în cloud, dotată cu Inteligenţă Artificială.

Aplicaţia analizează informaţiile primite şi detectează dacă sunt zgomote precum cele de drujbă, de autovehicule care ar putea duce o acţiune de defrişare. În tot acest timp, pădurarii vor fi primi alerte pe telefoane prin intermediul unei aplicaţii şi pot acţiona la timp.

Dispozitivele sunt instalate pe partea superioară a arborilor şi sunt dotate cu panouri solare proprii care le asigură alimentarea cu energie şi sunt protejate de furtuni. Un singur dispozitiv are o rază de acoperire de 1Km şi poate preveni defrişarea a peste 3 Km pătraţi de pădure.

Proiectul de pădure inteligentă iniţiat de Vodafone

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • La videoclipul "Impreuna putem" 9,59 m/s nu este viteza ce trebuie depasita, 9,59 secunde este timpul recordului mnondial actual realizat in proba de 100 m. plat de catre Usain Bolt in 2008.
    Greseala tipica de *** functional, reclama a fost facuta de o echipa care habar nu are de fizica si sport.
  • In loc sa dati chestiile astea inutile,mai dati niște audiențe din day time sau ceva
  • Vai dar ce schimbare! Știre inutilă

    Mai bine ați da niște audiențe din timpul zilei

Trimite un comentariu

sus