Skip to main content

CNA organizează un nou concurs de frecvenţe radio după cinci ani de pauză. Sunt puse la bătaie 35 de frecvenţe FM. Niciuna în Bucureşti

 
CNA organizează un nou concurs de frecvenţe radio după cinci ani de pauză. Sunt puse la bătaie 35 de frecvenţe FM. Niciuna în Bucureşti

Consiliul Naţional al Audiovizualului se pregăteşte pentru un concurs de frecvenţe radio, după o pauză de cinci ani. Forul audiovizual va scoate la concurs un număr de 35 de frecvenţe FM, 9 în AM şi două ce acoperă anumite tronosane de autostradă, a anunţat CNA. 

Publicitate

Concursul de acordare a licenţelor audiovizuale se va desfăşura începând cu data de 27.06.2022, cu prezenţa fizică a reprezentanţilor solicitanţilor, a anunţat forul audiovizual. Programul audierilor urmează să fie anunţat după depunerea dosarelor de însriere. 

Frecvenţele FM acoperă oraşe precum Alba Iulia, Bacău, Braşov, Constanţa, Ploieşti, Sighişoara, Snagov, Suceava, Vaslui sau Videle. 

GALERIE FOTO. Lista integrală a frecvenţelor radio scoase la concurs

Bucureştiul, una dintre cele mai disputate zone, nu are nicio licenţă de oferit în acest concurs. Amintim că CNA a retras, în urmă cu mai bine de un an, frecvenţa de Bucureşti a postului de radio Tanănana, însă această licenţă este în litigiu. Recent a început procesul în primă instanţă prin care Videomarket SRL contestă retragerea licenţei de către CNA. Un astfel de proces poate dura ani până la o decizie definitivă. 

CNA va scoate la concurs şi nouă frecvenţe pe unde scurte (AM) în Bacău, Bistriţa, Craiova, Deva, Reşiţa, Sf Gheorghe, Târgu Mureş, Vişeu de Sus şi Zalău. 

În plus, forul audiovizual pune la bătaie şi două frecvenţe FM care pot fi utilizate pentru implementarea unui sistem de informaţii de trafic, ce acoperă Autostrada A2 Lehliu Gară - Feteşti şi Autostrada A1 Arad - Nădlac. 

Ultimul concurs organizat de CNA a avut loc în iunie 2017, câna au fost prezentate 30 de frecvenţe FM. Printre câştigători s-au numărat atunci jucători locali, dar şi reţele mari printre care Digi FM, Naţional FM sau Europa FM. Lista integrală a câştigătorilor este AICI. 

Citeşte şi: 

CNA. Cine a câştigat frecvenţele radio: Smart FM şi Radio ZU, printre marii câştigători

 

 

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Cred că emisia locală a Radio Oltenia Craiova în AM ar trebui să se mute de pe 1314Khz (unde concurează cu Antena Satelor) pe frecvența listată aici, cea de 1584Khz.
  • Nicio frecvență nouă pentru:
    - Craiova,
    - Calafat+Plenița,
    - Târgu Jiu,
    - Râmnicu Vâlcea.

    Spre exemplu în Craiova sunt libere frecvențele de 88Mhz și 102Mhz.
    De asemenea frecvența de 106Mhz, alocată unui radio dintr-o comună limitrofă, nu poate fi recepționat în Craiova datorită puterii slabe de emisie a acelui radio, sau defecțiunilor pe care acesta le întâmpină. Cred că respectivul radio ar trebui să elibereze această frecvență iar aceasta să fie atribuită unei rețele naționale.

    Din FM-ul Craiovean lipsesc radiouri ca:
    - ProFM,
    - VIrgin Radio,
    - Rock FM,
    - Smart Radio,

    iar recepția posturilor naționale
    - Radio România Cultural și
    - Radio România Muzical
    este posibilă doar la distanță (DX, antene VHF) sau în mediu electronic.
  • Sperăm să revină și gofm pe una dintre frecvențele scoase la concurs, pentru că aici la Sibiu au făcut poate cea mai frumoasa perioada de când s-a auzit radio pe aceste meleaguri.
  • Hai ca sunt curios ce radio de trafic se va lansa pentru cele 2 frecvente de autostrada.Sau parca vad ca se va duce spre una dintre zu,impuls,kiss etc.
  • Astazi au fost publicate si audientele radio pt. valul de primavara
  • Defapt în 2018 a fost ultimul concurs de până acum la CNA în legătură cu acordarea frecvențelor radio, nu în 2017. CNA plănuia acum doi ani să organizezed concursul, dar planurile au fost abandonate.
  • Frecvențele AM ar trebui să fie mereu puse la dispoziție de către CNA, nu să fie scoase la tarabă o dată la 5 ani, când oricum nu e interesat nimeni de ele. Să ai posibilitatea oricând să bați la ușa CNA și să ceri o frecvență AM. Nu știi niciodată când apare un investitor suficient de "***" care, pentru motive numai de el știute, s-ar mulțumi și cu o asemenea frecvență.
    Probabil s-ar găsi cineva care să implementeze emisia HD radio, de exemplu. Ori probabil cineva care are un post de *** și care și-ar permite să susțină o extensie a acestuia pentru 15 ascultători în AM, în lipsa unei frecvențe FM.

Trimite un comentariu

sus