Skip to main content

COMUNICAT. 2Performant lansează Open World, un proiect de gamificare inspirat din Ender`s Game

 
COMUNICAT. 2Performant lansează Open World, un proiect de gamificare inspirat din Ender`s Game

COMUNICAT. Compania de tehnologie 2Performant lansează o premieră pentru piaţa marketingului digital din România: Open World reprezintă o platformă de gamification în afiliere, cel mai îndrăzneţ proiect 2Performant de anul acesta, care se adresează afiliaţilor şi care duce afilierea la un alt nivel. 

Publicitate

- Proiectul este conceput ca o platformă de gamificare în afiliere, un univers virtual cyberpunk cu personaje fictive şi multiple curse şi niveluri
 

- În Open World se vor câştiga premii săptămânale în bani, dar şi marile premii: 15.000 de euro pentru locul 1, 6.000 de euro pentru locul 2 şi 4.000 de euro pentru locul 3

Mai exact, este un univers unic, inspirat din competiţiile virtuale, un univers dedicat oportunităţilor din marketingul digital în care afiliaţii vor experimenta provocări gândite să îi entuziasmeze, să îi motiveze, dar şi să îi premieze.  

Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.

Competiţia Open World este găzduită pe openworld.2performant.com şi reprezintă un univers virtual, dedicat afiliaţilor din 2Performant.com care au înregistrat minimum 20 de vânzări în ultimele 20 de zile.

Este deschis atât celor care vor să participe şi să-şi măsoare performanţele alături de alţi afiliaţi, dar şi celor care vor să interpreteze performanţele marketingului afiliat după diverşi indicatori, transparenţi şi relevanţi pentru jucătorii de pe piaţa de e-commerce de oriunde, precum: număr de vânzări, număr de clickuri, rată de conversie, valoarea vânzărilor - toate generate prin 2Performant.com

„Prin Open World aducem o nouă perspectivă asupra modului în care se face marketing afiliat la nivel global. Inspirat din Ender`s Game, Open World este mai mult decât o competiţie sau un joc, este o gamificare integrată a activităţii de afiliere, în lumea de business reală în care lucrează afiliaţii. Proiectul se adresează noii generaţii de marketeri, cu abilităţi excepţionale în zona de digital, care sunt pasionaţi de date, au nevoie de libertate şi flexibilitate în ce, cum, când şi unde lucrează şi care vor să fie recompensaţi în funcţie de performanţele lor.

Experienţa noastră de peste 12 ani de colaborare cu aceşti specialişti ne arată că dincolo de venituri, aceştia au nevoie de provocări şi că sunt competitivi. Open World le va oferi acestora o experienţă unică în afiliere, în care toţi afiliaţii sunt super-vedete, iar rezultatele lor, transparente. Performanţa şi transparenţa, două componente esenţiale ale identităţii noastre, se împletesc sub forma unui joc inovator de dezvoltare profesională”, spune Dorin Boerescu, CEO 2Performant.

Odată intraţi în Open World, afiliaţi vor avea de parcurs, exact ca într-un joc virtual, mai multe etape, mai multe provocări săptămânale de marketing numite „curse”. Acestea au un nivel crescător de dificultate şi pentru a accesa nivelul următor, utilizatorul trebuie să termine cursele anterioare.

Afiliaţii vor întâlni în Open World o serie de personaje fictive, care vor stabili noi provocări săptămânale. Toate vor culmina cu APEX, cursa supremă de marketing afiliat în Open World, unde cei mai buni jucători vor concura pentru marele premiu de 15.000 de euro.

2Performant va premia cu câte un premiu săptămânal fiecare record din cele 14 curse din Open World care compun competiţia: 100 de euro pentru nivelul 1, 200 de euro pentru nivelul 2, 300 de euro pentru fiecare record din cursele din nivelul 3, 400 de euro pentru nivelul 4, 500 de euro pentru nivelul 5 şi 1.000 de euro pentru recordurile săptămânale din APEX.

Cei mai buni afiliaţi din APEX vor primi marile premii: 15.000 de euro pentru locul 1, 6.000 de euro pentru locul 2 şi 4.000 de euro pentru locul 3.

Totodată, competiţia Open World este publică, iar vizitatorii vor putea vedea cursele şi clasamentele la zi, precum şi date publice despre afiliaţii înscrişi, de la traficul generat sau numărul de vânzări, până la valoarea comisioanelor generate sau numărul de magazine online cu care lucrează. 

GALERIE FOTO

Despre 2Performant

2Performant este o companie românească de tehnologie ce dezvoltă, operează şi monetizează 2Performant.com - platformă integrată de marketing afiliat şi influencer marketing.

Prin această platformă business-urile pot apela la parteneri, afiliaţi şi influenceri, cu care pot lucra prin cele 2 modele de colaborare disponibile în acest moment: marketing afiliat şi influencer marketing. 2Performant este o companie listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, sub simbolul 2P. Conform datelor companiei, 2Performant este cea mai mare sursă locală de trafic pentru magazinele online din România, aducând lunar aproximativ 4,5 milioane de clickuri pentru clienţii din portofoliu.

Cu o activitate de 12 ani, compania este cea care a lansat în România prima reţea de marketing afiliat sub denumirea 2Parale.ro. În 2011 a urmat intrarea în piaţa din Bulgaria. În 2016 platforma şi operaţiunile migrează pe 2Performant.com, o nouă soluţie tehnică şi un mod nou de operare care pun accentul pe self-service şi prepay ca soluţie de plată.

Compania a investit până acum peste 1 milion de euro în tehnologie pentru creşterea performanţelor, eficientizarea proceselor, lansarea unei platforme de influencer marketing, uşurarea şi îmbunătăţirea experienţei de utilizare (UX & UI).

Cu o viziune unică despre uberizarea marketingului bazată pe performanţă şi transparenţă, 2Performant a reuşit în aceşti ani de activitate să intermedieze prin platforma de marketing afiliat vânzări în valoare de peste 275 de milioane de euro, prin mai mult de 473 de milioane de clickuri, pentru 785 de jucători din eCommerce din România şi din regiune, din peste 30 de industrii.

Ce este secţiunea COMUNICATE:

În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.

Detalii, la [email protected]

Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus