Skip to main content

COMUNICAT. “Ţinutul nomazilor / Nomadland”, un road movie emoţionant despre renunţare, puterea de a supravieţui şi reinventare

 
Foto: Republica.ro
Foto: Republica.ro

COMUNICAT. Cel mai premiat film al anului, “Ţinutul nomazilor / Nomadland”, spune povestea unei femei de 61 de ani care e forţată de împrejurări să lase totul în urmă şi să reînveţe să trăiască. Ca urmare a falimentului unei companii local, în timpul Marii Recesiuni, într-o zonă rurală din Nevada, Fern (Frances McDormand) îşi împachetează lucrurile şi porneşte la drum într-o rulotă, explorând viaţa în afara normelor sociale, exact ca un nomad modern.

Publicitate

Filmul a adunat deja în palmares numeroase premii, printre care 3 premii Oscar, 2 Globuri de Aur, 4 premii BAFTA.

Purtând semnătura regizoarei Chloé Zhao, filmul “Ţinutul nomazilor / Nomadland”, un “road movie” extrem de actual, are printre personaje nomazi reali –  Linda May, Swankie şi Bob Wells – mentorii lui Fern şi camarazii ei în călătoria prin America de Vest.

Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.

Marele câştigător al Oscarurilor din acest an, filmul este bazat pe cartea “NOMADLAND: Surviving America In The Twenty-Firt Century” semnată de Jessica Bruder. În rolurile principale îi regăsim pe FrancesMcDormand şi David Strathairn.

Punctul de plecare

Filmul lui Chloé Zhao este extrem de valoros şi relevant în această perioadă a schimbării şi redefinirii. O călătorie prin lumea grandorii vestului american, din sudul Dakotei, până în deşertul Nevadei, şi până în Pacificul de Nord-Vest, filmul “Ţinutul nomazilor / Nomadland” spune povestea unei femei care a pierdut totul, dar care reuşeşte să descopere noi resurse în ea şi să câştige o nouă viaţă.

Fern lasă în urmă oraşul minier în care totul e mort sau în curs de dizolvare şi porneşte la drum cu câteva lucruri, într-o rulotă, descoperind de-a lungul călătoriei spirite înrudite: alţi nomazi sau pur şi simplu natura însăşi, în toate splendoarea ei adesea dureroasă.

Povestea din spatele producţiei începe în 2017 când Frances McDormand a obţinut, alături de producătorul ei, drepturile pentru care Jessicăi Bruder. “Cartea este o piesă de jurnalism de investigaţie, iar fiecare capitol acoperă o altă temă. Jumătate din volum este despre viaţa nomadă, iar restul e scris pe baza experienţei autoarei care a lucrat, sub acoperire, pentru Amazon, la o fermă de sfeclă”, explică Zhao.

Regizoarea a simţit din prima clipă potenţialul subiectului, ştiindtotuşi că nu va fi uşor să îl vândă publicului american. Însă, cu ajutorul lui Frances McDormand – atât în rolul principal, cât şi ca producător – provocarea a devenit fezabilă.

“În rolul lui Fern am lucrat la un centru Amazon, la o fermă de sfeclă, într-o cantină şi într-un parc naţional. În cele mai multe cazuri nu am fost altcineva decât un simplu angajat. Am încercat să redăm exact ce înseamnă munca reală şi consecinţele ei, de la provocările fizice, la disconfortul pe care îl resimte o persoană în vârstă”, spune Frances McDormand.

Şi Zhao a lucrat cot la cot cu actriţa. “Am petrecut foarte mult timp împreună înainte de a porni la drum să filmăm şi am ajuns să o cunosc bine pe Frances. Ea nu e genul de actriţă căreia îi place să vorbească mult despre personaj, ci e genul căreia îi place să facă lucrurile cu adevărat, fizic. Aşa că ne-am înţeles din prima”, spune regizoarea.

Cele două a lucrat îndeaproape la construirea casei mobile a lui Fern, o rulotă Ford Econoline. “Ne-am tot gândit cum ar împărţi Fern spaţiul din rulotă? Când trăieşti într-o casă mobilă tot ce alegi să iei cu tine are o semnificaţie aparte, spune ceva despre tine, mult mai mult decât atunci când locuieşti într-o casă”, spune Zhao.

“Lucrând la personaj am vorbit mult despre cum vom folosi lucruri din viaţa mea. Am sugerat meşteşuguri, pentru că reprezintă un mod de a-ţi petrece timpul când eşti pe drum şi de a face lucruri practice de care ai nevoie. M-am gândit la suporturile pentru oale, cred că am făcut vreo 75 de bucăţi pe care le-am oferit oamenilor de-a lungul călătoriei.

Am folosit un set de vase pe care le numesc Frunză de Toamnă. Când am absolvit liceul, tata mi-a oferit acest set de vase adunate de pe la diverse vânzări stradale cărorea le-am dat acest nume. Plus tacâmurile de argint”, spune Frances McDormand.

Harta călătoriei

Filmările la “Ţinutul nomazilor / Nomadland” s-au întins pe durata a şase luni începând din septembrie 2018, în Dakota de Sud, apoi continuând în Nebraska la ferma de sfeclă şi în California de Nord şi sfârşind în Arizona.

Pentru coloana sonoră a filmului Zhao a căutat să se inspire cât mai mult din natură, alegând albumul “Seven Days Walking”, din 2019, al compozitorului italian Ludovico Einaudi. Piesele lui sunt inspirate dintr-o serie de plimbări făcute în Alpii italieni, în 2018, urmând acelaşi traseu în fiecare zi, încercând să fie atent la toate emoţiile şi toţi stimulii din jur, de la lumină, la temperatură, peisaje etc.

“O mare parte din evoluţia lui Fern se rezumă la a învăţa să trăiască în natură. Trăind într-o rulotă ea este foarte expusă la natură, la frumuseţea şi ostilitatea ei”, spune Zhao.

Viaţa printre nomazi

Cei mai mulţi dintre nomazii reali care apar în film au fost selectaţi de-a lungul a câteva luni, prin intermediul unor proiecte şi organizaţii care lucrează cu ei, dar şi spontan, de-a lungul călătoriei.

De exemplu, Swankie şi Linda May au fost cooptate în proiect de la bun început. “Pentru mine, viaţa mea e normală şi obişnuită – iar să citesc despre mine în cartea Jessicăi Bruder a fost stânjenitor şi copleşitor”, spune Swankie.

“La început m-am simţit intimidată, dar după ce am cunoscut-o pe Zhao mai bine am înţeles că ea e singura care vede imaginea de ansamblu. Aşa că atunci când mi-a cerut să fac ceva ce contravine personalităţii mele mi-a şi reamintit cu blândeţe că acesta e un film, nu e viaţa reală, ceea ce a fost uimitor pentru mine. Am învăţat foarte multe lucruri de la Frances McDormand şi Chloé Zhao”, spune Swankie.


SINOPSIS:

“Ţinutul nomazilor / Nomadland” spune povestea unei femei de 61 de ani (Frances McDormand) care, după ce pierde totul în timpul Marii Recesiuni, porneşte într-o lungă călătorie prin America de Vest, devenind un nomad modern. Bazat pe cartea “NOMADLAND: Surviving America In The Twenty-First Century” semnată de Jessica Bruder, filmul regizat de Chloé Zhao este o pledoarie pentru reinventare şi bucuria de a trăi.

Filmul “Ţinutul nomazilor / Nomadland”este distribuit în România de Forum Film România în format 2D  şi are premiera în cinematografe în data de  27 mai 2021.

TRAILER

 

 

Despre Forum Film România

Forum Film România s-a înfiinţat în anul 2010 şi a preluat distribuţia în cinematografe, la nivel local, a peliculelor realizate de studiourile Disney, Disney Pixar, Marvel, şi şi LucasFilm si de curand si pe cele produse de 20th Century Studios si Searchlight Pictures.

În afară de România, companiile Forum Film coordonează distribuţia peliculelor Disney şi în Bulgaria, Ungaria, şi Israel. În Israel, colaborarea Disney cu Forum Film a fost începută în urmă cu aproape 50 de ani. În ultimii ani, pe lângă Marvel, compania distribuie şi titluri ale studiourilor MGM,FilmNation, Relativity şi alţi independenţi.

Distribuitorul de filme este parte a grupului Cinema City International, activ pe diverse segmente ale pieţei cinematografice, inclusiv operarea de cinematografe şi distribuţia de filme.

 

Ce este secţiunea COMUNICATE:

În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.

Detalii, la [email protected]

Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Sfecla e o minune pt. orice boala de ficat, dar când văd cuvântul "amazon", adio!

Trimite un comentariu

sus