Skip to main content

VIDEO. Special de Crăciun: Povestea fascinantă a alpinistului care a dus steagul Paginademedia in Himalaya

 
VIDEO. Special de Crăciun: Povestea fascinantă a alpinistului care a dus steagul Paginademedia in Himalaya

VIDEO. De Crăciun, o poveste în ton cu Sărbătorile. Povestea fascinantă a unui om care şi-a urmat visul şi, de la un birou în bancă a ajuns pe vârfurile lumii, până în Himalaya, la peste 8.000 de metri. Povestea alpinistului care a dus steagul Paginademedia la cea mai mare altitudine! La propriu.

Publicitate

L-a cunoscut pe celebrul Nims Purja (pe care-l vedeţi în documentarul 14 vârfuri, pe Netflix). Când toţi căutăm căldura din case, el doarme pe balcon "ca să se antreneze". Vorbeşte cu respect despre munte şi îi îndeamnă pe toţi să-şi urmeze visurile!

"Eu vârful îl iau ca un bonus, din toată expediţia", spune Gabi Ţabără. "Toată pasiunea e să îţi depăşeşti limitele şi slăbiciunile.


Pe munte trebuie să fii foarte sincer şi foarte umil", continuă el. 

Despre provocările muntelui?

"Încerc să evit termeni ca „a cuceri muntele”. Muntele mă cucereşte pe mine, n-ai cum să cucereşti muntele. Muntele îţi creează condiţiile să ajungi pe vârf."

A cunoscut oameni speciali:

"L-am cunoscut pe Ruslan Nabiev, care urcă pe munte deşi nu are picioare. Despre el citisem în social media. Nu îţi poţi imagina cum un om fără ambele picioare poate face un vârf de 8.000 de metri. E ceva ce ţine de voinţă, puţin spus. Eu nu am mai văzut aşa ceva.

M-am întâlnit şi cu unul dintre cei mai în vogă alpinişti ai momentului, Nimsdai Purja, cel din documentarul 14 Peaks: Nothing Is Impossible, popular pe Netflix. Eu un om incredibil de modest, cel puţin aşa l-am cunoscut eu.

Dacă începem să renunţăm la visurile noastre, rămânem cramponaţi într-un anumit mediu."

De Crăciun, la Interviurile Paginademedia, povestea lui Gabriel Tabara, cel care îşi lasă în fiecare an biroul din bancă pentru a urca pe acoperişurile lumii.

VIDEO. Povestea fascinantă a alpinistului care a dus steagul Paginademedia in Himalaya

Din interviul cu Gabi Ţabără:

  • De mic am început să urc pe munte. Primele amintiri le am de la 10 ani, când urcam pe Jepii Mici cu părinţii mei.
  • Mi-am pus întrebarea dacă pot să fac mai mult. Totul a plecat de la un pariu cu mine, să joc în altă ligă. Cumva am vrut să trec din liga naţională în cupele europene.
  • Mont Blanc a reprezentat „botezul”, în 2012. 
  • Un alpinist bun e cel care se întoarce întreg în tabăra de bază.
  • În alpinism dacă nu îţi evaluezi corect riscurile, şansele să te accidentezi sau să ajungi la cazuri fatale cresc invariabil.
  • Trebuie să iei în considerare totul, mai ales vremea care se poate schimba de la o oră la alta. Există riscul să mai ai şi câţiva paşi şi să nu atingi vârful.
  • Eu vârful îl iau ca un bonus, din toată expediţia. Toată pasiunea e să îţi depăşeşti limitele şi slăbiciunile.
  • Pe munte trebuie să fii foarte sincer şi foarte umil. Atunci, îţi testezi limitele şi le împingi. Nu poţi să ştii până la ce altitudine poţi urca. Eu vorbesc şi din perspectiva mea, a celui care urcă fără oxigen.
  • E un pariu ce l-am făcut cu mine să urc fără oxigen. E şi o chestie de onestitate faţă de munte. Dacă nu respecţi muntele rişti să ai surprize neplăcute.
  • Am trecut şi pe lângă cazuri fatale. Am văzut pe viu un alpinist decedat, am trecut la jumătate de metru de el. Era adus de şerpaşi. A fost o combinaţie nefericită de infarct şi edem cerebral, când se umflă creierul din cauza presiunii foarte scăzute. E prima dată când am văzut un caz fatal, dar trebuie să ai o pregătire mentală bună, să treci peste.
  • Riscuri există. Eu chiar glumeam cu colegii, când am plecat, că există o probabilitate să nu mă întorc.
  • Încerc să evit termeni ca „a cuceri muntele”. Muntele mă cucereşte pe mine, n-ai cum să cucereşti muntele. Muntele îţi creează condiţiile să ajungi pe vârf.
  • Am cunoscut şi nume importante din alpinism, cu o modestie dusă aproape la extrem. L-am cunoscut pe Ruslan Nabiev, care urcă pe munte deşi nu are picioare. Despre el citisem în social media. Nu îţi poţi imagina cum un om fără ambele picioare poate face un vârf de 8.000 de metri. E ceva ce ţine de voinţă, puţin spus. Eu nu am mai văzut aşa ceva.
  • M-am întâlnit şi cu unul dintre cei mai în vogă alpinişti ai momentului, Nimsdai Purja, cel din documentarul 14 Peaks: Nothing Is Impossible, popular pe Netflix. Eu un om incredibil de modest, cel puţin aşa l-am cunoscut eu.
  • Dacă începem să renunţăm la visele noastre, rămânem cramponaţi într-un anumit mediu.
  • Vârfurile de altitudine sunt costisitoare, dar poţi găsi preţuri diferite. Depinde cum negociezi.
  • N-am realizat dimensiunea a ceea ce am făcut, că am urcat pe un vârf de peste 8.000 de metri. Am realizat acasă ce am făcut, de fapt.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Tataie Tataie
    O pasiune solitara, dar care intereseaza multa lume.
    Bravo, ti-ai sacrificat bugetul de mall si bere pe 10 ani dar te-ai ales cu amintirile cele mai apropiate de cer...
    Succes.

Trimite un comentariu

sus