Skip to main content

Antena 3, amendată de CNA. A preluat o investigaţie TVR, fără acord. În plus, a tăiat şi a remontat materialul video

 
Răzvan Butaru (stânga), autorul investigaţiilor TVR. Mihai Gâdea (dreapta), cel care a preluat pe Antena 3 acele investigaţii. Surse foto: Facebook/Răzvan Butaru, captură Antena 3
Răzvan Butaru (stânga), autorul investigaţiilor TVR. Mihai Gâdea (dreapta), cel care a preluat pe Antena 3 acele investigaţii. Surse foto: Facebook/Răzvan Butaru, captură Antena 3

Scandalul dintre Antena 3 şi TVR a fost astăzi, 8 martie, pe masa CNA. Discuţiile au durat mai bine de două ore şi s-au încheiat cu o amendă.

Publicitate

Antena 3 va plăti 10.000 de lei pentru că a adus acuzaţii postului public, fără să aducă dovezi şi fără să contacteze persoanele implicate. Acuzaţii pe care le-a făcut preluând, fără acord, zeci de minute din documentare produse de TVR.

Context. Antena 3 a preluat mai bine de 30 de minute din două documentare TVR, fără să ceară acordul televiziunii publice în prealabil.

Concret, este vorba despre două investigaţii realizate de TVR în spitale din România, una la Sibiu şi una la Arad, despre cum au fost trataţi pacienţi COVID.

Acestea fac parte din programul programul „Dosar România” şi au fost preluate în cadrul emisiunii Sinteza zilei, din 31 ianuarie 2022, fără ca realizatorul lor, Răzvan Butaru, să fie contactat pentru a-şi da acordul.

Apoi, fragmentele preluate nu au fost marcate ca fiind doar fragmente, ci au fost tăiate şi remontate de Antena 3, au acuzat oficialii TVR.

Mai mult decât atât, în timpul emisiunii Sinteza zilei, Antena 3 a acuzat televiziunea publică de cenzură pentru că aceste investigaţii au fost difuzate la 10 luni de la primele filmări.

Postul public a acuzat şi că fragmentele preluate de la TVR au fost puse pe Antena Play, au fost monetizate, iar apoi au fost scoase.

În urma acestei preluări, TVR a anunţat că va da în judecată Antena 3, după cum a relatat Paginademedia.ro la acel moment.

Ulterior difuzării, spun jurnaliştii postului publi, Antena 3 a făcut o ofertă TVR pentru a plăti drepturi de autor, însă reprezentanţii celor două televiziuni nu au reuşit să stabilească o întâlnire pentru a discuta cele întâmplate.

Despre ce emisiuni a fost vorba: 
 
- aproximativ şase minute din episodul „Dosar România” - Pacienţii din linia întâi – partea a treia, difuzat de TVR 1 în data de 30 ianuarie;

- aproximativ 13 minute din episodul „Dosar România” - Sechestrat printre morţii vii, difuzat de TVR 1 în data de 23 ianuarie.

Problema nr. 1 - Ancheta TVR a fost preluată fără acord

Sinteza zilei a difuzat pe post minute întregi ale unei investigaţii realizate de TVR, fără să ceară vreun acord postului public şi realizatorului acesteia.

„Nu ne-a căutat nimeni pentru a prelua aproape 30 de minute de emisiune. (…) Nu cred că e normal ca o televiziune, oricare ar fi ea, să preia emisiunile altei televiziuni şi să se împăuneze cu ele“, a declarat Răzvan Butaru, autorul acestor investigaţii, în şedinţa publică a CNA de astăzi, 8 martie.

Şi Cristina Pocora, membru CNA, a considerat o încălcare gravă această preluare fără acord:

„Eu aş califica acest gest, chiar dacă a fost îmbrăcat într-o haină semi-legală, că a fost spusă sursa TVR, ar intra tot la furt pentru că atât timp cât nu a existat o comunicare prealabilă cu deţinătorul acestui material, cu TVR, nu s-a comunicat intenţia de a prelua acel mesaj“.

Problema nr. 2 - Ancheta TVR a fost tăiată şi remontată

Nu doar a fost preluată, ci investigaţia a fost şi modificată de către Antena 3.

Ruxandra Ţuchel, director TVR:

„Problema este că materialul a fost remontat fără acordul realizatorilor, ceea ce mi se pare foarte grav. (…)

Un film pe care autorul l-a constuit cu bună intenţie încercând să facă cunoscute nişte abuzuri ale unor oameni, nu ale unor instituţii, partide, a devenit un instrument într-o luptă politică în care televiziunea publică nu a fost implicată.

Iar pe altă parte, aroganţa cu care se încheie emisinea în care se spune că noroc că suntem difuzaţi să se ştie de noi, că Antena 3 are audienţă mai mare. Nu cred că problema era de audienţă. Problema era de un subiect de interes public.“

Răzvan Butaru, realizatorul investigaţiilor de la TVR:

„A fost politizat cu direcţie la adresa unor persoane politice. (…) În timpul emisiunii, domnul Gâdea a făcut referiri politice la un anumit ministru de la USR, dar nu asta era sensul materialului meu.“

Problema nr. 3 - Antena 3 a acuzat TVR de cenzură

Mihai Gâdea a spus în emisiune că realizatorul programului „Dosar România”, Răzvan Butaru, a difuzat cu întârziere ancheta din cauza faptului că a fost cenzurat.  

Reprezentanţii postului public au negat aceste acuzaţii şi au motivat acea „întârziere“ prin faptul că astfel de investigaţii iau timp, fiind realizate şi filmări ulterioare.

„Consider că nu este nici colegial, nici etic ca domnul Gâdea şi nu numai el, să se comporte aşa. Ai făcut o acuzaţie, adu o probă, adu o declaraţie“, a subliniat Ramona Săseanu, fost şef al TVR, cea care a fost acuzată că a cenzurat difuzarea investigaţiilor timp de 10 luni.

„Dacă doamna Săseanu mă cenzura, de ce mă mai lăsa la filmări?“, a spus şi Răzvan Butaru.

Dorina Rusu, membru CNA:

„Aici sunt nişte acuzaţii grave, nişte minciuni şi nişte manipulări. (…) Nu aş vrea să se mai repete pe niciun post.“

POZIŢIA Antenei 3: „Domnul Butaru nu a fost contactat direct“

Antena 3 a recunoscut că a greşit prin faptul că nu l-a contactat pe realizatorul investigaţiilor, Răzvan Butaru, pentru a-i cere acordul de preluare.

Însă a invocat faptul că începând chiar de a doua zi  de la difuzare, respectiv 1 februarie, a făcut demersuri pentru a stabili o întâlnire cu reprezentanţii TVR şi de a plăti drepturi de autor.

Norina Ionescu, reprezentantul Antenei 3 în şedinţa CNA din 8 martie:

„Antena 3 a făcut toate eforturile, şi colegiale, şi formale, şi informale pentru a regla o greşeală, greşeala fiind faptul că domnul Butaru nu a fost contactat direct şi nu i s-a cerut acordul. (…)

Nu este vorba despre o remontare, ci despre lipsa unui singur fragment care mai era în documentar: 13 minute (Arad) şi 6 minute (Sibiu).

Pe ecran a fost menţionată sursa, Mihai Gâdea a făcut referire la demersul televiziunii publice şi a echipei de la Dosar România şi a lui Răzvan Butaru.

Antena 3 a demarat anchete la spitalul din Arad înainte de TVR, doar că atunci situaţia era foarte tulbure şi nimeni nu îşi asuma dezvăluirea identităţii. (…)

Au fost invitaţi, de mai multe ori, reprezentanţii TVR pentru a viziona materialele, pentru a discuta şi pentru a găsi o formulă pentru a rezolva această situaţie. (…)

Haideţi să nu dăm la o parte sensul demersului. E vorba despre interesul public, nişte atrocităţi care s-au petrecut în perioada pandemiei în spitalele din România.“

În final, şase membri CNA au votat pentru amendarea postului Antena 3 cu 10.000 de lei. Ei au apreciat faptul că televiziunea a făcut acuzaţii fără să aducă dovezi şi fără a contacta persoanele pentru a-şi expune un punct de vedere.

Art. 40 - (1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere.

În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt.

(2) În cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile.

În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt.

(Legea audiovizualului)

Citeşte şi: TVR anunţă că dă în judecată Antena 3! A difuzat din emisiunile TVR fără acord şi a acuzat postul public de cenzură

Citeşte şi: REACŢIA Producătorului Dosar România: „Cum se fură o emisiune de la TVR 1 şi se pune în prime time la Antena 3, pentru ratingul lui Gâdea”
 

Autor: Alexandra Irimiea alexandra.irimieapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Leo Leo
    Nociva3 lovește din nou? :)))
  • Allex Allex
    @Nicucor
    Dovada nu o pot face publică aici. Așteptăm un articol al unui organ de presă, în cazul în care primesc sau au acces la aceste informații!
  • Nicuçor Nicuçor
    @Allex D-le, aveți vreo dovadă la cele menționate? Doar pura curiozitate. Mulțumesc!
  • Mario Mario
    Ramona cu ce gândești?! E furt ...legea dreptului de autor încă e in vigoare.dupa logica ta daca fur ceva din casa ta și mă folosesc de el ..e ok.oricum nu știa nimeni de el. Mentalitate tipic de om îngust!
  • Allex Allex
    Pro Tv ar fi notificat BBC WORLDWIDE (deținătorul formatului Dancing with the stars/Bailando por un sueno, drepturi ale cărui format sunt deținute în România de Pro Tv) că Antena 1 folosește în varianta locală a show-ului Dancing on ice, “componenta cazurilor sociale” ca stând la baza momentelor artistice, fapte pe care nu ar avea voie sub nici o formă să le facă, deoarece aceste componente aparțin unui alt format(n.r. adaptarea Dancing with the stars din țările Americii Latine), practic un fel de plagiat.
  • margo margo
    ce fata are gidea cu barba... zici ca e murdar de funingine...
  • Dragos Dragos
    Am spus-o si o repet, poate pana la urma se va intampla: Amenzile astea sunt scoase de catre televiziuni dintr-o singura pauza de publicitate. Daca Legea audiovizualului ar fi schimbata si s-ar da amenzi in procente din incasari (minimum 20%), atunci ar fi atenti toti la furaciuni si la ce scot pe gura. Nu aveti idee ce inseamna 20% din incasari, chiar de ar fi incasari doar din timpul emisiunii respective, desi as merge chiar pe sanctiunea de minimum 20% din incasarile din ziua respectiva. Nu cred ca o televiziune si-ar permite sa nu difuzeze reclame intr-o zi sau intr-o emisiune, doar pentru a arunca pe post niste minciuni sau furaciuni cu buna stiinta.
  • euu euu
    @B.A.M 2000 de euro reprezinta CEVA pentru omul de rand dar nu pentru o societate comerciala cu cifra de afaceri de 20 mil euro.
  • Ramona Saseanu Ramona Saseanu
    Daca nu difuzau bucatile din documentar la A3 nu auzea nimeni nici de ancheta sau de realizator.
  • Livia Pila Livia Pila
    Dezamagit de Antena3. Sa iei un reportaj si sa ii daci reclama iar mai apoi sa iti si iei amenda, asta da lipsa de profesionalism.
  • Dinu Dinu
    *** *** cu 2000 de euro, trebuia macar 15.000 de euro
  • ONe ONe
    @B.A.M.să fim serioși,pt Antena 3 acei 2000 de euro înseamnă ca pt omul de rând 2...3 euro,să fim serioși
  • B.A.M B.A.M
    @euu, acei 2000 de euro se scad din profitul televiziunii! Iar profitul se obține DUPĂ ce se scade din venituri: salariile tuturor angajaților, utilitățile (electricitate, căldură, apă), alte consumabile, banii dați pentru măsurarea audiențelor, etc
    ORICE sumă în minus e o lovitură!!!!!!
  • Radu09 Radu09
    O amendă care nu reprezintă nimic pentru un post ca A3 care își permite orice fiind susținută financiar de cel mai mare partid politic din România
  • euu euu
    ce inseamna 2000 euro pentru o televiziune? NIMIC :)

Trimite un comentariu

sus