AUDIENŢE. Documentarul Recorder Justiţie capturată ridică din nou audienţa posturile care l-au preluat. După TVR 1, care a scos audienţe mult peste media staţiei, reportajul a săltat şi postul de ştiri B1 TV.
Reportajul Recorder a fost difuzat de B1 TV duminică seara, de la 18.00 la 20.30. Rezultatul s-a văzut cel mai bine pe publicul comercial.
Datele arată că B1 TV a fost, cu documentarul Recorder, cea mai urmărită televiziune de ştiri pe publicul comercial (adică 21-54 de ani, de la oraşe.
Pe această categorie, B1 a stat foarte bine şi în clasamentul general, fiind în primele şase staţii, mult peste media obişnuită a televiunii.
În cifre absolute, documentarul Recorder a fost văzut de aproape 30.000 de telespectatori din segmentul comercial. Pe intervalul materialului, a foast foarte aproape Antena 3, urmată de Digi 24 şi România TV.
În clasamentul general, cel mai urmărit post pe comercial a fost Pro TV (cu 310.000 de telespectatori), urmat de Antena 1 (170.000), Kanal D (125.000), DigiSport (80.000) şi AXN (40.000).
Posturile de ştiri duminică seara (14 decembrie) pe publicul comercial, pe intervalul documentarului Recorder (18.00-20.30):
B1 TV - 28.000
Antena 3 - 27.000
Digi 24 - 23.000
România TV - 23.000
Realitatea - 19.000
Din informaţiile Paginademedia.ro, creşterea publcului a venit îndeosebi din zona de public educată (aproape dublu decât în mod obişnuit) şi mai tânără.
Performanţele documentarului s-au văzut în zona comercială (pe publicul mai tânăr, urban şi educat). La nivelul întregii ţări, B1 a avut cu materialul Recorder o medie de 80.000 de telespectatori. A fost peste media televiziunii (care e în jur de 50.000 de telespectatori) şi a plasat staţia în top 20.
La oraşe, audienta reportajului Recorder a fost de aproape 70.000 de telespectatori (dublu faţă de cifrele staţiei), iar B1 TV a fost pe poziţia a 12-a, aproape de Digi 24 (care a fost pe 10).
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro