Skip to main content
PODCAST: Mircea Bravo, la 18 ani de Paginademedia.ro: "Când ai dubii, te uiţi pe Paginademedia şi vezi dacă e aşa sau nu!"

Eurosport şi HBO Max prelungesc drepturile pentru Turul Franţei şi La Vuelta până în 2032

 
Eurosport şi HBO Max prelungesc drepturile pentru Turul Franţei şi La Vuelta până în 2032

Eurosport şi HBO Max vor transmite Turul Franţei, La Vuelta şi alte competiţii importante de ciclism până cel puţin în 2032, după prelungirea acordului cu Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU).

Publicitate

Înţelegerea acoperă curse organizate de Amaury Sport Organisation (ASO) şi Unipublic şi vizează competiţii masculine şi feminine, inclusiv Turul Franţei, La Vuelta, Paris-Roubaix şi Liège-Bastogne-Liège.

Potrivit anunţului, Eurosport va transmite în direct peste 1.000 de curse în fiecare sezon, în 50 de pieţe europene. Pe HBO Max, competiţiile vor putea fi urmărite atât în direct, cât şi la cerere, în toată Europa.

Peste 1.000 de curse transmise în fiecare sezon

Acordul include mai multe dintre cele mai importante competiţii din calendarul internaţional de ciclism. Printre acestea se numără Turul Franţei şi La Vuelta, atât la masculin, cât şi la feminin, dar şi curse precum Paris-Roubaix, Liège-Bastogne-Liège, Săgeata Valonă şi Paris-Nisa.

Lista competiţiilor cuprinse în acord include şi Clásica San Sebastián, Eschborn-Frankfurt, Hamburg Cyclassics, Paris-Tours, Volta a Catalunya, Tro Bro Leon şi Tour Auvergne-Rhône-Alpes, competiţie cunoscută anterior drept Criteriul Dauphiné.

Eurosport transmite în direct fiecare ediţie a Turului Franţei în Europa din 1991. Potrivit companiei, oferta sa de ciclism cuprinde peste 300 de zile de competiţii transmise în direct în fiecare sezon, inclusiv curse din Circuitul Mondial UCI masculin şi feminin, Marile Tururi şi Clasicele.

Acoperirea include şi campionatele mondiale de ciclism pe şosea, pe pistă, mountain bike, ciclocros şi BMX.

HBO Max mizează pe transmisiuni cu mai multe fluxuri video

Pe lângă transmisiunile live şi accesul la curse la cerere, HBO Max oferă funcţia Race Centre Multiview, care permite urmărirea simultană a patru fluxuri video, alături de informaţii grafice despre ciclişti şi clasamente.

Potrivit comunicatului, unul din patru abonaţi HBO Max a folosit această funcţie în timpul sezonului Marilor Tururi din 2026.

„De-a lungul a patru decenii, am demonstrat că putem oferi fanilor transmisiuni şi poveşti de calitate din ciclism şi am căutat neîncetat noi modalităţi de a dezvolta acest sport”, a declarat Trojan Paillot, SVP Sports Rights Acquisitions and Syndication la Eurosport.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus