Skip to main content

Carmen Brumă, în două emisiuni la Antena 1. Când încep MediCOOL şi Hello Chef?

 
Carmen Brumă, în două emisiuni la Antena 1. Când încep MediCOOL şi Hello Chef?

Carmen Brumă, din nou pe TV. Va fi implicată în două proiecte de televiziune, ambele la Antena 1, unul de cooking şi altul de sănătate. Ambele din luna februarie. Este vorba despre Hello Chef şi MediCOOL. 

Publicitate

Paginademedia.ro prezintă în continuare detalii despre cele două producţii: 

MediCOOL va debuta, cu un nou sezon, pe 26 februarie, în fiecare sâmbătă, de la ora 12.00.     

Alături de gazda emisiunii, dr Mihai Pautov (medic specialist în chirurgie generală la Institutul Clinic Fundeni) şi dr. Elena Popa (medic specialist Dermato-Venerologie şi Estetică Medicală), vor fi şi Carmen Brumă (autor programe de slăbit) şi Ana Barbu (consultant certificat în somnul copiilor).

Mihail Pautov:

„Mă bucur foarte tare că primul sezon a venit cu un feedback foarte bun. Am primit multe mesaje, atât eu, cât şi colegii mei, în care oamenii ne spuneau că sunt foarte bucuroşi că în sfârşit pot primi sfaturi de specialitate, pe înţelesul lor.

Au fost şi mesaje în care ne rugau să mutăm emisiunea un pic mai târziu, aşa că am schimbat şi ora – 12:00 – ca să putem avea cu toţii cele minimum 8 ore de somn de weekend înainte de emisiune. Aşadar, vă invităm să urmăriţi noul sezon MediCOOL, în fiecare sâmvătă la Antena 1. Ne păstrăm promisiunea de a face din doctor un prieten care merită cât mai des vizitat!”

Hello Chef, al doilea proiect TV al lui Carmen Brumă, va debuta pe 27 februarie, duminică de duminică, de la ora 13.30. Brumă se alătură proiectului cu sfaturi pentru a slăbi sănătos. Ea face echipă cu Chef Blenche, fostă concurentă la Chefi la Cuâite, în sezonul opt. 

Roxana Blenche

„Noul sezon Hello Chef va fi mult mai interesant, vom avea jocuri noi în timpul emisiunii, cât şi invitaţi senzaţionali. De asemenea, trebuie să mulţumesc echipei pe această cale, avem o bucătărie nou-nouţă, care respectă toate <exigenţelle> mele.

De abia aştept să înceapă, pentru că veţi descoperi o nouă Roxana, mult mai relaxată, iar preparatele, vă asigur că vor fi unele pe toate gusturile. Vom încerca şi de această dată să le oferim telespectatorilor cele mai tari ponturi legate de plating, pentru a impresiona şi cel mai pretenţios invitat la masă!”


Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • ian ian
    Genial asta: Carmen Brumă (autor programe de slăbit) !!! bravo, Antena, sa o tineti tot asa! cu toti distrusii gramada.

Trimite un comentariu

sus