Skip to main content

Cătălin Hosu, noul preşedinte al Asociaţiei Române de Relaţii Publice (ARRP). Ce membrii sunt în Consiliul Director

 
Cătălin Hosu este noul preşedinte al Asociaţiei Române de Relaţii Publice (ARRP), începând din 28 aprilie 2022. Sursa foto: ARRP
Cătălin Hosu este noul preşedinte al Asociaţiei Române de Relaţii Publice (ARRP), începând din 28 aprilie 2022. Sursa foto: ARRP

Asociaţia Română de Relaţii Publice (ARRP) a anunţat alegerea unui nou preşedinte şi a unui nou Consiliu Director. Echipa de management a fost votată pe 28 aprilie, la cea mai recentă adunare generală.

Publicitate

Astfel, Cătălin Hosu este noul preşedinte al organizaţiei şi îl urmează în funcţie Gabriel Pâslaru, care a avut această poziţie în ultimii opt ani.
În plus, odată cu numirea noii echipe manageriale, asociaţia şi-a relansat şi pagina de Internet, www.arrpromania.ro, se mai arată într-un comunicat.

Cătălin Hosu, preşedinte ARRP:

„Începând cu 2014, am avut onoarea şi plăcerea să fiu membru în Consiliul Director al ARRP, lângă nume de seamă care au contribuit activ şi consecvent la industria comunicării din România.

Am învăţat de la ei şi acum am onoarea şi plăcerea să conduc o echipă care-şi doreşte dezvoltarea Asociaţiei, consolidarea industriei şi creşterea reputaţiei unei industrii atât de necesare oricărui domeniu de activitate. Îi invităm şi îi aşteptăm cu drag alături de noi pe toţi cei care activează sau îşi doresc să activeze în comunicare”.

Gabriel Pâslaru, fostul preşedinte ARRP:

„Mă bucur că prin strădania ultimilor ani am reuşit să facem ca ARRP să se constituie într-o punte între profesioniştii din relaţii publice şi din social media, domenii care tindeau să activeze separat.

Îmbucurător este şi faptul că din aceste alegeri a rezultat o echipă care promite să ducă mai departe actualele proiecte ARRP şi totodată să propună unele noi, atractive.

Dorinţa mea este ca, din onoranta poziţie pe care am acceptat-o ca membru al Juriului de onoare ARRP, să contribui în continuare la succesul asociaţiei, sprijinindu-l pe Cătălin Hosu, împreună cu întreaga sa echipă“.

ARRP a mai anunţat că îşi propune să menţină afilierea la ICCO, ca reprezentantă a României într-una din cele mai importante organizaţii a agenţiilor de relaţii publice din lume, precum şi colaborări cu asociaţii relevante pentru industrie, locale sau internaţionale.

Componenţa Consiliului Director ales este următoarea:

  • Preşedinte – Cătălin Hosu, General Manager COMM360, anterior Vicepreşedinte al Asociaţiei
  • Vicepreşedinţi:

Cristian China Birta – Managing Partner, Kooperativa 2.0,
Alexandra Mihăilescu – Partener, BDR Associates/Hill+Knowlton Strategies/WPP,
Cezar Caluschi – Director General, Oameni şi Companii;
Elena Oprea - Consilier, ILLA CONCEPT & OFFICES SRL, 
Luminiţa Oprea - Marketing Manager, Termoenergetica Bucureşti.

  • Secretarul general al asociaţiei este Viorica Roşca – Public Affairs & Public Relations Manager la Rockwool Romania. 



Misiunea Consiliului Director este asistată de Juriul de Onoare, care contribuie la definirea poziţiei ARRP în legătură cu etica profesională. 

Noul Juriu de Onoare îl are ca Preşedinte pe Dumitru Borţun – Profesor Doctor Universitar, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a SNSPA, iar membrii aleşi prin vot sunt: Răduţ Bîlbîie –  Conferenţiar Universitar Doctor, Cătălina Rousseau – CEO, BDR Associates/Hill+Knowlton Strategies/WPP, Gabriel Pâslaru – Director General, Perfect Ltd. (fost Preşedinte ARRP), Corneliu Cojocaru – Consultant Senior independent, Mihaela Tudor – CEO, Tudor Communications.

Asociaţia Română de Relaţii Publice a fost fondată în 1995.

Autor: Alexandra Irimiea alexandra.irimieapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • margo margo
    *membri

    Pentru ca limba romana
  • pruteanu pruteanu
    Poate vreti sa spuneti "ce membri sunt", nu "ce membrii sunt". Al doilea "i" este articol si nu isi are locul aici.

Trimite un comentariu

sus