Skip to main content

VIDEO. Site-urile care produc video online trebuie să notifice CNA. Care sunt riscurile pentru "întârziaţi"? Ce idei pot lua românii de la francezi?

 
VIDEO. Site-urile care produc video online trebuie să notifice CNA. Care sunt riscurile pentru "întârziaţi"? Ce idei pot lua românii de la francezi?

INTERVIU VIDEO. Cum se poate ocupa CNA şi de conţinutul online? Într-o primă facă, site-urile care produc regulat conţinut video trebuie să notifice Consiliul Naţional al Audiovizualului, explică Mircea Toma, membru CNA.

Publicitate

Ce riscă cei care nu o fac deja?

La început, un avertisment, apoi chiar şi o amendă.

Cui se aplică?

Mircea Toma:

"Dacă o publicaţie îşi ilustrează textul cu imagini, chiar dacă sunt video, nu intră deloc în atribuţiile CNA-ului. Când vorbim de producţia video care este de tip televiziune, care are un catalog, care are în spate o echipă editorială, care are un nivel de audienţă, acolo începem să discutăm de regulile care se aplică tuturor televiziunilor.

Procesul presupune notificarea tuturor operatorilor de tipul descris, care întrunesc criteriile pe care le-am spus, notificare care este aproape de final deja, deci practic şi voi trebuie să vă notificaţi dacă nu aţi făcut-o încă.

Notificarea e o operaţiune simplă, completezi un chestionar că existi şi după aceea citeşti codul audio-vizual şi îl respecţi.

Ce se întâmplă cu cei care nu notifică CNA?

"Din momentul în care vom spune gata, am încheiat procesul de notificări, vom da un avertisment întârziaţilor, după care se aplică amenda."

O discuţie cu Mircea Toma, după ce Consiliul Naţional al Audiovizualului a semnat la Bucureşti un protocol de colaborare cu "CNA-ul francez" - Autoritatea de Reglementare pentru Comunicaţii Audiovizuale şi Digitale din Franţa (ARCOM).

O colaborare prin care se doreşte combaterea dezinformării în perioada electorală şi educaţia media, promovând transparenţa şi responsabilitatea în media.

VIDEO 1. Cum se poate ocupa CNA de clipurile online?

Ce se întâmplă cu vloggerii?

Mircea Toma: "Ne uităm din nou în spate la criteriile pe care le-am spus. Ai catalog, ai structură editorială, există în spate o responsabilitate editorială. Evident că atunci te califici şi trebuie să respecţi regulile.

Dacă e un vlogger, vloggerul va fi evaluat din această perspectivă. Dacă eu fac o chestie şi o fac când îmi vine mie cheful, avem şi fenomenul ăsta, nu se califică."

Cum au făcut francezii? Ce idei pot prelua românii?

Mircea Toma: Franţa s-a concentrat pe combaterea riscului sistemic. Asta înseamnă că trebuie să negocieze cu marile platforme ca ele să-şi aplice propriile regulamente. Rostul ARCOM în această relaţie este să insiste pe lângă platforme ca în perioada campaniei electorale, şi vorbesc de ceva foarte specific, să poată comunica rapid ieşirile din traseu ale unor furnizori de servicii audiovizuale.

Risc sistemic înseamnă la nivelul platformelor să intervină greşit. Ei au nişte rapoarte periodice pe care le cer platformelor şi a reieşit că aproximativ 40% dintre reclamaţiile care vin din public, executate prin suprimarea unor postări, sunt eronate. Deci acest lucru trebuie să fie prevenit. Şi ăsta e un risc, să ştergi lucrul care n-ar trebui şters, protejând libertatea de exprimare."

În România e vreo legătură cu marile platforme?

Mircea Toma: "Avem până acum un contact consolidat cu Google şi atât. Deci, în continuare, efortul nostru în paralel cu efortul de a definitiva cadrul normativ, legislaţia secundară, la care se lucrează acum şi în contextul căreia este această întâlnire care a fost o dezbatere, şi de identificarea unor probleme care vin dinspre operatori.

Noi, pe lângă asta, ca să operăm eficient, va trebui să strângem legături cu cine avem la îndemână. Google a fost deschis. Google, reprezentanţi care sunt în România, nu neapărat pe domeniul nostru. Dar au fost foarte, pot să spun până acum, buni parteneri."

VIDEO 2. Cum încearcă francezii să rezolve problema?

Ce s-a întâmplat la Palatul Parlamentului, unde s-au întâlnit forurile din România şi din Franţa?

CNA şi ARCOM au semnat un protocol de colaborare, cu intenţia de a aplica mai eficient directivele europene din audiovizual şi protejând, astfel, publicul de un conţinut cu potenţial „dăunător şi ilegal”.

Prin această colaborare se doreşte combaterea dezinformării în perioada electorală şi educaţia media, promovând transparenţa şi responsabilitatea în media.

În cadrul unei conferinţe la Palatul Parlamentului, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului din România, Monica Gubernat, a vorbit despre obiectivele instituţiei pe care o conduce, axate pe adaptarea rapidă a reglementărilor naţionale la evoluţiile pieţei media.

Colaborarea cu Autoritatea de Reglementare pentru Audiovizual şi Comunicaţii Digitale din Franţa este văzută ca un pas esenţial în asigurarea unei mai bune protecţii a publicului împotriva conţinutului dăunător şi ilegal.

În acelaşi timp, preşedintele ARCOM, Roch-Olivier Maistre, a discutat necesitatea adaptării reglementărilor la schimbările rapide din mediul digital. În faţa unor impedimente precum dezinformarea şi dezvoltarea platformelor online, Maistre susţine că este necesară o abordare supranaţională şi europeană pentru a menţine un mediu sigur şi sănătos în spaţiul media.

În aceeaşi conferinţă s-au evidenţiat şi discutat diferenţele legislative dintre CNA şi ARCOM, Gubernat susţinând că această colaborare are inclusiv scopul de a urma modelul francez. 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

sus