Skip to main content

Emisiune online despre romi. Cum a afectat războiul comunităţile de romi? Un nou sezon

 
Emisiune online despre romi. Cum a afectat războiul comunităţile de romi? Un nou sezon

Giuvlipen, prima companie de teatru independent feminist rom, lansează un nou sezon al emisiunii online „Eu sunt actriţa principală”.

Publicitate

Noul sezon al emisiunii moderate de Mihaela Drăgan şi Zita Moldovan va avea şapte episoade, va debuta pe 3 mai, cu câte o ediţie difuzată la două săptămâni. 

În primul episod al acestei serii, cu titlul: „Invazia rusă: Cum a afectat războiul comunităţile de romi din Ucraina” realizatoarele le au invitate pe Natali Tomenko - artistă, cercetătoare şi activistă romă din Ucraina - şi pe Maria Dumitru - specialistă în studii de gen şi cercetătoare în cadrul World Bank Romania.

Emisiunea va fi transmisă pe pagina de YouTube a Companiei de Teatru Giuvlipen, dar şi pe pagina de Facebook

Pe parcursul acestui al doilea sezon discuţiile vor porni de la contextul actual în care vecinii noştri de peste graniţă sunt victime de război şi vom analiza, împreună cu invitaţii noştri, discriminarea refugiaţilor romi ucrainieni.

Alte teme de discuţie vor fi nevoia de educaţie sexuală şi despre cum trăim într-o societate care normalizează hărţuirea femeilor.

„Aducem în prim-plan tineri artistx romx şi rezistenţa lor prin artă şi creăm conţinut despre arta şi cultura romă care are forţa de a reprezenta şi de a inspira. Temele abordate în fiecare episod vor fi expuse fără menajamente şi fără excepţii”, anunţă realizatoarele emisiunii. 

Zita Moldovan, co-fondatoare Giuvlipen:

„De clişee şi tipare învechite ne-am săturat! De portretizări eronate, rasiste şi senzaţionaliste ale romilor ne-am săturat! Ne-au ajuns retoricile denigratoare, construcţia discursivă a rasismului anti-rom şi lipsa unui răspuns critic, antirasist angajat împotriva prejudecăţilor din media şi cultura populară.

Vă invităm pe platourile virtuale de filmare unde creăm, cu fiecare episod, un spaţiu de exprimare pentru vocile rome, pentru perspectiva romă şi unde, aşa cum am făcut şi în primul sezon al emisiunii noi vorbim, iar voi vă luaţi notiţe.” 

Mihaela Drăgan, co-fondatoare Giuvlipen:

„Proiectul îşi propune să aducă în atenţia publicului artişti, lucrători culturali, sociologi, antropologi, istorici, lingvişti şi alte voci reprezentative din comunitatea romă din ţară dar şi din străinătate.

Pe lângă obiectivul nostru de a aborda critic trecutul şi prezentul şi de a analiza informaţia vehiculată în mediile online şi offline pentru a prezenta o perspectivă care centrează vocile rome, ne-am dorit prin acest demers şi să oferim posibilitatea partenerilor noştri, noii generaţii, dar şi colegilor noştri cu care avem colaborări de lungă durată să fie în „lumina reflectorului”, să îşi împărtăşească experienţele necenzurat şi să îşi facă vocea auzită.”

Despre Giuvlipen:

Giuvlipen înseamnă feminism în limba romani şi este prima companie de teatru independent feminist rom din România, fost înfiinţată în 2014 de actriţele Mihaela Drăgan şi Zita Moldovan.

„Arta noastră este provocatoare, experimentală şi foarte performativă. Temele spectacolelor noastre sunt diverse, dar au ceva în comun: discutăm deschis subiecte pe care uneori istoria, uneori mentalitatea şi constrângerile sociale sau politice le-au pus sub tăcere. În fiecare spectacol ne propunem să revendicăm arta, istoria şi identitatea culturală romă, prin poveşti spuse chiar de noi, artiştii şi artistele rome.”

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

Trimite un comentariu

sus