Skip to main content

Două emisiuni noi la Radio România Cultural, de vară. Una vorbeşte despre Bucureşti

 
Două emisiuni noi la Radio România Cultural, de vară. Una vorbeşte despre Bucureşti

Radio România Cultural a inclus în grilă de vară două noi emisiuni. Cine sunt realizatorii şi ce subiecte vor aborda?

Publicitate

Cele două emisiuni noi se numesc Veneticii şi Bucureşti-Oraşul posibil. Acestea vor fi difuzate de săptămâna viitoare, în perioada 13 iunie - 4 septembrie, de luni până vineri.

Veneticii intră în eter de la ora 16.00, iar Bucureşti-Oraşul posibil în continuarea ei, de la ora 17.00.

Realizatorii sunt Maria Balabaş (Veneticii) şi echipa ARCEN (Bucureşti-Oraşul posibil).

Ce subiecte vor fi abordate?

„Lumea rurală începe să primească forţe proaspete, mulţi orăşeni, români sau străini, oameni cu cariere şi profesii bine cotate alegând un alt stil de viaţă,  unii căutând liniştea, alţii potenţialul, alţii povestea vieţii lor.

Maria Balabaş caută să descopere împreună cu aceşti venetici, poveşti de viaţă, muzică, preocupări, un sens al existenţei cotidiene necunoscut în urban“, a anunţat postul public.

Maria Balabaş, realizator Veneticii:

Eu însămi sunt o venetică. De doi ani locuiesc într-un sat din Transilvania, într-o casă săsească pe care o încălzim cu lemne şi cu prezenţa noastră în ea. Sunt o urbană prin naştere, educaţie şi profesie.

Am călătorit prin lume, am avut nenumărate experienţe culturale, dar nu m-am aşteptat vreodată ca o simplă mutare de la oraş la sat să determine o atât de mare transformare personală, să devină o incursiune într-un teritoriu cu adevărat necunoscut, să spună atât de mult despre cine sunt, cine suntem. (…)

Caut să aflu şi să descriu modul real în care oameni ca mine pot contribui la modificarea culturii locale sau cum noile micro-climate culturale devin relevante în contextul ruralităţii din România.”

Bucureşti-Oraşul posibil este o platformă de dialog despre viaţa urbană, dezvoltată de ARCEN în parteneriat cu Radio România Cultural, cu scopul de a identifica de soluţii practice pentru creşterea calităţii vieţii urbane.

„Bucureştiul nu este privit ca un oraş al oamenilor, este sufocat de clădiri şi trafic, este deseori neprietenos, dar în egală măsură este plin de posibilităţi de afaceri de exemplu, şi este preferat de mulţi turişti, fiind sigur şi ieftin.

Există soluţii pentru a-l schimba, pentru a-l reda locuitorilor săi, dar pentru asta este nevoie de comunicare, schimb de idei, proiecte şi de însuşirea exemplelor celor care au reuşit deja“, se mai arată în comunicat.

Radio România Cultural va păstra în grila de vară muzica variată,  transmisiile de la evenimente culturale, dar şi spectacolele de teatru radiofonic.

Autor: Alexandra Irimiea alexandra.irimieapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • SobySobea SobySobea
    @Nicu Florin, știu asta. Mai ales că George Zafiu și Radu Constantinescu sunt veteranii Europa FM, ei lucrau la Europa FM de la lansare, pe 26 mai 2000.

    Bogdan Miu a mai fost înainte la Europa FM: Din 2006 până în 2012, unde a realizat Deșteptarea. Luca Pastia nu știu din ce an este la Europa FM, iar Iulia Verbancu este demult la Europa FM, cu o pauză la Digi FM între 2015 și 2017, s-a întors la Europa FM din 2017.

    Și la TV văd că sunt prezentatori care sunt încă de la lansare: De exemplu Digi 24, știu că doar Prelipceanu mai sunt dintre prezentatori care lucrează încă de la lansare, în rest sunt la Digi 24 de acum 5 ani. Mai știi care mai sunt prezentatori sau jurnaliști care apare în prezent la Digi 24 de la lansare, în afară de Prelipceanu?
  • Nicu Florin Nicu Florin
    @Leo, mai bine prefer orice redactor al SRR decât nulitățile de la Virgin & Pro (miruna rumina, fereshiteanu, niculae, vendura, rawanne)
    Hai pa, ascultă-i pe ei cum se hăhăie cu apucăturile lor de 2 bani
  • Nicu Florin Nicu Florin
    Soby, din prezentatorii Efm & Digifm, doar Zaff, Miu, Radu Constantinescu, Luca, Lucian Mândruță, Horia Popescu și Iulia Verbancu au ceva vechime, restul au 1-5 ani sau nici juma de an (Kiss & Nunu) față de SRR unde toți prezentatorii menționați de mine au minim 15 ani de experiență

    Leo, zi-mi o emisiune mai bună la Efm decât la SRR. Să nu te aud cu Alina Chinie
  • SobySobea SobySobea
    @Nicu Florin, și Digi FM a păstrat prezentatorii consacrați, precum Bogdan Miu, Bogdan Ciuclaru, Beatrice Ghiciov, Adrian Cojocaru, Vlad Craioveanu (fostul Guerrilla), Lucian Mândruță, Robert Kiss, Cătălin Nunu, Ramon Cotizo, Ana Maria Tatu, Nono Semen, Horia Popescu, Alice Tudor sau DJ Almud.
    Digi FM a luat și o voce tot din foștii Guerrilla: Marius Vintilă (a mai fost în trecut și la Prima TV, Radio Seven și PRO FM). Urmează poate Digi să mai anunțe schimbări la Digi FM dacă mai vine tot un fost Guerrilla sau altul în curând.

    Iar Europa FM rămâne cu Vlad Petreanu, George Zafiu, Luca Pastia, Radu Constantinescu, Cătălin Ștriblea, Iulia Verbancu, Tudor Mușat sau Cristian Tudor Popescu. Chiar dacă au programul scăzut decât ce fac SRR cu RRA, tot Europa FM are audiență mare.
  • Leo Leo
    Nicu Florin, bati coclaurile grav SRR e prabusit pe toate esaloanele. Ceea ce spui tu ne arata ca esti angajat al lor si nu vrei sa-ti pierzi "colanul" cald. In ultimii 30 ani SRR e o paguba totala pt noi toti. O masinarie de tocat bani publici alaturi de prabusitele TVR-uri. Sunt un cancer national si trebuie extirpate!
  • Nicu Florin Nicu Florin
    Leo, nu sunt de acord absolut deloc cu desființarea TVR & SRR, mai ales cu cea a SRR

    Și îți zic și de ce la SRR: în contextul demisiilor importante de la Europafm (Alice Iacobescu & Toader Păun) şi a reducerii programului acestuia, RRA a avut un salt frumos în acest an, prin redecentizarea buletinelor informative și păstrarea prezentatorilor consacrați, precum Daniela Mihai & Adrian Soare, Eugen & Oana Rusu, Cătălin Cîrnu, Costin Enache, Andrei Partoș, Mirela Băzăvan & Johann Pohrib, Dan Creța sau Bogdan Pavlică
    Unde mai pui că în București & urban postul a trecut numeric pe primul loc la emisiunile de dimineață și cele de prânz & weekend, însă va fi loc și de mai bine
  • Leo Leo
    Aaa gata mă, rupe audientele! Audiente ca si comentariile de aici...

    Radioul pulic + tv publica = faliment radical. De 30 ani papa banii nostrii cu rezultate infernale de mediocre!

    Statiile radio-tv publice TREBUIE DESFIINTATE!

Trimite un comentariu

sus