Skip to main content

Poziţia FJSC, în cazul profesorului acuzat că le-a făcut avansuri mai multor studente: „La nivelul Universităţii din Bucureşti şi al FJSC există toleranţă zero faţă de orice forme de abuz”

 
foto: freepik.com
foto: freepik.com

Cazul profesorului Horea Bădău. Facultatea de Jurnalism (FJSC) vine cu un punct de vedere referitor la dezvăluirile făcute de Rise Project, în legătură cu profesorul Horea Mihai Bădău (lector univeristar doctor la FJSC din anul 2008), acuzat de mai multe studente că le-a făcut avansuri.

Publicitate

În urma anchetei publicată vineri, 26 ianuarie de platforma de investigaţii Rise Project, Consiliul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC), Universitatea din Bucureşti (UB), a formulat un punct de vedere.

„La nivelul Universităţii din Bucureşti şi al FJSC există toleranţă zero faţă de orice forme de abuz”, precizează FJSC.

De asemenea, în punctul de vedere formulat de instituţie se mai arată: „Consiliul FJSC încurajează orice persoană (studente şi studenţi, cadre didactice şi personal administrativ) care se simte victimă a oricărei formă de abuz să reclame acest lucru şi să apeleze la sprijinul şi consilierea oferite la nivelul UB de specialişti”.

Facultatea de Jurnalism va introduce o sesiune de orientare a studenţilor în care aceştia vor fi informaţi cu privire la drepturile şi obligaţiile lor.

„Abuzul la catedră este o problemă de natură administrativă, nu academică, şi are nevoie de astfel de reglementări. Cunoaşterea specifică invocată trebuie să fie transferată în măsuri administrative, de exemplu într-o sesiune de orientare a studenţilor la începutul anului I al programului de studiu care să cuprindă şi noţiuni despre: ce este hărţuirea sexuală, care sunt reglementările UB, căi de acţiune.

Începând cu anul universitar 2024-2025, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării va introduce o sesiune de orientare a studenţilor în care aceştia vor fi informaţi cu privire la drepturile şi obligaţiile lor, iar nediscriminarea şi egalitatea de şanse vor fi explicate de experţi în domeniu.”

Citeşte şi: Rise Project: Profesor de la Facultatea de Jurnalism, acuzat de mai multe studente de comportamente nepotrivite

Punctul de vedere formulat de FJSC:

(1) La nivelul Universităţii din Bucureşti şi al FJSC există toleranţă zero faţă de orice forme de abuz.

(2) Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti a fost deja sesizată ca urmare a articolului publicat pe 26 ianuarie a.c. de către RISE Project.

(3) Consiliul FJSC reiterează, în acest context, obligaţia tuturor membrilor comunităţii universitare a FJSC (studente şi studenţi, cadre didactice, cercetătoare şi cercetători şi personal administrativ) de a respecta cele mai înalte standarde de conduită în conformitate cu legislaţia şi reglementările interne în vigoare, dar şi cu standardele morale care trebuie să guverneze relaţia dascăl – studentă – student şi toate celelalte relaţii de interacţiune profesională.

(4) Pentru a asigura un climat incluziv şi sigur, atât pentru studentele şi studenţii săi, cât şi pentru cadrele didactice, cercetătoarele, cercetătorii şi personalul administrativ, Universitatea din Bucureşti a întreprins, de-a lungul timpului, următoarele măsuri:

I. În cadrul Universităţii din Bucureşti funcţionează Comisia de Etică ce „analizează şi soluţionează abaterile de la etica universitară, pe baza sesizărilor sau prin autosesizare, conform Codului de etică şi deontologie universitară”. Codul de Etică şi Deontologie al Universităţii din Bucureşti, potrivit Art. 11, alin. (2), lit. a), b), c), interzice „insulta verbală sau scrisă, abuzul de putere, hărţuirea (…), inclusiv hărţuirea sexuală, şicanarea sistematică şi alte asemenea”;

II. În cadrul Universităţii din Bucureşti funcţionează Biroul de Incluziune, Echitate şi Egalitate de Şanse din Direcţia Orientare Strategică, Evaluare, Monitorizare şi Politici Publice, care, printre alte atribuţii, asigură intervenţie şi sprijin în cazurile de hărţuire sau abuz;

III. În cadrul Universităţii din Bucureşti mai funcţionează şi Departamentul de Consiliere şi Orientare în Carieră, care oferă servicii de consiliere prin angajaţi şi voluntari – psihologi, sociologi şi consilieri – pentru, printre altele, depăşirea dificultăţilor emoţionale, situaţii de bullyşing şi/sau discriminare;

IV. Universitatea din Bucureşti a lansat Planul de egalitate de gen 2022 – 2024, care conţine, printre altele, măsuri de prevenire şi combaterea a hărţuirii sexuale şi a discriminării pe criteriul de gen;

V. Universitatea din Bucureşti a lansat, în anul 2018, manualul „Etică şi integritate academică” (Emanuel Socaciu, Constantin Vică, Emilian Mihailov, Toni Gibea, Valentin Mureşan, Mihaela Constantinescu, 2018, Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti), în acces liber, care, printre altele, are şi două subcapitole intitulate „Comportamente imorale în universitate şi consecinţele lor”, respectiv „Autoritate, ierarhie şi respectul datorat demnităţii umane. Hărţuire, favoritism şi nepotism” şi care este folosit ca suport de curs, alături de alte materiale academice, la cursurile de etică şi integritate academică;

VI. Regulamentele Universităţii din Bucureşti prevăd constituirea unor comisii de disciplină atunci când există sesizări privind orice formă de abuz. Universitatea din Bucureşti a primit în ultimii ani o singură sesizare cu privire la săvârşirea de către un cadru didactic a unor fapte de hărţuire sexuală, iar respectivul cadru didactic a fost sancţionat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, cea mai severă dintre sancţiunile disciplinare prevăzute de lege.

(5) De asemenea, la nivelul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării au mai fost întreprinse, de-a lungul timpului, pe lângă măsurile existente la nivelul Universităţii din Bucureşti, următoarele:

I. Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării are, în planul de învăţământ, cursul facultativ Prevenirea violenţei împotriva femeilor: strategii de cercetare şi comunicare, care se adresează tuturor studentelor şi studenţilor de la toate formele de învăţământ, toate specializările şi toţi anii de studiu, disciplină care dezvoltă competenţe de cunoaştere şi înţelegere a tematicii violenţei împotriva femeilor şi abilităţi de comunicare şi cercetare în domeniu.

II. Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti este, probabil, facultatea de profil din ţară cu cel mai activ colectiv didactic în promovarea politicilor de gen şi în cercetarea egalităţii de şanse. Cadrele didactice realizează, de, probabil, mai bine de 20 de ani, cercetări în care sunt implicaţi activ studente şi studenţi, inclusiv proiecte internaţionale multianuale în care se raportează situaţia din România;

III. Tot la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, studenţii şi studentele sunt încurajaţi să realizeze, la finalizarea studiilor, lucrări de licenţă şi disertaţii de master în domeniul studiilor de gen, în acest sens, în ultimii ani, existând o Comisie de studii de gen în cadrul examenelor de finalizare a studiilor care evaluează lucrările de licenţă şi disertaţiile de master pe această tematică ale studentelor şi studenţilor;

Abuzul la catedră este o problemă de natură administrativă, nu academică, şi are nevoie de astfel de reglementări. Cunoaşterea specifică invocată mai sus trebuie să fie transferată în măsuri administrative, de exemplu într-o sesiune de orientare a studenţilor la începutul anului I al programului de studiu care să cuprindă şi noţiuni despre: ce este hărţuirea sexuală, care sunt reglementările UB, căi de acţiune.

Prin urmare, începând cu anul universitar 2024-2025, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării va introduce o sesiune de orientare a studenţilor în care aceştia vor fi informaţi cu privire la drepturile şi obligaţiile lor, iar nediscriminarea şi egalitatea de şanse vor fi explicate de experţi în domeniu. 

(6) Consiliul FJSC apreciază şi susţine demersul Asociaţiei Studenţilor la Comunicare (ASC) de lansare a campaniei „STOP abuzului la catedră” şi a formularului de reclamare a abuzurilor.

Solicităm Rectoratului Universităţii din Bucureşti să aprobe o Procedură Operaţională de sesizare, cercetare şi sancţionare a încălcărilor Regulamentului Intern conform Ordinului Secretariatului General al Guvernului nr. 600/2018.

Solicităm actualizarea Regulamentului Intern prin includerea definiţiilor conforme cu legislaţia specifică din domeniul discriminării şi hărţuirii, precum şi cu punerea la zi a acestuia cu Legea nr. 198/2023. În prezent pe site-urile facultăţilor se găsesc variante diferite ale Regulamentului Intern.

(7) Consiliul FJSC încurajează orice persoană (studente şi studenţi, cadre didactice şi personal administrativ) care se simte victimă a oricărei formă de abuz să reclame acest lucru şi să apeleze la sprijinul şi consilierea oferite la nivelul UB de specialişti, aşa cum le-am descris la punctul (4) (II) şi (III). Sesizările disciplinare, pentru încălcarea Regulamentului Intern sunt adresate Rectorului Universităţii din Bucureşti.

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus