Skip to main content
LIVE: Povestea spectaculoasă a lui Radu Giovani! După şase ani de puşcărie, a ajuns actor într-un serial Pro TV

HotNews îşi extinde redacţia. Trei jurnalişti noi şi un proiect dedicat zonei de food

 
HotNews îşi extinde redacţia. Trei jurnalişti noi şi un proiect dedicat zonei de food

Publicaţia HotNews îşi măreşte echipa de jurnalişti de pe politică şi investigaţii şi pregăteşte lansarea unui nou proiect editorial. Redacţia va lansa în toamna acestui an un amplu proiect pe zona de food dezvoltat şi coordonat de Georgiana Ilie.

Publicitate

Cei trei jurnalişti care s-au alăturat recent echipei sunt Ruth Novacovici, Răzvan Filip şu Georgiana Ilie. 

Georgiana Ilie - coordonator proiect food

Georgiana Ilie este unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti narativi din România. A lucrat 12 ani la DoR, iar recent a început să publice în HotNews. De formaţie antropolog, Georgiana Ilie s-a specializat în jurnalism despre cultură culinară şi industria mâncării. Are una dintre cele mai implicate comunităţi de specific, în jurul newsletter-ului ei.

„Pentru că mâncarea e identitate. Prin ea înţelegem de unde venim, care ne sunt valorile şi cum se schimbă lumea din jurul nostru”, spune ziarista.

Georgiana va coordona noua zonă de food a HotNews.ro cu materiale despre mâncare, cultură culinară şi consum. Proiectul amplu aduce un mix de informaţii practice, interviuri, reţete, precum şi reportaje, articole de analiză şi explicative.

Ruth Novacovici - reporter Politic

Ruth Novacovici e a intrat în presă în 2022, în echipa de ştiri externe a postului Euronews România, pentru ca în urmă cu doi ani să devină reporter de politic.

În mai 2026, Ruth s-a alăturat echipei HotNews şi recent, aceasta a fost desemnată câştigătoarea a premiului pentru mentorat al Fundaţiei Raţiu, alături de jurnalista maghiară Lili Anna Lempek.

Răzvan Filip - reporter Investigaţii

Răzvan Filip vine de la PressOne, acolo unde a fost jurnalist de investigaţii. Răzvan face presă scrisă de un deceniu şi este autorul mai multor investigaţii despre modul în care sunt defrişate păduri în România, despre militarii români care au ajuns să lupte alături de Horaţiu Potra în Africa, mişcările extremiste din România sau despre modul în care statul român cheltuie banii în programele de înarmare (SAFE).

Răzvan Filip a fost premiat în cadrul concursului de jurnalism, Superscrieri. La HotNews, Răzvan Filip îşi va continua munca de jurnalist de investigaţii.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus