Skip to main content

INTERVIU. Dorina Florea, de 10 ani la Ştirile TVR: "Nu mă gândeam că stau mai mult de trei săptămâni". Primul proiect: unul de divertisment, cu actorul Andreas Petrescu, "scriitorul" de la iUmor

 
INTERVIU. Dorina Florea, de 10 ani la Ştirile TVR: "Nu mă gândeam că stau mai mult de trei săptămâni". Primul proiect: unul de divertisment, cu actorul Andreas Petrescu, "scriitorul" de la iUmor

INTERVIU. Dorina Florea, jurnalistă la Televiziunea Română, a împlinit de curând 10 ani la postul public. Dorina povesteşte pentru Paginademedia despre cum au fost aceşti 10 ani şi cum a fost începutul ei în televiziune.

Publicitate

"După 10 ani în TVR, nu pot spune decât că îmi e şi mai mare drag de meseria asta şi că mă bucur că am şansa de a lucra aici...În televiziune, trebuie să mai ai şi noroc de echipe care să te susţină (...).

Nu ştiam ce presupune munca în televiziune şi nici nu mă gândeam că voi sta mai mult de 3 săptămâni, cât dura acea perioadă de practică", dezvăluie Dorina pentru Paginademedia.

În acest moment, Dorina Florea este în concediu de maternitate, dar înainte de a lua această pauză, a prezentat de vineri până duminică Telejurnalul principal, de la ora 20.00, la TVR 1.

"Prima întâmplare care îmi vine în minte minte este căzătura zdravană pe care am tras-o în direct. Din fericire pentru mine, momentul nu s-a văzut pe post", îşi aminteşte jurnalista.

Paginademedia.ro: De curând am văzut postarea pe Facebook, cu împlinirea celor 10 ani la TVR. Cum au fost aceşti ani?

Dorina Florea: Frumoşi, grei, nebuni! Îmi aduc aminte că în primăvara lui 2013, când am păşit în curtea TVR, aveam nişte emoţii formidabile. Deşi nu era prima oară când ajungeam în Televiziunea Română.

Prima dată fusese prin 2007-2008, după un casting în urma căruia am ajuns să fac echipă cu Andreas Petrescu. Realizam şi moderam o emisiune tip magazin, „Autostrada TVR”, la TVR Bucureşti, post care doar ce se lansase.

În 2013, însă, lucrurile erau puţin diferite. Veneam de la ştiri sportive şi urma să prezint „Telejurnalul” orei 18.00, la TVR 2 – ştiri generaliste, aşadar. Şi cu toate că trecusem cu bine şi de perioada de pregătire, aveam nişte emoţii înfiorătoare.

Primul jurnal a fost însă perfect! Fără bâlbe, fără greşeli şi, cel mai important, am avut parte de încurajarea şi aprecierea colegilor – toate acestea mi-au dat aripi şi m-au motivat să fiu conştiincioasă şi muncitoare, să încerc să fiu tot mai bună de la un jurnal la altul.

După 10 ani în TVR, nu pot spune decât că îmi e şi mai mare drag de meseria asta şi că mă bucur că am şansa de a lucra aici! Pe de altă parte, am şi motivaţia faptului că munca mea este doar o mică parte din munca marii echipe din TVR şi nu-mi doresc să îmi dezamăgesc colegii, cu atât mai puţin telespectatorii!

În televiziune, trebuie să mai ai şi noroc de echipe care să te susţină. Iar eu, aici, în Televiziunea Română, chiar am parte de profesionişti, de oameni care pun suflet în tot ceea ce fac.

Paginademedia.ro: Ce momente dificile ţi s-au întâmplat în direct?

Dorina Florea: Orice emisie în regim de live stă sub semnul neprevăzutului, în acest domeniu lucrurile nu sunt niciodată la fel. În fiecare zi se întâmplă lucruri neprevăzute.

Important este însă ca situaţiile delicate să fie depăşite discret şi cu multă eleganţă, dar, mai ales, fără ca cei care ne privesc să le perceapă. E o lecţie pe care am înţeles-o şi la care am lucrat în aceşti ani.

Paginademedia.ro: Dar una amuzantă?

Dorina Florea: Ehe! Au fost câteva! Unele pot fi spuse, altele e bine să rămână în „bucătăria” noastră internă. Dacă e să rememorez o întâmplare, prima care îmi vine în minte este căzătura zdravană pe care am tras-o în direct! Din fericire pentru mine, momentul nu s-a văzut pe post.

Dar, pe scurt, aşa: prezentam matinalul cu Mihai Melinescu, abia dădusem „pasa” colegei de la Sport şi aveam maximum 15 secunde să ne deplasam amândoi de la pupitrul ştirilor la plasma unde anunţam încheierea „Telejurnalului”. Doar că tocul meu s-a încăpăţânat să se agaţe de cablul laptopului, iar în momentul în care m-am ridicat şi am vrut să plec spre plasmă, am tras şi dărâmat totul după mine: laptop, pahar cu apă, telefoane...

Toate au căzut în urma mea, iar în secunda următoare, m-am prăbuşit şi eu. Colegii de la camere, din studio, cei din regia de emisie, inclusiv Eda Marcus - care anunţa în acel moment ştirile sportive - au crezut că am leşinat!

M-am ridicat, însă, într-o secundă, cu puţin ajutor din partea lui Mihai, şi am ajuns amândoi, în ultimele clipe, la plasmă, să ne luăm la revedere şi să încheiem matinalul.

L-am încheiat cu un zâmbet forţat, „desenat” pe faţă, cu Mihai şocat lângă mine, dar şi cu o vânătaie apărută imediat la genunchiul drept. Iar după ce am ieşit din emisie - şi colegii au înţeles ce s-a întâmplat, de fapt - cu hohote de râs!

Paginademedia.ro: Cum a fost începutul în TV?

Dorina Florea: În primul an de facultate, am ales să fac practică la un post regional de televiziune, Express TV Galaţi - Brăila. Nu ştiam ce presupune munca în televiziune şi nici nu mă gândeam că voi sta mai mult de 3 săptămâni, cât dura acea perioadă de practică.

După câteva zile de mers pe teren, am descoperit că îmi place să fac asta.

Mi-au propus să vin ca reporter, am acceptat, iar după aproape o jumătate de an, am început să prezint şi ştirile. Cei care au lucrat în televiziune în provincie ştiu că un reporter nu este reporter şi atât. Cel puţin în cazul meu, îmi aduc aminte că mergeam pe teren, redactam ştirile, le editam, ajungeam în montaj cu ele şi, după ceva timp, le şi prezentam.

Când am ajuns în Bucureşti, mi s-a oferit ocazia să prezint ştirile, iar munca de teren a rămas undeva în spate, dar suficient cât să contribuie la formarea mea ca jurnalist.

Este un lucru extraordinar să poţi face teren, apoi să ajungi să prezinţi ştiri. Îţi oferă o cu totul altă siguranţă şi perspectivă asupra tuturor evenimentelor, acolo, în studioul de ştiri.

Paginademedia.ro: Eşti pasionată de sport, ai practicat handbalul şi ai prezentat ştiri sportive. Toate acestea au vreo legătură sau pur şi simplu s-a nimerit să prezinti sport?

Dorina Florea: În 2008 am prezentat Ştirile la Telesport, după care, în 2010, m-am mutat la GSP TV. Erau anii în care femeile abia îşi făceau simţită prezenţa în jurnalismul sportiv.

A fost o perioadă destul de dificilă, în care trebuia să dovedeşti că ştii şi sport, pe lângă regulile de aur ale jurnalismului. Iar eu chiar iubeam sportul, îl practicam (în şcoala generală şi liceu am jucat handbal) şi urmăream tot felul de transmisiuni sportive, eram la curent cu evenimentele.

Mă pregăteam, cu siguranţă, mai mult decât o făceau colegii din redacţie, iar acesta a fost pentru mine un plus.

Nu m-am rezumat atunci doar la a citi ştiri de pe un prompter, am făcut şi emisiuni, am moderat dezbateri în direct, cu invitaţi din lumea sportului.

Paginademedia.ro: Ai mers la facultatea de litere, iar în primul an de studenţie ai lucrat ca reporter la Express TV Galaţi-Brăila, o televiziune regională. Ai continuat cu facultatea de litere sau ai facut si jurnalism?

Dorina Florea: Am continuat cu Facultatea de Litere, iar cei 3 ani petrecuţi la Express TV Galaţi mi-au desluşit tainele şi „ABC-ul” jurnalismului. Pentru că deşi era un post regional, erau acolo jurnalişti cu foarte multă experienţă, mulţi „şcoliţi” de Cătălin Negoiţă (care mi-a fost primul şef, dar şi profesor).

Mulţi dintre foştii mei colegi de la Express TV lucrează şi acum la posturi naţionale, de mai bine de 20 de ani!

 

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus