Skip to main content
LIVE: LIVE. Povestea Nostalgia. Totul despre viitorul post de radio şi despre festival, cu fondatorul Costin Gache

INTERVIU. „Am vrut să spunem o poveste care să răstoarne aşteptările”. Ce spun creatorii Ponies, noul serial cu Emilia Clarke, de pe SkyShowtime

 
INTERVIU. „Am vrut să spunem o poveste care să răstoarne aşteptările”. Ce spun creatorii Ponies, noul serial cu Emilia Clarke, de pe SkyShowtime

Moscova, 1977, văzută dintr-un unghi neobişnuit: nu prin ochii unor agenţi secreţi, ci prin perspectiva a două femei considerate „invizibile” de sistem.

Publicitate

Este vorba despre noul serial de pe SkyShowtime Ponies, o producţie ce porneşte ca un serial de spionaj plasat în plin Război Rece, dar se transformă rapid într-o poveste despre pierdere, supravieţuire şi prietenie, cu Emilia Clarke şi Haley Lu Richardson în rolurile principale.

De la estetica epocii şi alegerea Budapestei drept decor pentru Moscova anilor ’70, până la ideea centrală a unor personaje subestimate care ajung să joace un rol-cheie într-o conspiraţie majoră, creatorii David Iserson şi Susanna Fogel vorbesc, într-un interviu pentru Paginademedia.ro, despre cum a luat naştere serialul şi de ce acum a fost momentul potrivit pentru această poveste. 

Serialul a debutat deja pe platforma SkyShowtime şi vine cu episoade noi vinerea. 

Prezentăm în continuare interviul pe care ni l-au acordat David Iserson, Showrunner/EP/Writer, şi Susanna Fogel,EP/Director/Writer. 

Paginademedia.ro: Ce v-a atras iniţial la povestea Ponies şi de ce aţi simţit că acum este momentul potrivit pentru a o spune?

David Iserson: Pot începe cu a doua parte – de ce acum. Lucrăm la acest proiect de mult timp, deci e interesant pentru noi că acum s-a realizat. Dar cred că a spune o poveste cu profunzime emoţională, cu personaje care trec prin experienţe personale profunde, fiind în acelaşi timp un show captivant plasat într-o altă epocă, oferă o evadare excelentă pentru public. Nu este ca o „temă pentru acasă” sau o sarcină. Vorbind cu prietenii şi colegii, am simţit că e momentul ideal pentru un astfel de serial.

Ceea ce ne-a atras este perioada istorică, de care sunt extrem de pasionat. Am fost inspirat de nişte călătorii pe care le-am făcut în jurul vârstei de 20 de ani în ţări care au făcut parte din blocul comunist. Nu am fost în România, dar am vizitat Germania, Ungaria, Republica Cehă. Am mers la muzee despre epoca Războiului Rece din anii '70 şi '80 şi m-am îndrăgostit de estetica acelei perioade. Crescând în America în anii '80 şi '90, aveam o idee foarte specifică despre cum arăta acea lume şi am vrut să spunem o poveste care să răstoarne aşteptările despre ce cred americanii despre cum era lumea în acele timpuri.

Paginademedia.ro: Deci aţi ales Moscova anului 1977 pentru că sunteţi pasionaţi de perioada Războiului Rece.

David Iserson: „Pasionaţi” e un cuvânt cam tare, dar cu siguranţă intrigaţi.

Paginademedia.ro: Cred că aţi filmat serialul în Budapesta, nu-i aşa? De ce a fost locul potrivit pentru a recrea Moscova anului 1977?

Susanna Fogel: Am vrut să surprindem arhitectura brutalistă sovietică, dar Budapesta are şi o opulenţă care reflectă dorinţele Moscovei din acea vreme, dacă aveai un anumit statut social. Nu am vrut să arătăm totul doar ca pe un loc rece, gri şi blocat, cum îşi imaginează mulţi. Am vrut frumuseţe, scară arhitecturală, artă şi istorie. Valoarea de producţie pe care am obţinut-o doar prin prezenţa acolo şi filmările în acele spaţii a părut rusească şi a reuşit să surprindă tot spectrul, de la deprimant la incredibil de frumos.

David Iserson: Am fost surprinşi să vedem cât de multe locuri din Budapesta încă arată ca în anii '70. Unele clădiri au rămas aproape neatinse, sau unele chiar „atinse” de timp, dar încă acolo. Am reuşit să filmăm în nişte locuri în care am găsit aceleaşi plăci de faianţă, podele şi pereţi de acum 50 de ani.

Paginademedia.ro: Termenul „Ponies” (Ponei) se referă la persoane considerate neimportante de către serviciile de informaţii. De ce a fost aceasta ideea centrală? E destul de neobişnuit.

Susanna Fogel: Noi am inventat acest termen specific. În glosarele de spionaj există termeni infiniţi, dar noi am vrut să studiem aceste femei care erau subestimate şi trecute cu vederea. În special personajul Ameliei Clark – ea vine dintr-un moment progresist al istoriei americane unde se vorbea despre puterea femeilor, dar realitatea ei era o căsnicie tradiţională cu aşteptări limitate. Am vrut să le punem într-un mediu unde să fie nevoite să se întrebe dacă au într-adevăr puterea pe care credeau că o au.

Paginademedia.ro: Bea şi Twila sunt femei foarte diferite. De ce a fost important pentru poveste să aveţi două personaje atât de contrastante?

David Iserson: Cred că scriitorii scriu întotdeauna un pic despre ei înşişi chiar dcă nu îşi dau seama. Bea este probabil mai apropiată de cum suntem eu şi Susanna, dar amândoi avem şi elemente din Twila pe care nu le recunoaştem uşor. Această dinamică ne-a permis să ne „împărţim creierul” în două. În plus, este o poveste despre prietenie între oameni care vin din perspective diferite. Bea este un personaj care fuge spre ceva, în timp ce Twila fuge de ceva. La finalul sezonului, drumurile lor se inversează.

Paginademedia.ro: O ultimă întrebare: ce speraţi să ţină minte spectatorii cel mai mult după ce vor vedea Ponies?

David Iserson: Maşinile, paltoanele... glumesc! Sper să creadă că suntem scriitori buni. Lăsând gluma la o parte, ne bucură că serialul are elemente pentru oameni diferiţi: comedie, prietenie, romantism, o estetică frumoasă şi muzică bună. Suntem deschişi la orice va alege publicul să iubească.

Susanna Fogel: Pentru mine, nucleul emoţional este prietenia. Sper ca oamenii să simtă acea căldură şi conexiune care să le amintească de propriile prietenii, surori sau persoane apropiate. Mi-aş dori ca spectatorii să vrea să facă parte din acea prietenie sau să celebreze legăturile pe care le au deja în viaţa lor.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus