Skip to main content
PODCAST: BISTURIU. Ce-ai, eMag, de faci aşa? Controversata reclamă cu maneaua de Black Friday, la analiză

Investigaţie Snoop: Datoria-record pe care George Simion o are după campania prezidenţială. Patronul Realitatea, printre creditori

 
Investigaţie Snoop: Datoria-record pe care George Simion o are după campania prezidenţială. Patronul Realitatea, printre creditori

George Simion a rămas cu datorii de peste 12 milioane de lei după campania prezidenţială din 2025, iar cea mai mare parte a sumei pe care o mai are de returnat este către persoane apropiate de omul de afaceri Maricel Păcuraru, care controlează Realitatea Plus, potrivit unei investigaţii Snoop, sub semnătura jurnalistului Cristian Andrei.

Publicitate

Este cea mai mare datorie rămasă în dreptul unui candidat la alegerile prezidenţiale din România, pe persoană fizică, în ultimii 36 de ani, arată sursa citată

Liderul AUR a confirmat, într-un interviu acordat Snoop.ro, că mai are de returnat bani unor persoane fizice apropiate de familia Păcuraru. În acelaşi timp, Simion susţine că şi-a achitat împrumuturile direct către familia omului de afaceri.

Campania prezidenţială din 2025 l-a costat pe George Simion peste 69 de milioane de lei. Cea mai mare parte a banilor a provenit din împrumuturi de la persoane fizice, pe care candidat ul miza să le returneze după ce Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) urma să ramburseze cheltuielile electorale.

Simion a cerut după campanie rambursarea sumei integrale, dar AEP a găsit mai multe nereguli. Autoritatea a motivat că nu toate cheltuielile din campanie sunt justificate. 

Mai mult, AEP a depus o plângere penală, la finalul anului 2025, care vizează contractul din campania liderului AUR cu postul de televiziune Realitatea Plus, informaţie prezentată în exclusivitate de Snoop.ro. 

AEP nu a returnat 17 milioane de lei, susţinând că nu toate emisiunile plătite pentru campania lui George Simion respectă prevederile legale privind publicitatea politică.

Spre exemplu, o singură emisiunea la Realitatea Plus, Culisele statului paralel, moderată de Anca Alexandrescu, a fost plătită cu peste 450.000 de euro, deşi George Simion nu a fost prezent. În ziua respectivă, 12 mai 2025, a reprezentat un vârf de plată: aproape un milion de euro pentru Realitatea Plus.

Invetigaţia integrală, pe Snoop

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Ai în plan să faci un podcast? Filmează-l în Studiourile Paginademedia! Ai și producție, dar și promovare către publicul site-ului Paginademedia.ro. Vezi toate variantele!

Urmărește interviurile video pe YouTube, dă-ne follow pe Instagram pentru culise și fii la curent pe Facebook cu primele știri din media.

viewscnt

sus