Cine sunt ispitele masculine de la Insula Iubirii, de pe Antena 1, în sezonul din toamnă? Cine sunt băieţii din show?
Înainte, o menţiune importantă: dacă acum, în vară, Insula Iubirii este pe post într-un format special "Reuniunea" (cu vechi concurenţi), din toamnă intră sezonul nou, cu concurenţi "proaspeţi".
Noul sezon al emisiunii cu Radu Vâlcan va avea premiera pe 4 septembrie şi va fi difuzat în fiecare vineri (la concurenţă cu Vocea României, de pe Pro TV) şi sâmbătă.
Aşadar, cine sunt cele şapte ispite masculine de la vila din Thailanda?
Sezonul cu numărul 10, intitulat „Maxim”, îl readuce George Ivănescu, cunoscut drept „Jaguarul”. Cel care a popularizat sezonul trecut replica „Ciao Bambolina”. Ispita are 35 de ani şi este de meserie antreprenor.
„Aş vrea să le arăt fetelor şi persoana cu care poţi vorbi, o persoană foarte ambiţioasă, care are capul pe umeri”, spune Jaguarul.

Din Italia, la 31 de ani, vine Iulian Bogdan, funcţionar la căile ferate. „Pentru mine este o experienţă fantastică, pe care oricine cred că ar vrea să o trăiască. Eu nu sunt foarte deschis, am şi o urmă de timiditate, dar încerc să depăşesc aceste limite”, povesteşte Iulian.

Daniel Chiorean este model şi online fitness coach. Are 35 de ani şi priveste această experienţă ca pe o oportunitate: „Sunt mândru să fac parte din sezonul 10”, spune acesta.

Eduard Vlădescu este un pilot de 33 de ani. „Cred că o să fie o experienţă intensă şi unică şi pe care nu o să o mai întâlnesc vreodată. De aceea, aş vrea să fac fiecare moment de neuitat”, afirmă acesta.

Narcis Bujor este o altă ispită cunoscută publicului încă din sezon precedent. Acesta are 33 de anişi este tatuator.
”Chiar îmi era dor. Cred că aveam lucruri neterminate şi acesta a fost şi motivul pentru care am decis să mă întorc. Sunt lucruri despre mine care nu se ştiu şi, în acest an, simt că mi se va oferi şansa”, spune Narcis.

Un DJ ajunge pe insulă în acest sezon. Vlad Calomfir, cunoscut ca DJ CalVee, are 32 de ani şi spune că va trăi fiecare zi la maxim. ”Nu mi place să mă joc cu emoţiile oamenilor, îmi place să trăiesc împreună cu ei”, spune acesta.

Alberto Grecu are 26 de ani, este antreprenor şi creator de conţinut. ”Este o bucurie de a trăi Insula şi de a primi tot ceea ce se întâmplă aici”, afirmă acesta.

Cui îi vor atrage atenţia? Ce reacţii vor stârni printre cele care au ales să participe în emisiune? Până pe 4 septembrie, noutăţile despre Insula Iubirii pot fi aflate de pe reţelele sociale ale show-ului.
GALERIE FOTO. Ispitele masculine - Insula iubirii 2026
Autor: Claudia Baidoc claudia.baidocpaginademedia.ro






