Skip to main content

OFICIAL. Liza şi Fere trec la PROFM. Rămân pe acelaşi tronson ca la Virgin Radio

 
Foto: PROFM
Foto: PROFM

OFICIAL. Liza Sabău şi Gabriel Fereşteanu se transferă la PROFM. Cei doi se vor auzi la postul RCS-RDS din septembrie, anunţă reprezentanţii postului.

Publicitate

Cei doi vor realiza o emisiune în acelaşi tronson orar pe care îl aveau şi la Virgin - 19:00-22:00. Nu se ştiu, momentan, zilele de difuzare şi nici numele emisiunii.

Liza Sabău şi Gabriel Fereşteanu şi-au anunţat plecarea de la Virgin la finalul lunii iulie. Cei doi au prezentat emisiunea „Fereş şi Liza” la Virgin Radio, de luni până joi, de la 19.00 la 22.00. Era un tronson cu invitaţi, soft-news şi muzică.

„Ador capitolul care urmează să se scrie în viaţa mea şi anume: Liza şi Fere, la PROFM. Recunosc clădirea, am stat pe aici vreo 8 ani, dar cu două etaje mai jos. Acolo e UTV. M-am simţit iubită din prima zi în care am păşit aici, iar vorba care spune că acolo unde eşti iubit, creşti cel mai mult este adevărată.

Staţi numai să auziţi ce demenţă facem! PROFM e locul în care nebunia dintre doi cei mai buni prieteni care cred în curajul de a fi cine eşti tu cu adevărat, chiar dacă eşti diferit, va merge mai departe. Fie că eşti artist sau om obişnuit. Dau cu love!”, a spus Liza Sabău.

„Vă daţi seama că sunt foarte bucuros să fiu, de astăzi, parte din echipa PROFM. Nu vreau să spun clişee, însă este foarte important să găseşti oameni determinaţi să facă lucruri frumoase şi cu care să click-uieşti şi asta am descoperit noi la PROM.

Am emoţii pentru prima ediţie ON AIR, din septembrie. Am pregătit un program de seară în care ascultătorul are rolul principal. Practic, abia aşteptăm să auziţi atât ascultătorii, cât şi pe noi, Liza x FERE, la PROFM!”, a declarat Gabriel Fereşteanu.

Liza şi Fere au lucrat la Virgin Radio din februarie 2019.

Liza şi Fere au prezentat matinalul de la TVR

Liza Sabău şi Gabriel Fereşteanu au prezentat şi matinalul „Cu capu-n zori”, produs de Augusta-Lazarov Petrescu, care a debutat pe TVR 1 în octombrie 2020.

Colaborarea cu Televiziunea Publică a încetat în luna martie a acestui an, după ce matinalul a avut audienţe modeste. Detalii, AICI.

VIDEO. Liza şi Fere la Interviurile Paginademedia.ro

 

CITEŞTE ŞI: Schimbări la Virgin Radio. Postul rămâne fără Liza şi Fere! Ciudoiu şi Bodonea nu mai fac matinalul din toamnă

CITEŞTE ŞI: EXCLUSIV. TVR opreşte matinalul Cu capu-n zori, după audienţe aproape 0.0. Ce pune în loc

CITEŞTE ŞI: Augusta Lazarov se pregăteşte de o emisiune la TVR. Doi prezentatori de la Virgin Radio gazde

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Danone Danone
    Nu se intampla nimic cu Veve si Cotofana... vor ramane in continuare pe matinal... dar mai sunt unii sau unele care vor sa bage zanzanie intre ei... ca na... viata e plictisitoare cand crezi ca eshti mare domn-oamna si nu te baga nimeni in seama si eshti disperat-a dupa atentie :))))))))))))))))))))
  • EL EL
    Deci cum comentam in articolul trecut se confirma si asadar la Profm au ajuns. Bogdan Ciudoiu este si el in discutii avansate si se alatura echipei pe un interval surpriza.
    Din iarna matinalul va fi Luiza, Fere si Ciudoiu. Se dorea formula asta de matinal din toamna asta insa nu este timp momentan, e prea din scurt.
    Veve si Cotofana sunt in discutii avansate cu Protv insa momentan nu au nici un proiect de termen lung semnat sau agreat. De asemenea ei sunt pe lista viitoare de concedieri din Profm. Pe lista scurta de concedieri insa sunt nume relativ consacrate de la Profm.
  • Sabina Sabina
    Marian ,eu am auzit că se va întoarce Adela la Vorbește lumea ,dar nu se știe sigur .
  • Marian Marian
    Sabina tot pentru pro va fi emisiunea, noutati deocamdata nimic totul este secret
  • Iuli Iuli
    Veve și Coțofana nu vor rămâne la Vorbește lumea. Din toamnă emisiunea va avea doar 2 prezentatori, nu 100.
  • An An
    ProFm e parte a trustului Digi, nu din ProTv...asa ca nu prea conteaza daca sunt sau nu la Vorbeste Lumea...iar venirea lui Feresteanu si Sabau la ProFm pe tronsonul de seara nu are de ce sa afecteze intervalul de dimineata...
  • Sabina Sabina
    Marian,mulțumesc frumos sper sa ramana in PRO TV.Tu ce noutăţi mai ai?
  • Marian Marian
    Sabina au spus in emisiunea de duminica de la pro ca vor face o emisiune sau ceva de genul la UNTOLD
  • Sabina Sabina
    Prime,mulțumesc frumos.
  • Prime Prime
    Având în vedere că sunt co-prezentatori la "Vorbește lumea" de la Pro, e foarte posibil ca ei să rămână acolo iar în locul lor să vină Bogdan Ciudoiu și Ionuț Bodon (cred) de la Virgin.
  • Sabina Sabina
    Ce se va întâmpla cu Veve şi Coţofană?

Trimite un comentariu

sus