VIDEO. Presa, politicienii şi comunicarea: Facebook ne-a învăţat că oricât de urât, prost sau mârşav ai fi, îţi vei găsi o bulă care să te ridice în slăvi

"Presa trece printr-o criză majoră de credibilitate pentru care e principala vinovată. Am început să scădem nivelul ca să dăm publicului doar ce-şi doreşte, atât de mult încât am ajuns să fim sub el. Fiecare actor implicat în acest joc – patron, jurnalist, client de publicitate şi, poate, chiar publicul – a derapat de la rolul lui şi a crezut că este mai mult decât trebuie."

"Politicienii au fost obişnuiţi să meargă doar în zonele unde se simt confortabil, adică la televiziunile care îi susţin necondiţionat. În plus, Facebook ne-a învăţat că oricât de urât, prost sau mârşav ai fi, îţi vei găsi o bulă care să te ridice în slăvi. Existenţa acestor bule le-a anulat oamenilor rezistenţa la critică.

"S-a ajuns la extrema în care oamenii nici nu mai vor să fie contrazişi. Iar dacă jurnalistul o face, nu mai este văzut ca un exerciţiu democratic, ci că ofensă, întrebarea nu mai este legitimă, ci una cu fond ascuns, ostilă.

Faptul că eşti obişnuit să mişuni în bule unde nimeni nu te contrazice îţi anulează rezistenţa la critică, element fundamental al democraţiei."

Câteva idei dintr-un interviu acordat SpotMedia de către editorul Paginademedia.ro, Petrişor Obae.

Din interviu:

- Prin definiţie, politicienii români nu sunt oameni dispuşi să ofere informaţiile pe tavă, deşi, teoretic nu ar trebui să aibă nimic de ascuns. Dar odată ajunşi în poziţii de putere, oamenii tind să ascundă informaţii.

Mai e ceva, mulţi din generaţia tânără de politicieni au mare experienţă în privat. Ceea ce, pe de-o parte, e bine, pentru că în privat sunt încurajate competiţia şi calitatea. Dar acolo informaţiile sunt întotdeauna sub cheie. Pentru că acolo sunt bani privaţi.

Evident. Nu e de condamnat, desigur. Dar acest tip de comportament din privat este păstrat de multe ori şi după ce omul e numit în funcţie publică, uitând că regulile sunt total diferite.

Despre comunicare şi transparenţă, din interviu:

-  Când presa devine ea însăşi subiect de presă se comportă fix ca politicienii. Am avut cazuri de jurnalişti profesionişti care ajunşi subiect de presă încep: dar de ce e importantă informaţia aceasta? De ce trebuie să publici? De ce sunt subiect? Cine te-a pus? Exact la fel ca politicienii.

- Orice informaţie poate fi de interes public într-un anumit context. Orice informaţie. Inclusiv culoarea tastaturii cumpărată de guvern pentru premier, de exemplu, dacă discut despre aranajamentele de design cerute de premier.

- Mulţi spun că jurnaliştii trebuie să dovedească ce au scris. Nu, nu trebuie, pentru că ei au puteri limitate. Dacă eu vreau să iau o reacţie de la premier şi el nu vrea să îmi răspundă, nu îl pot obliga. Dacă însă procurorul sau poliţistul vine la premier, nu îl poate refuza.

- Treaba mea e să arăt nişte fapte, treaba altor puteri este să intrumenteze dosare şi să le judece. De multe ori noi nu putem dovedi la act ce spunem pentru că avem puteri limitate. Eu trebuie să fac în limitele puterii mele de mişcare, în interes public şi cu bună credinţă.

- Vorbim de o criză majoră de credibilitate de care numai presa e vinovată. De-a lungul timpului, din cauza celor făcute de anumiţi confraţi, ne-am decredibilizat. Şi ne-am coborât foarte mult sub nivelul publicului.

- Parte dintre jurnalişti şi-au lăsat deoparte menirea. Am avut televiziuni care au servit vădit anumite orientări, partide politice. Ziariştii se acuză reciproc. Este şi o lipsă de solidaritate din care câştigă politicul şi pierde publicul.

- Cel mai grav fenomen este altul: patronii de presă au descoperit că pot să fie mai mult, adică jucători politici, ziariştii au descoperit ce avantaje incorecte pot avea din această meserie, clienţii de publicitate au descoperit că pot fi şi influenţatori prin butonul îţi dau sau nu îţi dau publicitate.

- Problema fundamentală este că fiecare actor implicat în acest joc – patron, jurnalist, client de publicitate şi, poate, chiar publicul – a derapat de la rolul lui şi a crezut că este mai mult decât trebuie. Chiar şi instituţiile au derapat de la rolul lor, de exemplu CNA, care a început să apere televiziunile. Cam ca poliţiştii care au pactizat cu interlopii.

- În toată lumea costă presa de calitate în general. Le recomand mereu oamenilor să vadă filme precum Spotlight, Post care arată amplitudinea unor investigaţii. Costă foarte mult. Dar publicul nu ştie asta, vrea o investigaţie în fiecare zi.

Lipsa de educaţie în zona media este o problema sistemică pe care nimeni nu are interesul să o rezolve. Un public educat să consume ştiri e un public periculos pentru autorităţi, pentru că ştie să vadă dincolo de manipulări.

VIDEO. Interviul acordat SpotMedia de Petrişor Obae: