Skip to main content

Programe de Paşte, la TVR 1. Slujba de Înviere şi ediţii speciale cu Iuliana Tudor, la postul public

 
Programe de Paşte, la TVR 1. Slujba de Înviere şi ediţii speciale cu Iuliana Tudor, la postul public

Slujba Învierii, transmisiuni cu tematică religioasă, emisiuni şi ediţii speciale ale unor programe consacrate, concerte şi spectacole inedite, filme pentru toate vârstele, în grila programelor de Paşti la TVR 1.

Publicitate

Ca în fiecare an, postul va transmite Slujba de Înviere de la Patriarhie. În plus, Iuliana Tudor va fi gazda mai multor ediţii special de Paşti, dar şi a noului sezon al emisiunii Vedeta populară. 

Totodată, postul public a programat filmul Patimile lui Hristos, un film în regia lui Mel Gibson, şi în care joacă şi românca Maia Morgenstern, care o interpretează pe Fecioara Maria. 

Paginademedia.ro prezintă în continuare programele de Paşti de pe TVR 1:

Vineri, 22 aprilie

Programe ce oferă o perspectivă aparte asupra spiritualităţii creştine încep pe 22 aprilie, ora 12.30 cu documentarul „Arsenie Boca – de la biografie la sinaxar”.

În aceeaşi zi, de la ora 17.30, TVR 1 a programt „Zorii Învierii”, documentarul realizat de Victor Dochia şi Părintele Necula în Ţara Sfântă, despre urcuşul duhovnicesc al Săptămânii Patimilor, pornind de la intrarea Domnului în Ierusalim şi până la răstignirea şi învierea Sa.

De la ora 18.10, românii pot urmări, în transmisiune directă de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, Denia Prohodului Domnului.

De la ora 21.00. Iuliana Tudor a pregătit un program special de cântece pascale vechi, interpretate de coruri celebre de teologi şi mari artişti de folclor.

Cum semnificaţia acestei zile se regăseşte în foarte multe cântece pascale vechi, de tradiţie, emisiunea îşi propune „să ofere telespectatorilor noştri o muzică specială, tot mai puţin prezentă în spaţiul media, dar atât de necesară pentru sufletul tuturor De la pricesne şi muzici bizantine, până la lucrări polifonice, toate aduc împreună coruri celebre de teologi, dar şi artişti din zona muzicii tradiţionale: Grupul psaltic TRONOS al Catedralei Patriarhale, dirijor părintele Arhidiacon Mihail Bucă, Corala bărbătească ortodoxă Armonia din Constanţa, dirijor Arhid. Asist. Univ. Dr. Iulian Dumitru, Corala Contrast din Timişoara, dirijor preotul Vasile Bădescu, Veta Biriş şi Grupul Vocal Bărbătesc al Institutului Greco-Catolic din Blaj, Grigore Leşe, Alexandru Pugna, Ionuţ Fulea, Mariana Anghel, Marcel Anghel”, spune Iuliana Tudor, realizator al programului.

La 22.10 TVR a programat filmul „Patimile lui Hristos” (THE PASSION OF THE CHRIST – SUA, 2004), în regia lui Mel Gibson, cu Jim Caviezel, Monica Bellucci şi Maia Morgenstern. Filmul spune povestea ultimelor 12 ore din viaţa pământească a lui Iisus Hristos.

Sâmbătă, 23 aprilie

De la ora 12.00, Orchestra de Cameră a Filarmonicii din Slovenia va oferi „Armonii veneţiene”. Concertul include lucrări semnate de Antonio Vivaldi: Uvertura operei "L'Olimpiade", Concertul pentru flaut şi orchestră "La Notte", Concertul pentru coarde în sol major.

De la 15.30, postul public a programat filmul „Corul” (LES CHORISTES – Franţa, Elveţia, Germania, din 2004), regia Christophe Barratier.

În Franţa anului 1948, un profesor de muzică şomer acceptă să lucreze şi să-i "disciplineze" altfel pe băieţii unui internat de reeducare pentru minori. Înarmat cu răbdare şi convins de impactul pozitiv al muzicii asupra sufletului omenesc, profesorul îi va iniţia pe copii în tainele cântului coral, schimbându-le vieţile. Tânărul solist Jean-Baptiste Maunier a devenit un adevărat star în Franţa după ce a jucat rolul adolescentului rebel Pierre Morhange. 

Sâmbătă, 23 aprilie, de la 21.10, actriţa britanică Helen Mirren joacă  rolul Reginei Elizabeth II, în filmul „Regina” (THE QUEEN, 2006), rol care i-a adus primul premiu Oscar din carieră şi Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă.

23.10. La TVR 1 începe Universul Credinţei, ediţie specială cu Slujba de Înviere oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, de la Catedrala Patriarhală Bucureşti. 

Iuliana Tudor a pregătit încă o emisiune specială de Sfintele Sărbători. „La masa de Paşti”, o emisiune cu muzică şi poveşti, ce va fi difuzată imediat după slujba de Înviere (partea I). Iar pe 25 aprilie, de la ora 14.40 (părţile a II-a şi a III-a), la TVR 1. 

Duminică, 24 aprilie

TVR 1 a programat două ediţii speciale de „Tezaur folcloric” - de la 11.45 şi de la 13.00. În duminica de Paşti, „Tezaurul folcloric” va reuni membri ai Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului” din Tg. Jiu, reprezentanţi de seamă ai folclorului bucovinean - Grupul Folcloric „Obcina Stânişoarei” din Mălini, Suceava, coordonator Vasile Ungureanu (Tezaur Uman Viu), precum şi artişti ai Ansamblului Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” al Centrului Cultural „Bucovina” din Suceava, dar şi mari interpreţi ai foclorului românesc: Irina Loghin, Gheorghe Turda, Gheorghe Roşoga, Daniela Condurache, Matilda Pascal Cojocariţa, Alin Pascal, Ştefan şi Horaţiu Cigu, Georgiana Pană şi Taraful „Tudor Pană”, condus de Petrică Pană, Alexandru Pugna.

În ziua de Paşti, de la ora 14.30, postul a programat un recital susţinut de Lupii lui Calancea şi Surorile Oşoianu. 

De la ora 18.00. Naţionala de Handbal feminim a României joacă în compania reprezentativei Austriei, în preliminariile Campionatului European de Handbal. Meciul desfăşurat la Râmnicu Vâlcea şi care decide calificarea României la CE 2022 este în direct la TVR 1, de la 18.00.

De la ora 21.00. Start pentru sezonul 8 „Vedeta populară”, chiar în Ziua de Paşti. Printre noutăţile sezonului: revenirea Mariei Buză, îndrăgitul personaj Floarea din cuplul „Floarea şi Gheorghe”, care stârnea râsul în scenete de umor cu ani în urmă. Maria Buză aduce momente surpriză în culise la „Vedeta populară”.

Luni, 25 aprilie

De la ora 10.25, TVR 1 difuzează, în a doua zi de Paşti, Concertul extraordinar al Orchestrei Filarmonice din Viena, susţinut la Sagrada Família, în Barcelona.

Condusă de Christian Thielemann, orchestra interpretează Simfonia nr. 4 în Mi bemol major a lui Anton Bruckner şi o lucrare în primă audiţie mondială, „Elysium”, scrisă de câştigătorul premiului Ernst von Siemens, canadianul Samy Moussa.

Acesta este primul concert al Filarmonicii din Viena în bazilică.

„Este foarte emoţionant pentru noi, muzicienii, să interpretăm o mare capodoperă a compozitorului austriac romantic târziu în cadrul extraordinar al catedralei Sagrada Família. Este o experienţă incredibilă să cânţi această muzică în arhitectura şi acustica unică a bazilicii. Pentru mine, este punctul culminant actual în proiectul nostru Bruckner, care va fi lansat în anul aniversar 2024. De altfel, pe timpul pandemiei noi am înregistrat unele dintre simfoniile lui Bruckner cu Christian Thielemann”, spune despre concert prof. Daniel Froschauer, preşedintele Filarmonicii din Viena.

De la 13.10. Un nou sezon „Exclusiv în România” începe la TVR 1 de Paşti. Luni, 25 aprilie, ora 13.10, în prima ediţie, Cristian Tabără şi echipa merg prin Oltenia de sub Munte. Emisiunea prezintă cea mai veche biserică de lemn de la sud de Carpaţi, Fluieraşili din Vaideeni şi ce preparate tradiţionale de Paşti aduse din Transilvania se gătesc în Oltenia.

De la 16.40Realizatorul şi prezentatorul Charley Ottley aduce la TVR 1 un film, produs în 2021, filmul „Dunărea sălbatică” (Wild Danube) surprinde Delta Dunării, un Amazon al Europei cu o suprafaţă de peste 4.000 kilometri pătraţi, în cele patru anotimpuri şi prezintă rezervaţia atât cu biodiversitatea ei, cât şi cu problemele cu care se confruntă comunităţile. P

De la 21.10, TVR 1 programează „Între două lumi”, o dramă fantasy, cu Kirsten Dunst, povestea de iubire a doi tineri care provin din două lumi complet diferite.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Parca sunteți în vacanta a stati acasă ha

    Ca Antenuta Zero. Ea sta acasa in Mai, Iunie, Iulie, August. Pro e in vacanta.
  • Prezentați și la antena , foarte bune filme ,mai ales regina , ca în fiecare an cele doua posturi aduc ceva inteligent

    Si tot sub Pro TV. Asta e tot ce conteaza postac.
    Cum a fost anul trecut de Craciun. Pro TV lider detasat si in prima zi de Craciun, dar si in a doua zi de Craciun.
  • Prezentați și la antena , foarte bune filme ,mai ales regina , ca în fiecare an cele doua posturi aduc ceva inteligent

Trimite un comentariu

sus