Skip to main content

GALERIE FOTO. Seara Ucraina la TLC. Programe speciale cu poveştile refugiaţilor

 
GALERIE FOTO. Seara Ucraina la TLC. Programe speciale cu poveştile refugiaţilor

Postul TLC va difuza miercuri seara mai multe programe speciale dedicate refugiaţilor ucraineni.

Publicitate

Seara Ucraina începe la TLC de la ora 21.00 şi conţine mai multe documentare şi materiale video care prezintă atât războiul, cât şi situaţia refugiaţilor, a anunţat postul de televiziune.

Pe parcursul serii vor fi arătate eforturile polonezilor care ajută ucrainenii, dar şi concertul caritabil care a avut loc pe 20 martie în Polonia.

GALERIE FOTO. Programul complet şi detalii:

Ucraina: Jurnalul celor 90 de zile | 21:00

Folosind video-uri filmate chiar de către protagonişti, Jurnalul celor 90 de zile are în prim-plan patru personaje care se dedică ajutorării celor care se află în pericol. Yara Dufren, David Murphey, Natalie Podiakova şi Maria Lysenko îşi relatează poveştile despre speranţă, curaj şi supravieţuire şi încearcă să facă faţă urmărilor războiului asupra lor, a prietenilor şi a familiilor.

Ucraina: Gesturi umanitare | 21:45

Invadarea Ucrainei de către Rusia a şocat lumea. Pentru Ucraina a fost o lovitură uriaşă, o tragedie destructivă care a cauzat suferinţă umană inevitabilă. Mulţi dintre ucraineni au fugit din calea războiului şi au căutat adăpost în Polonia. Jurnalista Edyta Krześniak a călătorit în Lublin, un oraş din estul Poloniei, pentru a se întâlni cu oamenii care şi-au lăsat în urmă casele şi inimile pentru a-şi salva copiii şi mamele, „pentru că este lucrul care trebuia făcut”.

Documentarul relatează povestea Olgăi Adamowicz şi a lui Łukasz Stoma, care şi-au schimbat şi reorganizat vieţile odată cu venirea războiului. Pornind cu intenţia de a găzdui zece ucraineni, ei şi-au transformat casa într-un adăpost în care au stat peste o sută de oameni. Locuinţa lor din Lublin a devenit un centru internaţional al ajutorării victimelor războiului, unde refugiaţii se pot adăposti în primele nopţi după trecerea graniţei.

Ucraina: Poveşti de la graniţă | 22:10

Pe parcursul primelor două săptămâni ale invaziei Ucrainei de către Rusia, peste 2,5 milioane de oameni au trecut graniţa în Polonia. În ciuda acestui număr imens, autorităţile poloneze au decis să nu construiască tabere de refugiaţi. Se pare că nu a fost nevoie de ele. Cei mai mulţi dintre ucrainenii extenuaţi de călătoria pe care au făcut-o ca să scape de război au găsit adăpost alături de familiile poloneze. Documentarul Poveşti de la graniţă relatează trei poveşti diferite de ajutorare care au avut loc în primele zile ale războiului.

Împreună pentru Ucraina | 22:35



Discovery a susţinut Ucraina prin concertul de binefacere unic ţinut duminică, 20 martie, în Łódź, Polonia. Pe scenă au urcat artişti polonezi şi ucraineni cu un scop comun: strângerea de fonduri pentru victimele războiului. Artiştii au performat în faţa unui public de 12.000 de oameni şi a milioanelor de urmăritori TV şi online. Evenimentul live a fost difuzat pe Discovery Channel în 50 de ţări, inclusiv în Europa Centrală şi de Est, dar şi SUA. Peste 2 milioane de dolari au fost strânşi, iar donaţiile continuă să crească. Discovery a făcut o donaţie directă de 500.000 de dolari şi a veniturilor obţinute în România şi Polonia din calupul publicitar dinaintea concertului.
 

Autor: Alexandra Irimiea alexandra.irimieapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • geo geo
    La ce audiente are postul acesta de televiziune, abia locul 49...

Trimite un comentariu

sus