Skip to main content

Antena 1 a introdus cererea prin care l-a chemat în judecată pe editorul Paginademedia.ro. Termen în iunie

 

Acces Direct. Simona Gherghe

Publicitate

Compania Antena Group SA a introdus, vineri, cererea de chemare în judecată a editorului Paginademedia.ro, Petrișor Obae.

Potrivit site-ului Tribunalului București, obiectul cauzei este “acțiune în răspundere delictuală”, iar termenul de judecată a fost stabilit pentru data de 4 iunie 2013.

Cererea de chemare în judecată a fost depusă vineri, 8 februarie.

Până la ora redactării articolului, editorul Paginademedia.ro, Petrișor Obae, nu a primit nicio înștiințare oficială legată de chemarea în jucată a Antena Group SA.

Antena Group și-a anunțat intenția de a-l acționa în judecată pe editorul Paginademedia.ro săptămâna trecută.

CONTEXT. Totul a pornit de la o emisiune cu Ioana Tufaru

  • Paginademedia a publicat pe 4 februarie un material despre o emisiune Acces Direct, de pe Antenei 1, program în care se vorbea despre igiena Ioanei Tufaru. Bețigașul de ureche cu rezultatul igienei Ioanei Tufaru era prezentat în prim plan în emisiune. (Emisiunea a fost ulterior amendată de CNA cu 20.000 de lei).
  • Pe 5 februarie, Paginademedia.ro a publicat lista companiilor ale căror produse au fost promovate în timpul spațiilor publicitare difuzate pe durata emisiunii.
  • Pe 6 februarie, compania Avon a decis că nu mai dorește să își asocieze numele cu emisiunea respectivă și își retrage publicitatea difuzată pe durata emisiunii.

Pe 7 februarie, postul Antena1 a anunțat că îl va acționa în judecată pe Petrișor Obae, editorul Paginademedia.ro, "având în vedere prejudiciile de imagine și materiale produse companiei noastre prin acțiunile de defăimare ale postului de televiziune Antena 1 și a emisiunii Acces Direct". Postul invocă prejudicii de peste 500.000 de euro.

Duminică, 10 februarie, Centrul pentru Jurnalism Independent și ActiveWartch au punctat, într-un punct de vedere comun, că "Materialele publicate în perioada 4 – 6 februarie pe paginademedia.ro, referitoare la emisiunea Acces Direct difuzată de postul Antena 1 în data de 4 februarie, respectă atât legislația României, cât și standardele deontologice"

Centrul pentru Jurnalism Independent:

"Media trebuie să accepte că poate deveni, la rândul ei, ținta criticilor venite fie din interiorul breslei, fie din exterior, iar criticile exprimate cu bună credință pot fi un feedback util pentru profesioniștii media", spun cele două organizații media
"Considerăm că demersul postului Antena 1 de a-l da în judecată pe jurnalistul Petrișor Obae, autorul materialelor menționate mai sus, solicitând 500.000 euro despăgubiri pentru prejudiciile aduse, este în contradicție cu cu articolul 10 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului."

ActiveWatch și CJI atrag atenția că demersul Antena 1 "este extrem de periculos prin faptul că pune și mai multă presiune pe jurnaliștii care își fac meseria profesionist și cu bună-credință."

Ieri, 12 februarie, Consiliul Național al Audiovizualului a amendat Antena 1 cu 20.000 de lei pentru ediția din 4 februarie, în care a fost difuzat reportajul cu Ioana Tufaru.

Captură de pe site-ul Tribunalului București

Comunicatul Antena 1 legat de proces:

"Antena TV Group îl va acționa în instanță pe domnul Petrișor Obae, deținătorul site-ului “Pagina de Media”, având în vedere prejudiciile de imagine și materiale produse companiei noastre prin acțiunile de defăimare ale postului de televiziune Antena 1 și a emisiunii Acces Direct.

Considerăm că acțiunile domnului Obae au un caracter de manipulare a opiniei publice și a clienților care au relații comerciale cu Antena 1. Situația este agravată de atitudinea ostilă și dezechilibrată pe care domnul Obae a manifestat-o în mod constant de-a lungul timpului față de postul nostru, comparativ cu alte televiziuni.

Constatăm că acțiunile de defăimare și manipulare prin mesajele publicate de domnul Obae au depășit cu mult limita decenței și a opiniei jurnalistice echilibrate, fapt pentru care, în cursul zilei de mâine, domnul Obae va fi acționat în judecată pentru prejudiciile produse, valoarea acestora depășind suma de 500.000 EUR.

Antena TV Group nu va tolera niciodată un astfel de comportament față de compania noastra și față de clienții noștri și vom respinge cu fermitate orice încercare de manipulare pe care o vor promova în spațiul public persoane sau instituții ce actionează cu rea credință."

Citește și:

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Poti sta linistit, Petrisor!
    Actiunea lor va fi cu siguranta respinsa, orice ar fi putut scrie acolo e cam lipsit de temei in speta de fata. Mi se pare copilaresc si din partea avocatilor lor sa iti puna in carca decizia celor de la Avon - n-au nicio treaba merele alea cu perele.
  • este jalnica aceasta cearta între televiziuni ,ziaristi ,mai ales cand pleaca de la cea mai jalnica televiziune , otevizata si mincinoasa , numita rtv , deja bunul simt si impostura sant calitatile de la acest trust ! nu sant de acord cu emisiunea incriminata a antenei ,dar unde a fost cna-ul pana acum , unde e cna-ul cand minciunile rtv se rostogolesc ametitor si se consolideaza , patologic ! despre ce vorbim ?
  • antena crede ca isi spala pacatele cu rahatul de emisiune, dand in judecata pe cel care a scris parerea lui despre acest jeg de emisiune. mi-e clar, nu vor castiga. fac pe desteptii. sa ceara petrisor si el, daca va castiga, niste bani. ca l-au denigrat si pe el.
  • Daca tot vor sa dea pe cineva in judecata pt prejudiciul creat, cred ca ar trebui sa-si orienteze atentia catre Simona Gherghe si scenaristii emisiunii Acces Direct. Cred ca ei sunt cei vinovati pentru imaginea creata
  • @ Nostradamus-> Ca simplu spectator si eu am stat sa ma gandesc in urma si mi-am dat seama ca inainte A1 chiar avea cate ceva care se putea numi divertisment. "Academia vedetelor" era chiar haioasa si spun sincer ca aia a fost singura emisiune unde i-am putut suporta ragetele lui Negru si pe Negru in general. Late night show-uri facute de Badea (+Oreste) cu mistouri facute fata de studente la drept erau iar chiar dragute fata de exasperarile la care a ajuns Badea azi. Facand o comparatie nici nu imi vine sa cred cat de mult au putut sa decada si chiar imi pare rau. Eu unul sincer nu mai am ce sa vad pe A1 asa ca mi-am scos-o singur din grila.
  • porcarii-neporcarii, la competitie directa, emisiunile astea bateau pro-ul. si stiu ce spun fiinca ma ocupam zi de zi cu audientele si interpretarea lor.
    PS1: sa intelegi mai bine ”competitie directa” inseamna simultan, pe acelasi segment orar
    PS2: de ce ai inceput raspunsul cu ”Mama...” , era langa tine?...
  • Draga Paetrisor Obae, daca pina acum iti accesam pagina rarissim, o dat la 2-3 luni, de cand cu acest scandal, o accesez zilnic ! Te felicit pentru curaj, sper sa mergi inainte, si sa nu te lasi speriat !
    Daca vei continua pe aceeasi linie, vom fi foarte multi alaturi de tine, sa nu uiti asta nici un moment !
  • oare chiar asa de prost e seful ciocolatei?... hmmm...eu suspectez ca madam voiculeascu cap de bostan e in spatele demersului. cred ca a facut spuuume la gura pentru ca cineva si-a permis sa spuna ceva rau despre ei. pe ea o suspectez ca e capul aberatiei. fa o cheta. dau si eu un banut.
  • Petrisor, deschide un cont. Noi te sustinem financiar. Oamenii sunt procesomani, nu ai ce sa le faci. Vezi sa nu se supere si ca i-ai demascat ca au ascuns sub pres verdictul "turnatorului". Oricum, bucura-te, iti vor citi cu sfintenie site-ul mereu, asa ca iti genereaza audienta.
  • Comunicatul Antenelor mă face să râd. Păi tot ce scriu ei acolo e valabil doar pentru emisiunile lor: ei mint și manipulează cu nerușinare.
  • Cine isi aduce aminte de Antena 1 de la inceputul pana la mijlocul anilor 2000? Late night show cu Badea si Oreste. Mircea Radu cu Din Dragoste. Mihaela Radulescu cu Duminica in familie. Dan Negru cu Academia Vedetelor. In divertisment, atunci nu misca in front ProTV-ul! Acum, Antena 1 copiaza tot ce vede si copiaza prost. Unde mai pui ca e condusa de cofetarul Alexandrescu care, dupa ce că vorbeste cu ”este multe” mai e si procesoman. Eu fac pariu cu oricine ca in 5 ani, daca nu se va vinde, Antena nu va mai exista.
    PS: Camelia, tu citesti pagina de media ca sa stii ce te-asteapta?
  • Trustul Intact are doua posturi de televiziune absolut jenante si demne de toata mila si normal ca aici ma refer la "Anatema unu si trei".Felicitari domnule Obae pentru site-ul dvs!

Trimite un comentariu