Skip to main content

Şeful Pro TV: Ne concentrăm mai mult pe canalele secundare ale grupului. Fără Supravieţuitorul în 2017

 
Şeful Pro TV: Ne concentrăm mai mult pe canalele secundare ale grupului. Fără Supravieţuitorul în 2017

Supravieţuitorul nu va mai avea un al doilea sezon la Pro TV, iar grupul media se va concentra în 2017 şi pe celelalte canale din portofoliu (Acasă TV, Sport.ro sau ProCinema), a declarat Aleksandras Cesnavicius, directorul executiv al Pro TV, într-un interviu pentru Adevărul.

Publicitate

Cesnavicius: „Ce vom face diferit este să ne concentrăm mai mult pe canalele secundare ale grupului şi să avem mai multe activităţi integrate pentru produsele noastre online. Nu ne concentrăm doar asupra Pro TV, ca în cazul ultimilor doi ani, ci asupra întregului grup, să îl întărim.”

Despre programele din timpul zilei (Day Time): „Deja, în 2017, am introdus mai multe producţii locale în timpul zilei. Audienţa căreia te adresezi în timpul zilei e uşor diferită, nu am acordat atenţia necesară acestor programe până acum. Încă analizăm ce merge şi ce nu, primii paşi i-am făcut în 2016, iar anul acesta vom experimenta şi mai mult. Încă nu pot spune ce vom face, e puţin cam devreme să dau nume de producţii, dar ne vom concentra mai mult pe programele difuzate în timpul zilei.

Despre Supravieţuitorul. Cesnavicius: „La sfârşitul lunii august stăteam în biroul meu destul de optimist gândindu-mă că totul va fi bine acum că urma să difuzăm „Supravieţuitorul“.

După ce rezultate au început să apară a trebuit să muncim puţin mai mult. Dacă analizăm structura show-ului, şi ce l-a făcut să fie de succes la nivel internaţional, avea tot ce trebuia astfel încât să ne putem speranţele într-o reuşită. Credeam că va fi următorul format care să domine piaţa pentru următorii cinci sau zece ani.

Părea un show care îţi aduce aventură, din locuri exotice, oferă poveşti interesante din partea concurenţilor, iar românii au demonstrat în multe rânduri că vor să îşi cunoască eroii. Românilor le mai place emoţia.

Toate acestea duse pe o insulă exotică, minus elementele care făceau viaţa mai uşoară, dădeau un show excelent. Avea temperatura optimă prin care toate emoţiile trebuiau să iasă la suprafaţă, avea poveşti de care te puteai prinde, avea o istorie a recordurilor de succes şi nu mai fusese pe piaţa din România.

200 de oameni au lucrat timp de trei luni în Filipine pentru a produce show-ul, un alt pariu din punct de vedere al resurselor. Dar, uneori, toate eforturile prin care ai făcut ceva corect nu conduc către rezultatul dorit. Aşa s-a întâmplat, ne-am învăţat lecţia şi pe viitor vom face lucrurile diferit.”

Întrebat dacă în 2017 vom mai vedea „Supravieţuitorul“, şeful Pro TV a răspuns: „Cel mai probabil nu.”

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • daria41 daria41
    nenea de la CEO protv , nu bagi si matale macar 1 canal a lu matale in digital terestru ?! ca atit va laudati toti cu comercialul , doar ca singurul care e pe digital terestru (dvb-t2) este doar TVRul cu ale lui canale tv. la vecini sarbi si unguri, sint si comercialele (la sarbi : pinktv,b92,banattv...unguri cu : rtl klub,tv2...). la noi au fost iar acum ...pauza. hai nenea CEO pro ca se poate nu-i chiar o avere...
  • @Expertul @Expertul
    Formatul nu e nepotrivit pentru cine stie sa-l foloseasca, australienii din a treia incercare pe ten network au avut succes cu survivor(si nu atat prin ratingul la tv cat prin ratingul de pe rerun uri sau inregistrari de pe device uri mobile, laptop uri etc care a fost triplu fata de cat se asteptau), postul a si anuntat ca se va face un nou sezon in 2017 si asta tocmai pt ca au pastrat reteta originala survivor: prezentator carismatic (jonathan la paglia foarte bun in a-l copia pe probst) fata de dragos bucurenci care a fost mai sters si lipsit de orice emotie ca un comentator de snooker, probe clasice, twisturi atat cat trebuie si cel mai importatant: cast-ul, din cei 24 de concurenti peste 90% erau superfani ai show ului din state care au jucat un joc f bun din toate punctele de vedere, iti recomand sezonul, are 26 de episoade dar e peste majoritatea sezoanelor din US. o concluzie: noi nici sa copiem nu stim, vai de steaua noastra.
  • doar eu doar eu
    @ICS Daca nu iti convine,nu te uita la posturile pro!
  • ICS ICS
    Ce cauta pro tv in grila de canale pe cablu ? Noi abonatii, nu am fost intrebati de cablist daca vrem sa platim in plus pentru trustrul pro!!! Au iesit din lista obligatorie, deci cine vrea pro sa-si ia smartcam sau receptor. Romanii pot fi spalati pe creier si fara pro tv. Pro cinema baga megatone de publicitate, la fel si sport ro care se transforma in televiziune de reluare si para reluare a serialelor difuzate pe pro cinema si acasa gold, pro tv repeta filmele in draci
  • Expertul, Expertul,
    @mad79, Nimeni nu este de neinlocuit, dar, Alexandras Cesnavicius si-a facut treaba foarte bine! ProTV a inregistrat in Prime Time, in 2016, 25% market share pe targetul comercial, fiind cea mai mare cota din ultimii 14 ani,in timp ce antenuta 1 a inregistrat doar 15.9% share. Supravietuitorul, a fost idea lui Christoph Mainusch, un format nepotrivit pentru piata din Romania, asa cum este si pentru cea din Australia. N-are bani RCS sa cumpere ProTV!
  • mad79 mad79
    Vinde naiba ProTv-ul celor de la Digi si inapoi in Litunia cu tine!!!
    Ai fost un DEZASTRU pentru cel mai bun post de la noi.
    Mai e un pic si te ajunge DANDEAUA1!!!
  • Iuli Iuli
    @AndreasM nu cred ca Pro se arunca sa mai faca Dancing, mai ales ca au batut in 2016 sambata de sambata piesa de rezistenta a Antenei, "Te cunoc"
  • marian marian
    Doamne cata lume cu minte sclipitoare pe aici .unul care e spalat pe creier celalalt iubitor de turcisme ar fi cazul sa vrbiti de antenuta cu mizeriile ei si de turcismele tale , se descurca pro si fara sa comentati atata , iar Maruta deocamdata are emisiuni decente fatade acces in ,,,,,,,
  • AndreasM AndreasM
    Un nou show de dans si un late night show in 2017
  • cd cd
    Faceti PRO Cinema HD!
  • leco leco
    200 de oameni, zici? Poate cu tot cu bastinasii si celelalte televiziuni! :-)))
  • Ozana Ozana
    Ascundeti esecul in spatele unor pareri personale. Nimeni cu un minim de experienta in piata asta, nu ar fi riscat cu productia aia megalomana, care pe langa faptul ca nu are absolut nici o legatura cu publicul comercial (aia multi) , a fost si de o calitate indoielnica din cauza echipelor de productie "ïmprumutate" de la canale falimentare. Oamenii atat pot face, atat stiu ei, asta le este experienta. Nu trebuie condamnati pentru ca cineva i-a pus in functiile de producatori, regizori etc. Pe de alta parte daca voi v-ati asteptat ca romanii sa se uite la o emisiune in care nu se regasesc nici macar 10%, inseamna ca , din pacate, ati ajuns degeaba in pozitiile de conducere pe care le ocupati sau ca ati naivi. Incet, incet, din nefericire, se duce inertia din care a mers canalul si incepeti sa fiti ingropati in esecurile propriilor voastre productii.
  • Iuli Iuli
    Vorbeste de romani ca se uita la mizerii televizate, dar el a aruncat un ochi in grila posturilor sale de programe? Maruta, crimele de la stiri, si multe altele!

    Survivor a fost slab, nu a fost ca in SUA, degeaba se lauda ca e la fel.
    Ca tot face referire la "emisiuni lacrimogene", pai la Survivor ce era? Nu erau concurenti cu povesti de viata, care, le-au dat la TV ca sa impresioneze. Daca tot voiau sa faca ceva cu Survivor, nu face cu lacrimi sau povesti de viata, telespectatorii vor si altceva, nu doar lacrimi si barfe (Care au fost din belsug).
  • c++ c++
    Cu supravietuitorul trebuiau doar sa copieze un format, atat! Dar au cumparat licenta de robinson care le permitea sa faca foarte multe modificari si in bunul stil romanesc au vrut sa aiba din primul sezon 10 in 1, toata evolutia pe care a facut-o probst in ani de zile in survivor au vrut ei sa o faca intr-un singur sezon, un fel de shaworma cu de toate. Culmea e ca cei din echipa protv nici acum nu realizeaza ca ei au ingropat show ul in romania si sint multumiti de ce au facut, cei 18 nu sint vinovati ca au fost alesi, char daca 95% nu au jucat nimic ce ar avea legatura cu "survivor", ba chiar unii sustin ca li s-a spus de echipa de filmare "aici e supravietuitorul nu survivor" si cu asta ai zis tot. la fel s-a facut si in celelalte tari unde a rulat licenta sub palaria CME, au mutat emisiunea tot mai tarziu si si-au batat joc de fani si de ceilalti telespectactatori care nu au inteles nimic din format. Pacat! Chiar credeam ca mai sintem cativa in tara asta care am fi putut aprecia acest tip de divertisment, cel mai probabil nimeni nu o sa-si mai ia angajamentul pentru inca un sezon decat in min 4 ani. Consider protv ul 100% vinovat pt esecul supravietuitorului si pt lipsa lui de promovare printre romanii necunoscatori ai formatului.
  • iche iche
    Altă grilă, aceeași poveste cu acordarea importanței canalelor secundare. Îmi amintesc că a mai spus așa ceva sub forma „vom promova canalele secundare pe cel principal” care a însemnat, de fapt, apariția unor bannere pe Pro cum că pe Acasă începe nu mai știu ce telenovelă. Omul știe pe deoparte ce face, nu are gândirea aceea capatosistă, deși cu La Măruță nu se poate lăuda. El nu înțelege cum au funcționat canalele mai mici și nici nu cred că le va găsi o cale să le îmbunătățească.

Trimite un comentariu

sus