Skip to main content

VIDEO. Povestea jurnalistei care a lăsat presa pentru ...prăjituri. Un podcast dulce, cu Raluca Moisă

 
VIDEO. Povestea jurnalistei care a lăsat presa pentru ...prăjituri. Un podcast dulce, cu Raluca Moisă

INTERVIURILE PAGINADEMEDIA. După 20 de ani de presă, la titluri cu greutate, Raluca Moisă a lăsat deoparte jurnalismul şi a trecut la ...prăjituri. Cum aşa?

Publicitate

Un interviu video din care aflăm povestea unui nou început. De ce a ieşit din presă? Şi de ce prăjituri?

Un business - Sweet O'Clock - pornit dintr-o pasiune mai veche pentru acest domeniu, cu care s-a "jucat", câtă vreme presa era ...presă.

Bifează Raluca Moisă în povestea video de mai jos câteva dintre momentele care i-au rămas în suflet: interviuri cu "grei" ca Deep Purple, Cypress Hill, Alice Cooper. A vorbit direct la telefon cu Live Nation (promotorul care se ocupa de turneele Madonnei), ca să verifice informaţia despre concertul ei în România (pe vremea în care ştirile se verificau straşnic înainte de publicare).

Bifează însă şi "picăturile" care i-au întărit decizia de a părăsi presa. Goana după afişări e una dintre ele. "Nu mă mai regăseam în presă", spune ea.

Dar bifează şi temerile unui business nou-început, cu bani împrumutaţi, cu costuri, cu toate riscurile pe care le presupune antreprenoriatul de la noi.

Un interviu cu poveşti, cu amintiri, cu planuri şi cu multe denumiri de deserturi franţuzeşti. Şi cu cozonaci pe masă.

Cele trei planuri "de atac" cu prăjituri ale businessului Sweet O'Clock: zona corporate, de evenimente, dar şi comenzile online.

Raluca Moisă, la Interviurile Paginademedia. 

Fotografiile din interviul video au fost realizate de Florin Ghioca.

VIDEO. Raluca Moisă, jurnalista care a lăsat presa pentru prăjituri

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

sus