Skip to main content

Diva difuzează o nouă comedie romantică, cu „fata rea” Lacey Chabert. Când e programată?

 
Diva difuzează o nouă comedie romantică, cu „fata rea” Lacey Chabert. Când e programată?

Postul de televiziune Diva aduce în această săptămână o comedia romantică. Producţia se numeşte Unde mă poartă inima (Sweet Carolina, 2021). Filmul are premiera la Diva, miercuri, 26 iulie, de la ora 21.00.

Publicitate

Din distribuţie fac parte Lacey Chabert, cunoscută şi pentru rolul din producţia „Fete rele”, care face parte şi din echipa de producţie, dar şi actorii Tyler Hynes, Gregory Harrison, Jesse Moss şi Terly Rothery.

Ce poveste spune acest film

„După ce moşteneşte pe neaşteptate tutela nepoţilor ei (Delilah şi Ben), Josie Wilder (Lacey Chabert) îşi pune pe pauză viaţa din New York şi se întoarce acasă, în orăşelul New Hope (din Carolina de Nord).

Părinţii ei se aşteaptă ca mutarea să nu dureze mult şi ca orăşeanca să dea rapid bir cu fugiţii, lăsându-i pe cei mici în grija lor.

Dar viitorul începe să sune mai bine, după ce Josie îl revede pe Cooper Avchen (Tyler Hynes), iubitul ei din liceu, care s-a mutat şi el în New Hope recent, din Atlanta, devenind antrenorul echipei de baschet a şcolii locale – în care joacă şi unul dintre nepoţii lui Josie, Delilah.

Cooper devine un „catalizator" uman, cu ajutorul căruia eroina îşi aduce aminte cine este cu adevărat. Rolul tatălui eroinei este jucat de Gregory Harrison. Cei doi au avut o relaţie similară, tată-fiică, şi pentru filmul „Secrete mortale” (1997), producţie la care actriţa a participat atunci când avea doar 13 ani.

Regizorul filmului Unde mă poartă inima (Sweet Carolina), Peter Benson (care este şi actor), interpretează rolul iubitului din New York al lui Josie.

Unde mă poartă inima Sweet Carolina - Trailer

 

Galerie foto:

 

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus