Skip to main content

Revista presei media – 19 noiembrie

 

În ultimii patru ani, instituţiile statului au alocat bugete de peste 30 de milioane de euro pentru educarea opiniei publice, analizează Adevărul. Puţine sunt campaniile care au avut vizibilitate. Mare parte au venit în urma unor cerinţe la care România trebuia să se supună, în contextul intrării noastre în Uniunea Europeană.

Cum s-au cheltuit banii publici pe campanii de informare

B1 a fost amendat cu 2.500 de lei pentru modul în care a fost moderată emisiunea Naşul, la care invitat a fost Traian Băsescu, scriu Cotidianul şi Gândul. Preşedintele a afirmat că suspendarea sa a fost "o lovitură de stat mascată", pe care politicieni precum Dan Voiculescu, Viorel Hrebenciuc, Mircea Geoană şi Călin Popescu Tăriceanu o pregătesc şi după alegeri.
Cotidianul - CNA a amendat B1 TV pentru “lovitura de stat” a lui Băsescu
Gândul - Băsescu l-a costat pe Naşul 2.500 de lei

Grupul media Le Monde estimează un profit net de cinci milioane de euro pentru 2008, potrivit directorului grupului, Eric Fottorino, citat de Business Standard. “Planul drastic de reducere a costurilor, pe care l-am implementat în acest an, a dat deja roade, astfel că vom obţine profit în acest an”, a declarat Fottorino.
Le Monde reduce costurile şi intră pe profit

Investiţiile în publicitatea pe telefonul mobil vor ajunge la 600 milioane de euro în 2009, la nivel global, mai notează Business Standard. Estimările sunt făcute de Arda Kertmelioglu, executive vicepresident Mobilera, unul dintre cei mai mari jucători în mobile marketing, cu sediul central la Londra.
Publicitatea pe mobil se va dubla în 2009

Numărul abonaţilor la serviciile de televiziune a ajuns, la jumătatea lui 2008, la 5,58 milioane, faţă de 5,24 milioane, în 2007, potrivit lui Liviu Nistoran, preşedintele Autorităţii Naţionale de Comunicaţii prin Cablu, citat de Financiarul.
Peste 5,58 milioane de abonaţi TV

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • alk alk
    Las', ca i-a scos din banii de publicitate. Ce era acuma sa dea dreptul la replica tuturor celor despre care afirmase Basescu ca pregatesc lovituri? Nu mai era emisiune cu Basescu...
  • YODA@ blog YODA@ blog
    Amendat la caterinca, Petrisor.

Trimite un comentariu

sus