Skip to main content

Revista presei media – 21 noiembrie

 

Anul viitor, tendinţa în piaţa media TV este consolidarea bugetelor de advertising, în detrimentul fragmentării, spune Ciprian Stancu, head of tv sales Pro TV, citat de Business Standard. Piaţa TV se ridică în 2008 la o valoare de 500 milioane de dolari, iar în 2009 va creşte cu 14-15%, faţă de 20-25%, cât arătau estimările făcute pe parcursul acestui an.

Piaţa TV, accent pe consolidarea bugetelor

Specialiştii susţin că firmele care investesc în advertising vor ieşi mai câştigate, scrie Adevărul. La mijlocul anilor ’80, economia din SUA a trecut prin recesiune. Studiile realizate pe 600 de companii au arătat că cel mai mult au avut de câştigat firmele care nu şi-au tăiat din bugetele de publicitate.
Cum trece publicitatea vremurile de criză?

Piaţa românească a televiziunilor de nişă se va îmbogăţi, începând de anul viitor, cu alte trei noi canale, mai notează Adevărul. Nat Geo Music şi Nat Geo Adventure vor fi lansate în 2009, iar Investigation Discovery ar putea apărea tot anul viitor pe piaţa românească. Posturile vor difuza programe despre muzica din culturile lumii, aventuri şi explorare, călătorii, dar şi documentare despre investigaţii.
Muzică, investigaţii şi aventură pe trei noi canale

Realitatea TV comunică prin intermediul ziarului din trust, Cotidianul, o realitate cu care nu s-a mai întâlnit demult: a depăşit audienţa Antena 3 pe intervalul 22.00-24.00. Al doilea material despre media este dedicat tot unui eveniment din trust: un premiu câştigat de Money Channel.
Realitatea TV a avut miercuri cele mai urmărite talk show-uri

Dacă Realitatea se laudă în Cotidianul cu talk-show-urile, Antena 1 se bate cu pumnii în piept în Jurnalul Naţional: Cel mai bun rating a fost obţinut de meciul România – Georgia, la Antena 1. Articolul scurt omite exact ce era mai important: audienţa partidei.
Cel mai bun rating a fost obţinut de meciul România – Georgia, la Antena 1

Compania media americană Ziff Davis Media va renunţa, de anul viitor, la versiunea tipărită a revistei PC Magazine, pentru a dezvolta doar ediţia online, o situaţie similară fiind aşteptată şi pentru ediţia românească a lunarului, potrivit unor surse din piaţă citate de Business Standard. Cu o istorie de 27 de ani, PC Magazine s-a lovit în ultimii ani de scăderea tirajelor şi a redus recent periodicitatea, de la bilunar la lunar.
PC Magazine renunţă la print

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus