Skip to main content

Ciutacu – Moraru, episodul II: Încă 10.000 de lei amendă pentru Naşul

 

radu-moraru2B1 TV a mai primit o amendă de 10.000 de lei (100 de milioane de lei vechi) pentru războiul dus de Radu Moraru cu Victor Ciutacu. Săptămâna trecută, Naşul a luat tot 10.000 de lei, tot pentru afirmaţii legate de Victor Ciutacu.

Publicitate

Ca şi săptămâna trecută, nici Antena 3 nu a scăpat nepedsită în aceeaşi şedinţă a CNA. Postul, scie Mediafax, a luat 2.500 de lei, după ce Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, a reclamat “o campanie de denigrare”.

Ce a reclamat Ciutacu:

"Execuţia mea publică a continuat pe postul B1 TV, în ciuda amenzii pe care CNA a dat-o postului respectiv. În timpul mandatului meu de consilier al ministrului Privatizării, nu există nicio faptă pe care s-o fi comis şi de care să-mi fie ruşine astăzi. Nu am vândut Sidex şi Alro Slatina (pentru că nu am fost membru al comisiilor de privatizare), nu am vândut Petrom (pentru că altă instituţie, la care nu eram angajat, a semnat contractul de privatizare), nu am făcut afaceri cu nişte cetăţeni arabi pe care nu i-am văzut în viaţa mea (pentru că nu am fost implicat niciodată în vreo afacere, iar arhiva Registrului Comerţului stă mărturie) şi, nu în ultimul rând, nu reprezint nici un grup obscur de interese al Estului, cum am aflat, cu uimirie, din emisiunea “Naşul”, realizată de Radu Moraru."

În urmă cu o săptămână, B1 a fost amendat pentru că Radu Moraru a lansat mai multe acuzaţii le adresa lui Victor Ciutacu (despre care paginademedia.ro a scris AICI). Vrem nişte băieţi de ăştia arătaţi cu lanţuri, a spus atunci Naşul.

Acum o săptămână, Antena 3 primea 10.000 de lei pentru prestaţia lui Mircea Badea la emisiunea În gura presei, pe tema Patapievici. Astăzi, scrie Mediafax, postul din grupul Intact a primit 2.500 de lei, după ce fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, a reclamat “o campanie de denigrare”.

Mircea Băsescu:

"În cursul zilei de marţi, 8.09.2009, la ora 13.00, postul de televiziune Antena 3 a difuzat o ştire intitulată «Armele lui Mircea Băsescu». Deşi am precizat în repetate rânduri că nu am nicio legătură cu tranzacţia cu armament sau cu afirmaţiile lui Sorin Roşca Stănescu, iar acest lucru l-am făcut public, constat, totuşi, că postul de televiziune continuă să facă afirmaţii false cu privire la persoana mea. Acelaşi titlu, «Armele lui Mircea Băsescu», a fost reluat în cadrul emisiunii difuzate de Antena 3 la ora 13.15, fiind menţinut pe ecran zeci de minute", se arată în sesizarea depusă la CNA de către Mircea Băsescu.

"Ne aflăm într-un caz clar de dezinformare. Este o premeditare: pe parcursul a mai multor zile (Antena 3, n.r.) a încercat să inducă opiniei publice o ştire care nu prezenta adevărul", a spus vicepreşedintele CNA, Ioan Onisei, citat de Mediafax.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • gabi gabi
    @gicunu am pt. cine!nu am cui sa raspund si nici nu voi mai spune ceva.Cine a avut sa inteleaga restul nu conteaza vrei balacareala ,nu m-ai gasit de musteriu. Deci ai liber la injurii
  • Gicu Gicu
    @gabi ? Cu mine vorbesti ? Daca da , te rog foloseste limba romana !
  • gabi gabi
    @gicu sa trai v-am recunoscut de la alte postari dvs. aveti totdeauna dreptate fereasca Dumnezeu de mai multi gigu care nu stiu sa spuna jos basescu la orice postare .Ce legatura malefica vezi tu intre b. si ciutacu ?
  • Gicu Gicu
    Ok ,alegerea ta ! Dar totusi nu mi-ai raspuns la intrebare : Ce a facut Basescu in astia 5 ani de mandat ?
  • dragos dragos
    Gicule, chiar nu o sa-ti mai raspund de acum inainte, pentru ca e clar ca Antena 3 si RTV v-au spalat creierele. Voi chiar refuzati sa vedeti si altceva. Ma abtin sa spun mai multe. Chiar nu se merita. Fiecare tara isi are conducatorii pe care si-i merita.
  • Gicu Gicu
    Nu zic ca Ciutacu e miezu' din Fanta , dar m-am saturat de atatia pupinbasesti care nu fac nimic altceva decat sa-l apare pe mariner si sa ne zica cat de minunat e el ! Ce a facut Basescu in astia 5 ani ? Nimic !
  • Marius Marius
    :)) incredibil...BA SORINE...administratorul blogului iti poate da toate datele mele (IP+adresa de e-mail) ca sa iti demonstrezi singur cat esti de spalat pe creier...Putem lua legatura sa iti spun exact cine sunt ca sa imi explici dup'aia cam ce legatura as avea eu cu basescu si cine ma plateste.

    E incredibil ca nu mai poti avea o parere (doamne fereste sa nu fie impotriva lu basescu)...ca gata esti platit de nu stiu cine. Uite asta e parerea mea si ti-o zic si personal si cum vrei. Ca sa vezi si tu ca mai exista si oameni care nu injura pe basescu. NU il sustin, dar nici nu il injur ca antena3.

    Culmea ca nu zici de aia care il injura pe basescu ca ar fi platiti sa faca asta. Asa nu merge...doar inversa e valabila in capul tau.
  • sorin sorin
    inca nu a inceput campania si deja vau angajat :) sa scrieti pe toate blogurile si forumurile importate lucruri bune despre basescu :)
  • dragos dragos
    Gicule, tie ti se pare fireasca atitudinea lui Ciutacu, care-l ataca pe Basescu si familia acestuia in fiecare seara? Au venit vreodata aceste TONOMATE cu dovezi? Te invit pe tine si pe toti cei care cred ca Ciutacau e un ingeras sa cititi si analize seriose http://badeadan.blogspot.com/ sau, daca vrei "sa te mai si razi", iti recomand http://hultan.wordpress.com/
  • Marius Marius
    Gicu... nu am facut nici o diferenta intre antena 3 care injura pe basescu si nasu care injura antena 3. M-as bucura, doar, ca fiecare sa primeasca amenzi pana discursurile lor vor intra in normalitate.

    Si oricum...sunt cu muult mai multi cei care il injura pe basescu (si implicit pe cei care nu neaparat il sustin...ca deja nu mai e nevoie sa il sustii...e de ajuns sa nu il injuri pe basescu ca deja esti ultras portocaliu). Nu vi se pare ca e ceva in neregula?

    Paradoxal e altceva. Nu cred ca exista multi care sa fi furat mai mult de pe spatele romanilor si sa se fi imbogatit artificial cum a facut-o Voiculescu. Lasand la o parte turnatoriile de la securitate. Sper ca suntem cu totii de acord. Cum se poate intampla ca exact cei angajati de Voiculescu sa fie cu gura cea mai mare impotriva lui Basescu? Ma intreb, doar. Nu e ciudat?

    Normal ar fi sa vedem ce parere are antena 3 despre un subiect...si sa fim convinsi ca de fapt parerea valida este exact opusul a ceea ce sustin guristii de acolo. Asa mi s-ar parea mult mai logic. Antena 3 ar trebui sa fie ca turnesolul. Unde nu esti sigur...vezi ce zic cei de la antena 3 (care in mod cert sunt angajatii lui voiculescu)...si te lamuresti ca adevarul este exact opus.
  • IulianBudoi IulianBudoi
    Un profesor de la facultate ne spunea prin anul II ca forma cea mai eficienta de transmis informatii este Radio Şanţ. Aici avem o parte din acest radio - ţaţa. Un jurnalist spune in public tot felul de barfe la adresa unui alt jurnalist... desi nu are nicio dovada. Se intoarce mass-media din Romania la forma ei primordiala - Radio Şanţ?
  • Gicu Gicu
    Marius se pare ca esti un pupinbasesc ! taci acolo si pupa fundu' marinerului in liniste
  • Marius Marius
    Superb. Ma bucur ca oamenii denigrati nu mai stau cu mainile in san. Sa vedem dupa ce iau 1 amenda in fiecare emisiune...cum o sa stea lucrurile prin televiziunile astea care devin tot mai mult niste gropi de gunoi puturoase.

    Mi se pare stupid ca pentru intreaga campanie mizerabila impotriva lui Mircea Basescu in care si Basescu a fost facut mafiot...amenda este de doar 2.500 RON. Totusi, la sinteza zilei au facut aia emisiuni intregi in care au mestecat minciuni.

Trimite un comentariu

sus