Debutul emisiunii În puii mei! a adus Antenei 1 o audienţă de 580.000 de telespectatori. Mai mult faţă de sâmbetele în care Mihai Bendeac nu era în grilă, dar nu îndeajuns pentru a depăşi Pro TV.
Analiza paginademedia.ro arată că, în alte sâmbete, Antena 1 avea o audienţă pe intervalul 20.00-21.30 de aproximativ 450.000 de persoane (4 rating). Debutul lui Bendeac indică un plus de 120-130.000 de telespectatori şi un rating mediu de 5%.
Dincolo de emisiunea În puii mei, datele de audienţe de sâmbătă arată câteva obişnuiţe interesante de consum TV ale telespectatorilor români.
Iată câteva concluzii interesante din analiza de audienţă:
- Fără emisiunea Serviţi, vă rog, Pro TV scade puternic în audienţă: 644.000 de telespectatori sâmbătă (când a rulat Erin Brockovich), faţă de peste 800.000 când difuza Serviţi, vă rog. Chiar şi aşa, Pro TV rămâne lider.
- TVR 1 se ţine pe locul 3. E drept, sâmbătă urma partida Serbia – România, dar şi în alte sâmbete postul public e pe podium.
- Poziţie surprinzătoare a Naţional TV pe locul 4, cu reality-show-ul Iubire interzisă. Emisiunea a avut 320.000 de telespectatori (2,8 rating), mult peste Prima TV şi Acasă TV.
- Interes scăzut pentru ştiri. Realitatea şi Antena 3 sunt aproape la egalitate, după locul 10.
Iată, comparativ, audienţele de sâmbătă, pe intervalul În puii mei (20.00-21.30), dar şi din alte sâmbete din septembrie, în mediul urban:
| 10 octombrie | 26 septembrie | 19 septembrie | ||||
|---|---|---|---|---|---|---|
| mii persoane | Rtg% | mii persoane | Rtg% | mii persoane | Rtg% | |
| Pro TV | 644 | 5.5 | 805 | 6.9 | 802 | 7.0 |
| Antena 1 | 582 | 5.0 | 479 | 4.1 | 434 | 3.8 |
| TVR 1 | 463 | 4.0 | 355 | 3.1 | 317 | 2.8 |
| National TV | 326 | 2.8 | 103 | 0.9 | 118 | 1.0 |
| Prima TV | 268 | 2.3 | 222 | 1.9 | 173 | 1.5 |
| Acasa | 213 | 1.8 | 157 | 1.4 | 131 | 1.1 |
| Realitatea TV | 192 | 1.7 | 177 | 1.5 | 206 | 1.8 |
| Antena 3 | 181 | 1.6 | 96 | 0.8 | 143 | 1.2 |
| OTV | 178 | 1.5 | 82 | 0.7 | 103 | 0.9 |
| Disney | 123 | 1.1 | 95 | 0.8 | 125 | 1.1 |
| Cartoon Network/TCM | 107 | 0.9 | 89 | 0.8 | 106 | 0.9 |
| Sport.ro | 100 | 0.9 | 112 | 1.0 | 32 | 0.3 |
| Kanal D | 98 | 0.9 | 126 | 1.1 | 52 | 0.5 |
| Pro Cinema | 95 | 0.8 | 40 | 0.3 | 67 | 0.6 |
| Favorit TV | 59 | 0.5 | 44 | 0.4 | 32 | 0.3 |
Ai în plan să faci un podcast? Filmează-l în Studiourile Paginademedia! Ai și producție, dar și promovare către publicul site-ului Paginademedia.ro. Vezi toate variantele!
Urmărește interviurile video pe YouTube, dă-ne follow pe Instagram pentru culise și fii la curent pe Facebook cu primele știri din media.
Cert este, insa, ca "Mondenii", intamplator sau nu, are niste scenaristi clar mai buni decat "Puii" din Baneasa. Iar inlocuitorii lui Bendeac de la Prima sunt peste echipa noua a proaspatului antenist.
In plus, ca o parere personala, mi s-a parut jenanta alaturarea in emisiune a unei copile de 11 ani, machiata si aranjata ca prin Bamboo, cu o voce foarte buna, si a personajelor grotesti care faceau un umor de tip Vacanta Mare, pronuntand obsesiv cuvinte precum "prostituato", "curva" etc.