Skip to main content

Revista presei media - 4 februarie

 

Publicitate

img_6130Ediţia din 19 martie a emisiunii Dansez pentru tine va fi ultima din grila Pro TV. După 4 ani şi 8 sezoane cu încasări de peste 16 milioane de euro din publicitate, show-ul se pregăteşte pentru ultima ediţie, scrie Click. În primele sezoane încasările de publicitate depăşeau chiar şi 2,5 milioane de euro, dar la cea din primăvară, câştigată de Jean de la Craiova, acestea au ajuns la suma de 1,6 milioane, notează Click, citând estimările paginademedia.ro.
Adio “Dansez pentru Tine”

Ziarele româneşti Libertatea, Jurnalul Naţional, Adevărul, Academia Caţavencu, Gazeta Sporturilor şi Pro Sport sunt distribuite, din 3 februarie, în Republica Moldova, urmând să apară în fiecare miercuri, în chioşcurile Moldpresa, informează Mediafaxşi HotNews, care citează timpul.md.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a stabilit că Mircea Dinescu, membru CNSAS, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 27 martie 2006 întrucât deţine şi funcţia de administrator al unor societăţi comerciale, informează Gândul, care citează un comunicat ANI.
Dinescu incompatibil cu ANI: "E o găinărie. Nu m-am gândit că agricultura e incompatibilă cu deconspirarea securiştilor"

Claudiu Manolescu ocupă, începând cu 1 februarie, funcţia de Chief Financial Officer (CFO) şi va coordona departamentele de suport Euromedia şi Betacons: financiar, juridic, IT, resurse umane şi administrativ, au anunţat oficialii companiilor. Euromedia şi Betacons sunt două companii care activează pe piaţă de outdoor în Europa Centrală şi de Est, informează Money.ro, Financiarul şi Wall-Street.

Dan Medrea, CEO pentru România, Bulgaria şi Ucraina al Grey, declară, într-un interviu în exclusivitate pentru Financiarul, că piaţă media din România va scădea în acest an cu 10%, faţă de 2009.
Cheltuielile cu publicitatea vor scădea până la 0,34% din PIB

Martin Sorell, preşedintele executiv al WPP, unul dintre cele mai mari grupuri de publicitate din lume a sugerat guvernelor că ar trebui să ia în considerare să subvenţioneze ziare precum Guardian, dacă observă că acestea au ajuns la un punct de a declara faliment, notează Financiarul, care citează guardian.co.uk.
Martin Sorrell: guvernele ar trebui să subvenţioneze ziare precum Guardian

Conglomeratul media News Corporation a anunţat că a "ieşit din recesiune" după ce a raportat o creştere trimestrială de 10% a veniturilor într-un an în care a avut cea mai slabă performanţă din istoria de 30 de ani a grupului, scrie Wall-Street, care citează BrandRepublic. Această creştere este pusă pe seama succesului pe care îl are filmul de ficţiune Avatar, produs în studiourile 20th Century Fox, deţinute de News Corp.
Filmul Avatar scoate News Corp din criza

Time Warner, grup ce deţine studiourile Warner Bros. şi canalul HBO, a înregistrat în al patrulea trimestru din 2009 un profit peste estimările analiştilor şi a anunţat că îşi va majoră dividendele şi programul de răscumpărare a acţiunilor, relatează Wall-Street,care citează Bloomberg.
Time Warner, profit trimestrial de 627 mil. dolari

News Corp a înregistrat câştiguri trimestriale pozitive, depăşind aşteptările. Grupul media are o poziţie de forţă faţă de tehnologiile lansate recent şi percepute până acum ca o ameninţare, a declarat magnatul media Rupert Murdoch, patronul News Corporation, informează HotNews, care citează AFP.
News Corp a obţinut în octombrie-decembrie un profit peste aşteptări. Murdoch: Consumatorii sunt gata să plătească pentru a fi informaţi pe toate tipurile de aparate

Google a publicat imagini conceptuale cu un tablet PC bazat pe sistemul de operare Chrome OS dezvoltat de companie, care să rivalizeze cu iPad-ul lansat în ianuarie de Apple, potrivit Mediafax, care a preluat informaţia de pe PC World.
Google pregăteşte un rival pentru iPad-ul lansat de Apple

Grapefruit şi Arcsett au creat, în parteneriat, conceptul pentru întreaga reţea de magazine UPC România, informează site-ul IAA.
Grapefruit şi Arcsett creează noul concept al magazinelor UPC România

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • gica gica
    Informatiile din Click, referitoare la "Dansez pentru tine" sunt eronate.

Trimite un comentariu

sus