Skip to main content

Revista presei media - 18 mai

 

Publicitate

Spoturile de promovare ale producătorului şi importatorului de bere URBB (Tuborg, Skol, Holsten, Guiness, Granini) rulează, începând din această săptămâna, şi pe staţiile din portofoliul Pro TV SA. Negocierile dintre Pro şi Mediaedge:cia, agenţia care gestionează contul de la începutul anului, durează de circa 3 luni, a declarat pentru DailyBusiness.ro Bogdan Prajisteanu, directorul Mediaedge:cia România.

Spoturile URBB intră şi pe Pro

Romtelecom a rupt contractul prin care prelua contra cost un canal TV cu profil sportiv de la platforma de satelit Boom, punând astfel o presiune suplimentară pe proprietar, compania DTH Television Grup, scrie Ziarul Financiar. DTH a intrat în insolvenţă pe 7 mai pentru a se proteja de creditorii care au de recuperat datorii de zeci de milioane de euro.

Contractul încheiat în urma cu un an aducea Boom TV venituri de aproximativ 100.000 de euro pe an şi fusese utilizat ca garanţie pentru un împrumut. Eurosport, Romenergo, Grecos Energy şi Eurocom, plus UniCredit Ţiriac Bank - care a acordat companiei două credite în valoare de 18,5 milioane de euro, au cerut insolvenţa Boom.
Romtelecom a rupt contractul cu Boom TV

sorana-urdareanuIdeea de a înfiinţa Utv mi-a venit întâmplător, din frustrarea pe care am simţit-o ca telespectator şi iubitor de muzică în momentul în care MTV s-a transformat în MTV România”, spune Sorana Urdăreanu într-un interviu acordat României libere.

Sorana Urdăreanu, cel mai tânăr CEO al unei televiziuni de pe la noi, are 31 de ani, şi-a început business-ul cu banii părinţilor, dar susţine că nu a profitat de alte avantaje de pe urma numelui său.
Cum şi-a făcut televiziune fiica magnatului Urdăreanu

Structura fiecărui departament al agenţiei BrandTailors a fost regândită şi aproximativ 40% din echipă a fost sau urmează să fie înlocuită cu profesionişti potriviţi noilor job description-uri, în urma finalizării procesului de redefinire a structurii organizaţionale, au anunţat oficialii agenţiei, notează Daily Business şi Wall-Street.

"Dacă până la începutul lui 2009 companiile de consultanţă de brand erau nevoite să angajeze forţă de muncă fără o pregătire adecvată acestui domeniu şi în consecinţă să adapteze structura organizaţională şi procesele de lucru în funcţie de competenţele lor, situaţia actuală permite o recrutare bazată pe nevoile companiei şi nu vice versa”, a declarat Beatrice Danis, director general BrandTailors.

Conducerea OMV Petrom a aprobat înfiinţarea unei noi societăţi, OMV Petrom Marketing SRL, care va prelua activităţile de marketing ale celei mai mari companii din România. OMV Petrom Marketing va fi deţinută integral de Petrom şi va avea un capital social de aproape 205 milioane de lei, scrie Daily Business.
Petrom vrea să înfiinţeze o nouă firmă pentru transferarea activităţilor de marketing

Un altfel de senzaţional, scrie Adevărul despre emisiunea de reportaje România, te iubesc, difuzată de Pro TV. Programul este realizat de jurnaliştii Paula Herlo, Carmen Avram, Alex Dima, Anca Nastasi şi Antoaneta Dohotariu.
„România, te iubesc!“, o altfel de emisiune

Companiile Timsoft şi Voxline Communication au dezvoltat Clientfidel, o soluţie prin care o companie poate păstra legătura cu publicul său, utilizând telefonul mobil, scrie IAA.ro. Soluţia Clientfidel permite comunicarea bidirecţională cu clienţii, printr-o platformă online simplu de folosit, ce presupune trimiterea unor mesaje personalizate, legate de produse sau servicii noi, prin SMS, către o bază de date configurabilă.
S-a lansat ClientFidel.net, platformă online de comunicare între companii şi clienţi

Cea mai influentă campanie de marketing este cea derulată în 1983 de compania globală de finanţare American Express, sub sloganul „American Express Statue of Liberty Restoration”, notează Financiarul, care citează expoknews.com. Campania avea ca scop principal restaurarea Statuii Libertăţii din SUA. Pe o perioadă de trei luni, compania s-a oferit să contribuie cu un dolar pentru fiecare card nou emis, susţinând această cauză, în acelaşi timp, şi cu o campanie media cu un buget substanţial. Prin această campanie, American Express a strâns 1,7 milioane de dolari, sumă folosită atât pentru restaurarea simbolului Americii, Statuia Libertăţii, cât şi a Insulei Ellis.
Topul celor mai influente campanii de marketing cu caracter social

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus