Skip to main content

Revista presei media - 21 iunie

 

Publicitate

melania-medeleanuPrezentatoarea Melania Medeleanu intră de astăzi pe post cu un nou format al jurnalului Realitatea TV de la ora 20.00. Ştirista a vorbit în premieră pentru Adevărul despre noul program pe care îl va prezenta, dar şi despre culisele meseriei de prezentator TV. Emisiunea intră în grilă de luni până vineri, de la ora 20.00, şi va avea o durată de o oră şi jumătate. (Foto: comunicatemedia.ro)
Medeleanu schimbă faţa ştirilor de la Realitatea

Mirela Albu a preluat, începând de săptămâna trecută, funcţia de director general al postului Antena 2, notează Mediafax, DailyBusiness.ro şi Jurnalul Naţional, care citează reprezentanţii televiziunii. Mirela Albu a intrat în echipa trustului de media Intact în urmă cu zece ani, iar în ultimii ani a contribuit la dezvoltarea televiziunii Antena 2. Înainte de a prelua funcţia de director general al Antena 2, Mirela Albu a fost producător general al televiziunii.

Liderul PDL Valeriu Stoica şi-a criticat colegii pentru că la conducerea TVR se află încă un om al PSD, demis de acum şase luni, care face jocurile unor grupuri de interese ce au scăpat din mână puterea şi a sugerat sprijinirea unor grupuri media independente, fără ca acestea să devină "de partid", scrie Mediafax.

"Este inadmisibil ca Televiziunea Română să fie condusă în continuare de un director demis acum şase luni, care face în continuare jocurile împotriva noastră şi a poporului. […] Ce face Televiziunea Română este să mintă şi să construiască neadevăruri, sub manipularea unor grupuri de interese care au scăpat din mână puterea şi fac orice posibil ca să o recâştige", a declarat Valeriu Stoica.
Stoica: E inadmisibil ca TVR să aibă şef un director demis; să sprijinim grupuri media independente

Cele mai importante agenţii de presă din lume - AFP, Reuters şi AP - au decis, sâmbătă, să renunţe la acoperirea mediatică a nunţii prinţesei Victoria a Suediei, în urma unui conflict cu televiziunea suedeză publică, SVT, cu privire la drepturile de imagine, relatează Mediafax.
AFP, Reuters şi AP au renunţat la acoperirea mediatică a nunţii prinţesei Victoria a Suediei

Le Parisien a dezvăluit că lanţul de restaurante fast-food Quick a decis să retragă spoturile televizate şi panourile în care apare Nicolas Anelka, după incidentul în care a fost implicat fotbalistul, notează HotNews. Atacantul francez a fost trimis acasă de la Cupa Mondială după ce l-a insultat pe selecţionerul Raymond Domenech. În schimb, campania de promovare a noului burger nu va fi suspendată, precizează Le Figaro.

Quick retrage reclamele cu Anelka, dupa incidentul fotbalistului cu Raymond Domenech

Juriul de Publicitate Etică a solicitat Renault să pună capăt unei campanii în care prezintă SUV-ul low cost Dacia Duster ca pe o maşină “prietenoasă cu mediul”, scrie Wall-Street.ro, care citează cartech.fr. Juriul de Publicitate Etică a făcut o plângere în care a precizat că sloganul folosit în reclamele Dacia Duster, “Noua Dacia 4x4: respectuos cu mediul la un preţ nemaivăzut”, induce în eroare utilizatorii de Internet şi încalcă recomandările Autorităţii de Reglementare în Publicitate (ARPP).
O reclamă la Duster, interzisă în Franţa

Compania de home entertainment Pro Video, cu o cotă de piaţă în ţară de 43%, a devenit partener oficial şi reprezentantul Sony Pictures Home Entertainment în România, scrie DailyBusiness, care citează un anunţ al companiei. Norman Tajudin, vice president Internaţional Emerging Markets al diviziei Sony a spus că grupul Sony are în plan lansarea unui program TV 3D, împreună cu Discovery Channel şi Imax. Pro Video face parte din MediaPro Entertainment, una dintre cele mai puternice divizii de conţinut şi media din Europa, şi aparţine Central European Media Enterprises.
Pro Video a devenit reprezentantul Sony Pictures Home Entertainment în România

Industria publicităţii online se va alătura televiziunii ca singură platformă media cu cheltuieli în publicitate de peste 100 mld. $ la nivel global, până în 2014, conform celui mai recent studio realizat de PricewaterhouseCoopers. Întreaga piaţă de media şi entertainment se va ridica până în 2014 la 1,7 mii de miliarde $, de la 1,3 mii de miliarde $, scrie DailyBusiness.ro.
Până în 2014 publicitatea online se va alătura televiziunii ca singură media cu venituri de peste 100 mld. $

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus