Skip to main content

5 octombrie: Cosmina Noaghea, numită oficial la şefia Mediafax Group

 

Consiliul de Administraţie al Mediafax Group, compania care reuneşte afacerile de media ale lui Adrian Sârbu în România, a numit-o pe Cosmina Noaghea în funcţia de director general, potrivit unei notificări publicate în Monitorul Oficial, scrie Wall-Street.ro. Mediafax Group este compania umbrelă ce reuneşte agenţia de presă Mediafax, compania de publishing Publimedia şi divizia de online Apropo Media.

Cosmina Noaghea, numită director general al Mediafax Group

Cetăţenii unor state precum Australia, Belgia (Flandra), Cipru, India, Olanda, Noua Zeelandă, Portugalia şi Spania nu plătesc taxe TV pentru finanţarea broadcasterului public. Majoritatea statelor din Europa asigură cea mai mare parte din finanţarea televiziunilor publice din taxele TV plătite de populaţie, al căror nivel lunar variază de la aproximativ 3 euro (Cehia) la 19 euro, în Finlanda, scrie Financiarul. Anul trecut, 56,52% din veniturile SRTV, respectiv 322,31 mil. lei, au provenit din taxa radio, al cărui nivel ar putea fi majorat în viitorul apropiat. O serie de state europene anunţă schimbarea modului de finanţare a broadcasterilor publici.
Se poate şi fără taxa TV: în Olanda, Spania şi Portugalia aceasta nu există

Lucian Georgescu, managing partner al agenţiei GAV, este membru al juriului la festivalul de publicitate Golden Drum, ce va avea loc în perioada 6-9 octombrie 2010 la Portoroz (Slovenia), notează HotNews, Wall-Street.ro şi DailyBusiness.ro. Georgescu, singurul reprezentant al publicităţii româneşti în juriul festivalului, va evalua lucrările înscrise în cadrul secţiunii "Campanii de advertising", juriul secţiunii fiind condus de Olivier Altmann (Publicis Worldwide).

Evo Tv, prima televiziune online din România, se relansează după doi ani de absenţă din mediul online românesc, sub conducerea lui Sergiu Mihalcea, fondatorul proiectului (din 2007), şi va difuza începând de luni interviuri şi declaraţii ale unor personalităţi, scrie Mediafax. Relansarea proiectului a implicat o investiţie de câteva mii de euro, după cum au declarat pentru Mediafax reprezentanţii Evo Tv. Potrivit acestora, echipa Evo Tv este formată din cinci-şase persoane, care lucrează pe anumite proiecte.
Televiziunea online Evo Tv se relansează şi va difuza interviuri şi declaraţii în exclusivitate

România a urcat, în trimestrul al treilea, pe locul cinci într-un clasament mondial al ţărilor din care se expediază mesaje spam, de pe poziţia a opta ocupată în trimestrul anterior, scrie Mediafax, care citează un raport al producătorului de soluţii de securitate Panda Security.
România ocupă locul cinci în lume după numărul de spam-uri expediate

Google a lansat luni site-ul de prezentare a Google TV, platforma software care va permite utilizatorilor să acceseze internetul direct pe ecranele TV, scrie HotNews. Prin noul serviciu, care va fi lansat la nivel mondial anul viitor, utilizatorii vor putea face căutare pe web, accesă aplicaţii, filme şi jocuri sau viziona programele de televiziune de pe acelaşi ecran TV.
VIDEO Google a lansat site-ul de prezentare a viitoarei platforme Google TV

Lansată pe piaţa internaţională în 1996 şi sosită în România doi ani mai târziu, Skoda Octavia Tour lansează o campanie de comunicare dedicată retragerii de pe piaţă, notează Wall-Street.ro şi DailyBusiness.ro. “Să nu vă miraţi dacă dealerul auto o să vă recomande un tractor, sau, poate, o locomotivă. Probabil că ar fi în stare să vi le cumpere chiar el, doar că să se asigure că nu rămâne fără Skoda Octavia Tour. Glumim, fireşte, însă doar pentru a arată cât de mult este preţuită această maşină de către cei de la Skoda”, spune Teodor Cucu, Creative&Strategy Director Frank Group.

Coca-Cola a renunţat la atacantul britanic Wayne Rooney pentru o campanie publicitară, în urma recentelor acuzaţii din media referitoare la un scandal sexual, scrie HotNews, care citează Reuters. Mai multe tabloide britanice au scos la iveală episoade de infidelitate în care este implicat Rooney, internaţionalul englez în vârstă de 24 de ani fiind acuzat că şi-a înşelat în mai multe rânduri soţia.
Coca-Cola a renunţat la Wayne Rooney pentru o campanie publicitară, din cauza scandalului sexual în care este implicat

Evan Williams, co-fondator al reţelei de micro-blogging Twitter, şi-a dat demisia din funcţia de CEO, scrie HotNews, care citează AFP. El va fi înlocuit de Dick Costolo, fostul deţinător al companiei Feedburner, a cărui sarcină este creşterea încasărilor companiei. Costolo a venit la Twitter în 2009, ocupînd pînă acum funcţia de COO (Chief Operating Officer), poziţie din care a coordonat eforturile de monetizare a reţelei.
Co-fondatorul Twitter şi-a dat demisia din funcţia de CEO şi va fi înlocuit de fostul deţinător al Feedburner

Începând cu 1 octombrie 2010, Onlinesport.ro se alătura portofoliului InternetCorp. Astfel, InternetCorp devine singurul reprezentant în piaţa de publicitate al Onlinesport.ro, primul site independent de sport din România, notează Wall-Street.ro.
InternetCorp, reprezentant exclusiv al Onlinesport.ro în privinţa vânzărilor de publicitate

Editorul revistei pentru bărbaţi FHM, Bauer Consumer Media, a vândut cu doar 1,7 euro două afaceri achiziţionate cu 15 mil. euro, scrie DailyBusiness.ro, care citează Brand Republic. Potrivit unor documente publicate recent, Bauer a vândut în 2009 cu doar 1,7 euro afacerea de tehnoligie de blogging pe terminale mobile YoSpace, pe care o cumpărase în 2007, şi 40% din compania indiană NextGen Publishing, pachet achiziţionat în 2008.
Editorul FHM a vândut cu mai puţin de 2 euro două business-uri cumpărate cu 15 mil. euro

Asiguratorul Aviva le oferă clienţilor 5 minute de faimă proiectându-le pozele pe clădiri de mari dimeniuni din lume, componenta de outdoor advertising a primei campanii globale de brand dezvoltate de companie, scrie DailyBusiness.ro, care citează presa internaţională.
Clienţii, personaje în noua campanie globală de brand Aviva

"Dallas", cel mai popular serial de televiziune al anilor '70-'80, va fi reluat cu noi actori printre protagonişti, alături de veteranii Larry Hagman şi Patrick Duffy în rolurile J. R. şi Bobby Ewing, scrie România liberă, care citează presa internaţională. Astfel, distribuţia îi va include, printre alţii, pe Kiefer Sutherland, Josh Holloway (cunoscut din "Lost") şi Jennifer Love Hewitt.
Serialul "Dallas" va fi reluat cu noi actori în rolurile principale

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • publicitarul publicitarul
    continui sa ma minunez cum incompetenta si prostia sunt rasplatite in romanica. cosmina noaghea este o nulitate, un zero barat. sirbu este un om cu simtul afacerilor, probabil are nevoie in acel post doar de o marioneta, ca altfel nu inteleg de ce-ar fi pus-o acolo.

Trimite un comentariu

sus