Skip to main content

Afacerea CME în România: minus 10,7 milioane de dolari faţă de anul trecut

 

Veniturile înregistrate de operaţiunile Central European Media Enterprises (CME) în România au suferit o scădere de 10,7 milioane de dolari, în primele nouă luni ale lui 2010, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când acestea se ridicau la valoarea de aproximativ 120 de milioane de dolari.

Publicitate

În România, grupul de media condus de Adrian Sârbu (CME) din poziţia de preşedinte şi director executiv (CEO), deţine compania Pro Tv SA, ce include canalele de televiziune Pro Tv, Acasă, Pro Tv International, Pro Cinema , sport.ro, MTV România şi divizia Media Pro Entertainment .

Profitul operaţional înainte de includerea deprecierii şi amortizării (OIBDA) realizat de afacerile CME în România s-a înjumătăţit în primele trei trimestre ale acestui an (19,6 milioane de dolari), faţă ce aceeaşi perioadă a lui 2009, când acesta era de 39 milioane de dolari. Datele reies din cel mai recent raport publicat de CME.

În intervalul iulie –septembrie 2010, veniturile obţinute de operaţiunile din România ale CME au scăzut cu 6,8 milioane de dolari, de la 35,8 milioane  – cât erau în acelaşi perioadă a lui 2009.

Rezultatele globale ale CME

Veniturile nete înregistrate anul acesta, până la data de 30 septembrie, au crescut cu 32,2 milioane de dolari, ajungând astfel la valoarea de 479.7 milioane, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În schimb, profitul operaţional înainte de includerea deprecierii şi amortizării (OIBDA) a scăzut, în primele trei trimestre ale lui 2010, cu 28,4 milioane de dolari, ajungând la valoarea de 42.5 milioane de dolari.

Rezultatele financiare pentru trimestrul trei includ operaţiunile Media Pro Entertainment şi bTV şi exclud operaţiunile din Ucraina care au fost vândute în aprilie 2010.

Despre CME:

Grupul operează reţele de televiziune în şase state din Europa Centrală şi de Est, ajungând astfel la 97 milioane de persoane.

Posturile de televiziune ale companiei sunt localizate în Bulgaria (TV2 şi Ring TV) Croaţia (Nova TV), Cehia (TV Nova, Nova Cinema, Nova Sport), România (PRO TV, PRO TV Internaţional, Acasă, PRO Cinema, Sport.ro, MTV şi MediaPro Entertainment) şi Slovacia (Markíza, Nova Sport) şi Slovenia (POP TV şi Kanal A).

Veniturile CME pe ţări, în primele nouă luni din 2009 şi 2010 (mil. dolari)

2009 2010 Diferenta
Bulgaria 2,4 32,4 30,04
Croatia 30,8 34,7 3,9
Czech Republic 178,9 173,1 -5,8
Romania 119,9 109,2 -10,7
Slovak Republic 67,5 58,8 -8.7
Slovenia 41,3 41,2 -0,1

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • In Bulgaria a achizitionat o statie in 2010 (BTV)- de acolo crestere/ diferenta de 30 de mil. 2009-2010.
    2009- TV2-rebrand ProBG, RingTV
    2010- BTV ( care include B-Comedy si B-Cinema plus vreo 7 statii de radio)
  • RCS&RDS vine tare din spate. Vom urmari niste meciuri de box intre Adrian Sarbu si Zoltan Teszari in curand. Nu stiu daca pe Digi Sport sau in alta parte...
  • Pai face Adi Sarbu contract de management cu Ghita de la Ploiesti si creste cu 200 milioane euro in 5 ani!

Trimite un comentariu

sus